FIFA a declanşat investigaţii după apariţia Panama Papers. Cine e vizat
0FIFA încearcă să îşi refacă imaginea după o criză fără precedent care a dus la punerea sub acuzare în Statele Unite a zeci de oficiali şi la schimbarea preşedintelui forului.
FIFA a deschis o investigaţie preliminară ce îl vizează pe unul dintre membrii comisiei sale de etică, Juan Pedro Damiani, pentru legături cu uruguayanul Eugenio Figueredo, oficial arestat la Zurich anul trecut, informează Reuters. Şeful Comisiei de Etică, Hans-Joachim Eckert, a aflat recent de legăturile de afaceri dintre Damiani şi Figueredo, fost preşedinte al Confederaţiei Sud-americane de Fotbal. Eckert l-a informat pe Cornel Borbely, care conduce camera de investigaţii a comisiei, iar acesta a deschis imediat o investigaţie preliminară pentru analizarea situaţiei. "Cornel Borbely analizează acum acuzaţiile pentru a stabili dacă a existat o încălcare a Codului de Etică al FIFA şi a hotărî ce măsuri trebuie luate", se arată într-un comunicat al comisiei. Anunţul comisiei FIFA vine după ce mai multe publicaţii, coordonate de un consorţiu al jurnaliştilor de investigaţie, au dezvăluit că personalităţi, între care lideri politici, oameni de afaceri şi sportivi, au profitat de sistemul conturilor offshore pentru a-şi ascunde veniturile, printre acestea numărându-se şi Damiani. Panama Papers arată că firma de avocatură a lui Juan Pedro Damiani are relaţii de afaceri cu persoane implicate în scandalul FIFA – mai precis cu fostul vicepreşedinte Eugenio Figueredo, care ar fi primit mită pentru acordarea unor drepturi de televizare. Documentele arată că firma de avocatură a lui Damiani din Uruguay a reprezentat un offshore conectat la Hugo şi Mariano Jinkis, tată şi fiu, acuzaţi că ar fi dat mită pentru a câştiga drepturile de televizare ale evenimentelor fotbalistice din America Latină. Damiani mai reprezintă şapte companii care au legături cu Figueredo, a relatat news.ro.