FOTO Cine este jucătorul de tenis care nu s-a mai tuns de 21 de ani. A făcut senzaţie la Wimbledon în meciul cu Andy Murray

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectatorii care s-au aflat în tribune la ultimul meci disputat de britanicul Andy Murray la Wimbledon au avut parte de un spectacol special.

Murray, liderul mondial ATP, l-a întâlnit în turul al doilea pe jamaicanul Dustin Brown, pe care l-a învins în trei seturi. Acesta este o figură a tenisului mondial, fie doar şi pentru faptul că nu s-a mai tuns din 1996. În cei 21 de ani de când n-a mai călcat pe la frizer, Dustin şi-a lăst părul să crească şi acum face deliciul spectatorilor la meciuri. 

Născut din tată jamaican şi mamă nemţoaică, Dustin Brown are dublă cetăţenie, iar în sport a reprezentat Jamaica până în 2010, iar de atunci reprezintă Germania.  El se află acum pe locul 94 ATP şi nu a câştigat niciun titlu pănă la 32 de ani. Dustin Brown este apreciat pentru stilul său non-conformist atât pe teren cât şi în afara lui, de multe ori spunându-se despre el că este o copie la scară mai mică a lui Ilie Năstase. În meciul cu Andy Murray, el a reuşit câteva execuţii foarte spectaculoase, aplaudate la scenă deschisă.

dustin
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite