Halep, ca Xena, prinţesa războinică: câte ore de tenis a adunat Simona şi ce a însemnat victoria cu Kerber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce diferenţă fac doar patru luni în viaţa unei sportive! Spre mijlocul lunii aprilie, Simona Halep ajunsese să aibă bilanţul unei jucătoare fără strălucire: 10 victorii, 9 înfrângeri.

Mulţi s-au grăbit să concluzioneze că, de fapt, asta e valoarea celei care începuse 2016 pe locul 2 WTA pentru ca, pe finalul lunii aprilie, să ajungă pănă pe poziţia a 7-a.

Come-back-ul Simonei a început însă, la Madrid, turneu pe care l-a câştigat. French Open şi Wimbledon, deşi n-au adus rezultatele impresionante din trecut, au confirmat revenirea lui Halep cu paşi mici: optimi la Roland Garros, sferturi la Wimbledon. Triumful de la Bucureşti a fost considerat unul firesc, iar lumea s-a convins abia la Montreal că Simona a trecut cu adevărat peste forma proastă de la începutul anului.

La Rogers Cup, acolo unde a abandonat în setul decisiv al finalei din 2015 din cauza problemelor medicale, constănţeanca a jucat cu precizia unui robot şi cu condiţia fizică a unei sportive de elită. Până la finala cu Madison Keys (SUA, 12 WTA), Simona a adunat 12 ore şi 18 minute de tenis, atât la simplu, cât şi la dublu, în decurs de o săptămână! 

Efortul impresionant de la Montreal i-a adus româncei şi o calificare în finala de dublu, alături de Monica Niculescu. Iar asta în condiţiile în care, până la Rogers Cup, Simona disputase un singur meci de dublu în 2016 şi acela pierdut, în februarie, la Doha, alături de Raluca Olaru.

Singapore X 3

Cu ce se alege Halep după parcursul formidabil din Canada? În primul rând, victoria din semifinale cu Angelique Kerber (Germania, 2 WTA) a fost a doua obţinută de Simona până acum în faţa unei jucătoare din Top 3 mondial. 

Apoi, indiferent de ce va face, în ultimul act, cu Madison Keys, constănţeanca va urca, începând de luni, pe locul 3 WTA, după Serena Williams şi Angelique Kerber. Şi, foarte important, românca va urca trei poziţii în ierarhia „WTA Race“, de pe 6 pe 3. Primele opt clasate aici, la finalul sezonului, vor ajunge la Turneul Campioanelor. Aşa că Simona se află într-o situaţie excelentă pentru a bifa a treia prezenţă consecutivă în Singapore.

Niculescu, moment de vârf la dublu

Monica Niculescu (61 WTA la simplu) a părăsit repede proba de simplu de la Rogers Cup, fiind învinsă în turul II de Agnieszka Radwanska (4 WTA). Sportiva de 29 de ani a rămas însă toată săptămâna la Montreal, în condiţiile în care a avansat până în finala de dublu, alături de Halep, cele două urmând să joace, diseară, în compania cuplului Makarova – Vesnina. 

Acest parcurs îi va aduce Monicăi o urcare de şapte poziţii în ierarhia mondială de dublu, de pe 23 până pe 16. E cea mai bună clasare din cariera lui Niculescu de până acum.

313.760 de dolari şi-a asigurat Simona Halep prin calificarea în cele două finale de simplu şi de dublu, la Montreal.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite