Halep deschide ziua de miercuri, la Madrid: S-a anunţat ora meciului cu Ons Jabeur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep va disputa, miercuri, al 4-lea meci la Madrid Open 2022
Simona Halep va disputa, miercuri, al 4-lea meci la Madrid Open 2022

Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) e la trei victorii de câştigarea titlului cu numărul trei, la Madrid Open. Primul pas spre îndeplinirea acestui obiectiv ar trebui să-l facă, miercuri.

Simona Halep a jucat încântător până acum, la Madrid, obţinând trei victorii, fără set pierdut. Din păcate, când constănţeanca e pe val, au apărut nişte imagini alarmante de la antrenamentul ei de miecuri pe care Adevărul vi le-a oferit aici.

Aşadar, rămâne de văzut dacă „Simo“ va fi aptă sută la sută, la ora duelului cu Ons Jabeur (Tunisia, 27 de ani, 10 WTA). Mai ales, potrivit programului anunţat de organizatori, Halep va fi nevoită să joace în sesiunea de dimineaţă, la Caja Magica, ceea ce înseamnă că mai are puţine ore la dispoziţie, în speranţa că va scăpa de problemele care au deranjat-o, marţi.

Meciul Halep – Jabeur, care pune la bătaie un loc în semifinalele Madrid Open, va începe de la ora 13.00, ora României, şi va fi transmis de Digi Sport 2. Învingătoarea acestui duel se va intersecta, în semifinale, fie cu Alexandrova (45 WTA), fie cu Anisimova (33 WTA).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite