FC Voluntari se afundă în subsolul clasamentului. A luat bătaie pe teren propriu, sub privirile selecţionerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSMS Iaşi
CSMS Iaşi

Formaţia CSMS Iaşi a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a zecea a play-out-ului Ligii I, în care reuşitele oaspeţilor au venit dintr-un penalty şi un autogol şi cele trei goluri s-au marcat într-un interval de 12 minute.

Au înscris Bălan ‘44 pentru FC Voluntari şi Cristea ’32 penalti, Barna ’37 (autogol) pentru CSMS Iaşi.

FC Voluntari: Bornescu - Filipov, Ţîru, Spahija, Barna (Enceanu ’40) - Rus, V. Achim, Maftei, Voduţ - Ad. Bălan, Tudorie (Monakana ’65, Căpăţână ‘82). Antrenor: Sorin Popescu.

CSMS Iaşi: Grahovac - Voicu, Ciucă, Frăsinescu, Bădic - Bole, V. Gheorghe (Enescu '88), Mitic, Llullaku (Viveiros ’81) - An. Cristea (Creţu ’71), Golubovici. Antrenor: Nicolo Napoli.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Marcel Bârsan (central), Mircea Orbuleţ, Mircea Grigoriu (asistenţi), Marian Balaci, Iulian Dima (adiţionali) şi Sabin Gabriel Stroe (rezervă). Observatori au fost Marian Bucurescu şi Adrian Vidan.

Jucătorii echipei FC Voluntari au intrat pe teren cu un banner cu mesajul: “Fotbalul a mai pierdut un fiu … R.I.P. Patrick Ekeng”, iar înainte de startul jocului s-a ţinut un minut de reculegere. La meci au fost prezenţi selecţionerul Anghel Iordănescu şi jucătorii echipei FC Botoşani. Partida ar fi trebuit să se dispute duminică, dar a fost amânată ca urmare a fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite