Inspiraţie sau risipă? FRF a investit o sumă record într-o naţională de juniori, care încearcă să ajungă la Europene
0Pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, FRF a investit o sumă record într-o naţională juvenilă, sperând ca aceasta să obţină calificarea la turneul final al Campionatului European.
Naţionala Under 17 a României, cunoscută şi sub numele de naţionala lui Ianis Hagi, se află la câteva zile de momentul adevărului. Juniorii debutează sâmbătă, de la ora 13.00, la Turneul de Elită, găzduit de Anglia, la finalul căruia speră să obţină calificarea la turneul final al Campionatului European. România va juca împotriva Sloveniei (21 martie), Norvegiei (23 martie) şi Angliei (26 martie). La turneul final, care va fi organizat în Bulgaria (6-22 mai) se califică câştigătoarele celor opt grupe şi şapte dintre ocupantele locului doi, care se vor alătura ţării gazdă.
În grupa noastră, dacă Anglia este favorită certă, Slovenia, România şi Norvegia sunt socotite echipe cam de acelaşi nivel, astfel că „tricolorii” pot fi creditaţi cu şanse de calificare. De ce este însă acest Turneu de Elită mai special decât altele, prin prisma fotbalului românesc, fotbal obişnuit , ba chiar saturat cu lipsa de rezultate la nivel de juniori şi tineret?
Explicaţia stă într-o investiţie neobişnuit de mare pe care Federaţia a făcut-o în această naţională. Pe parcursul anului 2015, în cele două luni şi jumătatea scurse până acum, „tricolorii” Under 17 au „stors” din bugetul FRF în jur de 150.000 de euro, bani folosiţi pentru asigurarea a trei cantonamente de pregătire, de câte zece zile (Târlungeni, Antalya, Olanda) şi a unui turneu de două jocuri amicale în Scoţia. La fiecare din aceste acţiuni au participat câte 20 de fotbalişti, în mare parte aceeaşi, încercându-se omogenizarea lotului sub comanda staffului tehnic condus de Bogdan Argeş Vintilă, fost antrenor la Viitorul lui Gică Hagi şi succesorul lui Florin Răducioiu la naţională.
Intenţia Federaţiei, vizavi de acest program încărcat al juniorilor, a fost dincolo de omogenizare, să încerce să ridice potenţialul fizic al tinerilor, capitol la care fotbalul românesc suferă enorm nu doar la juniori, capitol la care se face diferenţa de multe ori în meciurile internaţionale. Mărinimia financiară a FRF vizavi de aceşti juniori vine la mai puţin de un an de când aceeşi naţională fusese trimisă cu autocarul la un turneu la Belgrad, stârnind nemulţumirea lui Răducioiu, care a catalogat drept inadmisibilă măsura respectivă. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical, iar mai nou, juniorii beneficiază acum şi de o diurnă de 10 euro pe zi stată în cantonament.
Naţionala Under 17 se află de pe 9 martie în Olanda şi mâine va ajunge în Anglia, pentru a se acomoda condiţiilor de acolo. Jucătorii au mers ieri pe biciclete la stadionul lui Heerenven, unde au descoperit că Rodion Cămătaru rămâne o legendă vie a acestui club, având o zonă dedicată numai lui în muzeul clubului.
În lotul lui Vintilă se regăsesc opt jucători de la Academia „Gheorghe Hagi”, dar şi doi stranieri, ambii din Anglia, de la Wolverhampton: Oaidă şi Cârnaţ. Căpitanul echipei este Ianis Hagi (foto sus), singurul jucător din lot care a debutat la seniori, iar golgheterul naţionalei este Florin Coman, tot de la Academia lui Hagi.
40 de zile au stat în cantonament în 2015 jucătorii naţionalei Under 17
12 meciuri amicale au jucat juniorii în 2015, 7 victorii, 2 egaluri şi 3 înfrîngeri