Halep a atins o performanţă pe care au reuşit-o doar alte trei jucătoare în acest an: cifre formidabile pentru românca de 22 de ani, plus o nouă victorie la Sofia
0
„Adevărul“ prezintă o ierarhie care o clasează pe Halep între primele patru jucătoare care activează în circuitul WTA.
UPDATE 23.00: Joi seară, Simona Halep şi-a continuat marşul triumfal spre un nou trofeu şi vârfurile ierarhiei WTA.
Românca, deja calificată în semifinalele turneului de la Sofia, a învins-o fără emoţii, în ultimul meci din grupă, pe Elina Svitolina, cu un dublu 6-1, după o partidă care a durat 49 de minute.
Pentru Simona urmează semifinala de sâmbătă, cu ocupanta locului 2 în cealaltă grupă (loc nedecis în acest moment).
Sunt şanse ca românca să dea chiar peste australianca Samantha Stosur, chiar cea pe care a învins-o pe 20 octombrie, la ultimul său turneu câştigat, la Moscova.
Simona Halep continuă să trăiască un an de vis, cel mai bun din cariera ei, de când s-a apucat de tenis. Miercuri seară, în cel de al doilea meci disputat în cadrul Turneului Campioanelor din Sofia, ea a trecut de franţuzoaica Alize Cornet, 6-4, 6-4.
Pe lângă faptul că acest al doilea succes, după cel cu Anastasia Pavlyuchenkova, i-a asigurat Simonei un loc în semifinalele turneului, chiar de pe primul loc din grupa din care a făcut parte, rezultatul a avut şi o altă semnificaţie pentru Halep. A fost victoria cu numărul 50 obţinută de ea în 2013, o performanţă formidabilă, în condiţiile în care doar trei patru jucătoare din circuitul WTA au reuşit să câştige mai multe meciuri în acest an.
120 de puncte, plus 65.000 de dolari
Analizând strict din perspectiva cifrelor, Halep a totalizat, după partida cu Alize Cornet, 120 de puncte WTA şi 65.000 de dolari. Joi seară (după ora 20.00), în ultimul ei meci din grupă, românca o va întâlni pe Elina Svitolina. În caz de victorie, totalul câştigurilor ei s-ar ridica la 80.000 de dolari.
Sâmbătă joacă în semifinale
Având în vedere că, indiferent de rezultatul confruntării cu Svitolina, Halep şi-a câştigat grupa, sâmbătă, în semifinale, ea va întâlni jucătoarea care s-a clasat pe locul 2 în cealaltă serie. Prima semifinală va începe de la ora 17.20, iar cealaltă, nu mai devreme de ora 19.30.
În cazul în care va câştiga sâmbătă, Halep va disputa, finala, duminică, de la ora 17.20.
Încântată de sprijinul tribunelor
Până atunci, Halep a mărturisit că savurează din plin faptul că, la fiecare meci, e susţinută din tribune de o galerie destul de mare, formată din românii care s-au dus până la Sofia pentru a o încuraja pe sportiva de 22 de ani.
„Pe lângă familie, au venit şi foarte mulţi dintre prietenii mei. E un turneu special pentru mine, fiindcă are loc aproape de România şi publicul mă încurajează la fiecare meci“, a declarat Halep în conferinţa de după victoria cu Cornet.
Jucătoarele cu cele mai multe victorii în 2013
Nume Totalul victoriilor Turnee câştigate
Serena Williams (SUA) 78 10
Agnieszka Radwanska (Polonia) 56 3
Petra Kvitova (Cehia) 51 2
Simona Halep (România) 50 5
Roberta Vinci (Italia) 49 2