Bani pentru „zâne”, nu şi pentru fotbal. TVR nu va transmite meciul cu Grecia, de la Pireu. Nu s-au găsit 160.000 de dolari, dar bugetul unor emisiuni te dă peste cap
0Din cauza scandalului politic dintre conducerea executivă şi Consiliul de Administraţie al TVR, manşa tur a meciului de baraj cu Grecia, de la Pireu, din 15 noiembrie, nu va fi transmisă de către televiziunea publică.
TVR nu va transmite manşa tur a barajului cu Grecia (15 noiembrie), un meci care-i interesează pe toţi fanii fotbalului de la noi, plătitori de taxe TV.
Asta deşi conducerea executivă a propus spre avizare Consiliului de Administraţie achiziţionarea drepturilor de difuzare ale acestui meci. Era vorba despre o sumă de 270.000 de dolari, care ar fi urmat să fie plătibilă în mai multe tranşe. Consiliul de Administraţie s-a opus însă.
De ce? Potrivit Adei Meseşan, membru în CA al TVR (din partea PDL), încercarea de achiziţionare s-ar fi făcut fără respectarea procedurilor legale. Membrilor CA li s-ar fi solicitat să voteze rapid, pe email, şi să aprobe această sumă, fără să fie prezentate acte justificative privind stadiul negocierilor.
“TVR nu este interesată să-şi îndeplinească funcţia publică de a oferi telespectatorilor un meci de miză, ci să toace o sumă uriaşă, respectiv 270.000 de euro, pentru satisfacerea intereselor personale sau de grup”, a acuzat Ada Meseşan, într-un comunicat pentru Mediafax.
110.000 de dolari veneau din publicitate
Potrivit lui Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, CA-ul n-a putut fi anunţat pentru că ultima şedinţă a fost pe 9 octombrie. Adică anterior tragerii la sorţi.
„Tragerea la sorţi a barajului avut loc în 21 octombrie, aşa că negocierile au început în 22 - 23 octombrie. Deci realitatea fotbalistică ne-a adus în această situaţie“, a explicat Săftoiu, pentru Mediafax.
Preşedintele-director general al TVR a mai explicat că TVR a încercat să se înscrie "la o licitaţie pentru meciurile din străinătate, pentru că acestea aparţin unor agenţii de drepturi sportive, care au pus la bătaie difuzarea acestui meci".
Ulterior, din partea CA al TVR ar fi venit solicitări şi pentru reducerea sumei de 270.000 de dolari, iar, în aceste condiţii, Săftoiu susţine că TVR nu s-a mai calificat în competiţia pentru obţinerea drepturile TV ale meciului de la Atena.
Săftoiu a mai spus că, pentru un astfel de meci, TVR ar fi avut încasări din publicitate de 110.000 de dolari. Practic, discutăm despre o pierdere de 160.000 de dolari, pe care televiziunea publică nu şi-a permis-o. Asta deşi în alte cazuri nu se uită la bani.
Risipă pe bani publici
În ultima lună, au apărut numeroase articole în presa scrisă despre dezmăţul pe banii publici făcut de conducerea executivă a TVR.
În prim plan a fost reînnoirea parcului auto al TVR (achiziţiile noilor maşini ar urma să coste în jur de 5-6 milioane de dolari), în condiţiile în care societatea are datorii mari la stat, dar şi sumele imense plătite pentru diverse emisiuni TV.
Spre exemplu, noua emisiune de weekend a Andreei Marin ar costa în jur de 14.000 de euro, iar alţi 16.000 de euro se duc tot pe o emisiune de weekend, a Ramonei Bădescu.
Există totuşi bani la TVR şi pentru fotbal, dar întâmplător, "dedicaţi" anumitor echipe. În jur de 190.000 de dolari au fost plătiţi, potrivit unor informaţii din presă, pe televizarea unor meciuri de pe teren propriu ale unor echipe din liga secundă, precum CS U Craiova, Rapid sau SC Bacău. Întâmplător sau nu, toate conduse de oameni apropiaţi sau din structurile PSD.
Concluzii
Interesant este că, în urma materialelor din presă legate de creşterea unor cheltuieli la TVR, mai ales după lansarea noii grile de toamnă, conducerea TVR a fost audiată de către Comisia pentru Cultură din Senat.
"Am votat în cadrul Comisiei să audiem conducerea televiziunii. Pe fondul prăbuşirii audienţei, cresc nejustificat cheltuielile", anunţa, pe 17 octombrie, vice-preşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, Marius Paşcan (PDL).
Audierile au avut loc pe 23 octombrie şi s-au soldat cu o concluzie destul de clară. A spus-o Georgică Severin (PSD), preşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat. E nevoie să mărim taxa TV!
"Oameni buni, taxa este din 2003 la nivelul de 4 lei. Următoarea taxă, ca valoare, este în Cehia, de opt ori mai mare, adică 8 euro. Dacă vrem Jocuri Olimpice, Liga Campionilor, Formula 1, concerte, filme, înaltă definiţie, asta se face cu bani. Nu trebuie să acceptăm bătaia de joc pe banii publici, dar trebuie să înţelegem că nu poţi să ai la nivelul serviciului public calitate fără bani", a transmis atunci Georgică Severin.
Cine dă turul?
Cum TVR nu mai intră în cursa pentru meciul din deplasare cu Grecia (15 noiembrie, 21.45, arena Giorgios Karaiskakis din Pireu), cel mai probabil bătălia se va da între DigiSport şi DolceSport, dar există informaţii că în licitaţie ar putea intra şi PROTV.
Returul pe Antena 1
Ce e sigur este că returul barajului, de la Bucureşti (19 noiembrie, 21.00, Arena Naţională), va fi difuzat de Antena 1.
De ce? Între FRF şi postul lui Voiculescu a existat un contract pentru difuzarea partidelor "tricolorilor", de pe teren propriu, din preliminarile CM 2014, iar înţelegerea se prelungea automat în cadrul unei partide de baraj.