Hagi ştie cum poate ieşi fotbalul românesc din mediocritatea în care se zbate: „Faceţi asta, oameni buni!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gică Hagi
Gică Hagi

Gică Hagi este unul dintre puţinii oameni din fotbalul românec care poate oferi o părere avizată vizavi de criza pe care o traversează acesta sport în România.

Hagi crede că lipsa de rezultate se datorează unei strategii tehnice diferite, dar şi din pricina unor false premize. 

"Oameni buni, uitaţi de doi închizători, de ăia de doi metri. Uitaţi! Băgaţi jucători care văd poarta, care pasează spre poartă, care sunt iuţi şi au tehnică. Jucători ofensivi. Şi sunt mulţi în ţară, dar nu sunt băgaţi în seamă, nu sunt promovaţi. De asta am fost supărat cu Ianis. Nu sunt de acord cu teoria că stăm prost din punct de vedere fizic. În fotbal nu fizicul contează. Jucătorul trebuie să fie iute, rapid. În gândire, în pasare şi în mişcare. Ăla va fi cel mai bun. Ce eu eram mare? Răducioiu era mare? Ilie Dumitrescu era mare? Hai să nu-mi spuneţi mie asta. Sau Lupescu era atât de puternic... Şi de ce jucam? Pentru că ştiam cu mingea. Eram iuţi. Aşa că fraţilor, lăsaţi-o cu fizicul. Adversarii nu ne domină fizic, ci pentru că au mingea, şi noi nu ştim să o pasăm. Când vine mingea la noi, vine bomba. Mingea trebuie să ne asculte. Jocul României era bazat pe posesie.

Din păcate, jucătorul român mai e disponibil la lucru ăsta? Nu, pentru că nu o gândim. Dăm lungă şi jucăm mingea a doua. Nu se poate aşa. Dacă puneţi în continuare baza pe partea fizică nu o să câştigăm niciodată", a afirmat Gică Hagi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite