Halep a primit un verdict crunt: Un medic specialist în ortopedie a explicat când poate reveni Simona pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep (2 WTA) s-a retras de la Qatar Total Open cu obiectivul declarat de a juca la Indian Wells (5-18 martie). Din păcate, e foarte greu de crezut că ea se va reface, în totalitate, pentru acest turneu.

Simona Halep a luat o pauză de 19 zile după finala de la Australian Open, însă s-a dovedit că şi-a grăbit revenirea pe teren din moment ce şi-a agravat accidentarea la Doha.

Acum, a doua jucătoare a lumii a anunţat că va sări peste Dubai Duty Free Championship (19-24 februarie), dar va încerca să evolueze la Indian Wells (5-18 martie). Ceea ce înseamnă că, între momentul în care s-a retras de la Qatar Total Open şi cel în care va trebui să joace la Indian Wells, Halep va avea o pauză de 17-18 zile, în funcţie de data la care va fi programată să debuteze la Indian Wells.

Această perioadă va fi insuficientă pentru ca Simona să-şi revină, deoarece a fost diagnosticată cu tendinită, iar această afecţiune nu trece în 17 sau 18 zile. Acest verdict a fost dat de Vlad Predescu, care e unul dintre medicii specialişti în oropedie. De-a lungul timpului, Predescu a avut-o ca pacientă chiar pe Simona Halep, cunoscând foarte bine problemele medicale cu care se confruntă cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României. Contactat de Telekom Sport, medicul a explicat cât va dura până când Simona îşi va reveni în totalitate.

Ce a spus?

*Când vorbim de un om normal, care nu face sport de performanţă, durerile în astfel de situaţii sunt destul de mici. Dar la sportivii de performanţă, cum e şi cazul Simonei, lucrurile se schimbă radical.

*La problema medicală pe care o are Simona se recomandă repaus timp de o lună, proceduri de fizioterapie şi administrarea de antiinflamatorii. Dacă se constată, în timp, din nou, o recidivă, atunci perioada de repaos poate ajunge până la şase săptămâni.

*Dacă recidivele sunt foarte dese, atunci se poate recurge şi la intervenţia cirurgicală. Asta doar în cazuri excepţionale.

*Înainte de a lua decizia revenirii pe terenul de antrenament se impune efectuarea unor ecografii şi a unui RMN pentru a se vedea foarte clar, dacă mai există inflamaţia sau lichidul.

CITEŞTE ŞI:

ANALIZĂ Halep revine pe primul loc mondial: Cât timp va rezista Simona acolo, chiar şi fără să joace


Arabii s-au îndrăgostit de Halep: Propunere fantastică făcută Simonei de directorul turneului de la Dubai

Halep, fragilă ca un bibelou de porţelan: Câte abandonuri a avut Simona de când s-a apucat de tenis

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite