Fotbalul a învins terorismul: Dortmund şi Monaco au oferit un meci superb în Liga Campionilor cu cinci goluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua confruntare din sferturile competiţiei ar fi trebuit să aibă loc, marţi, însă s-a disputat cu o zi întârziere, după ce trei bombe au explodat în apropierea autocarului nemţilor, trimiţându-l pe fundaşul Marc Bartra pe masa de operaţie.

Chiar şi aşa, cele două echipe şi suporterii lor au uitat de acest incident şi s-au întâlnit, miercuri seara, pe arena „Signal-Iduna-Park“ din Dortmund.

Pentru liderul campionatului din Franţa a fost o revenire în Germania, după un 0-3 de coşmar cu Leverkusen în luna decembrie. De această dată însă, Falcao şi compania au fost, în mod evident, peste nemţi, care ocupă locul 4 în Bundesliga.

Francezii ar fi trebuit să conducă din minutul 17, însă Fabinho a ratat un penalty. Deschiderea scorului a venit, totuşi, după două minute, atunci când Mbappe a punctat. Un autogol al lui Bender a stabilit scorul la pauză. La reluare, Dembele a readus Dortmund în joc (57), dar acelaşi Mbappe a restabilit diferenţa de două goluri (79). Kagawa a stabilit scorul final, 2-3 pentru Monaco, cu o reuşită în minutul 84.

Francezii sunt cu un pas în semifinale înaintea returului de la 19 aprilie, mai ales că statistica e de partea lor: 7 victorii şi 2 egaluri în ultimele 9 partide de pe teren propriu în Liga Campionilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite