EURO 2016, prezentarea Grupei C: Germania, Polonia, Ucraina, Irlanda de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania este, fără îndoială, una dintre echipele cotate cu şanse mari la câştigarea trofeului european. Tripla campioană europeană nu mai inspiră aceeaşi forţă ca în urmă cu doi ani, când a câştigat Cupa Mondială din Brazilia.

Germania

Germania este, fără îndoială, una dintre echipele cotate cu şanse mari la câştigarea trofeului european. Totuşi, faţă de succesul de acum doi ani, de la Cupa Mondială din Brazilia, naţionala antrenată de Joachim Low a mai pierdut din aura de invincibilitate. În preliminarii, Germania n-a reuşit să întreacă Irlanda în două meciuri, a pierdut pentru prima dată în istorie în faţa Poloniei, iar în partidele amicale s-a înclinat în faţa SUA, Argentinei şi Franţei.
Pentru acest European, la ca-n urmă cu doi ani, antrenorul german nu se poate baza pe ghinionistul de serviciu, Marco Reus, acicdentat din nou cu puţin timp înaintea unei mari competiţii. Cu probleme medicale, dar recuperabili, sunt şi Schweinsteiger şi Hummels.
Luându-se în calcul doar media de vârstă a jucătorilor de câmp, Germania se prezintă cu cea mai tânără echipă, după Anglia. Căpitanul Schweinsteiger şi Lukas Podolski sunt cei mai experimentaţi, Poldi fiind chiar în faţa celui de-al şaptelea turneu final.  Deşi a fost jignit de fani, Podolski nu se lasă: ”Eu nu merg la EURO ca mascotă!”.

image

Polonia

Robert Lewandowski e superstarul Poloniei, naţională care şi-a propus să ajungă în sferturile de finală
Polonia a întâlnit Germania în preliminarii şi-o va face şi în grupa C de la EURO. Victoria cu 2-0 de la Varşovia în faţa nemţilor le-a dat aripi polonezilor, a căror naţională a înscris cele mai multe goluri în preliminarii – 33. E drept că 15 dintre ele au ajuns în poarta Gibraltarului, însă forţa ofensivă a echipei antrenate de Adam Nawalka e una impresionantă. Robert Lewandowski a marcat de 13 ori în preliminarii, câştigând titlul neoficial de gogleter, şi se află la capătul unui sezon de excepţie în Bundesliga. În ofensivă, el va fi susţinut de un tânăr remarcabil, Arkadiusz Milik, de la Ajax, iar mijloc are un fotbalist-revelaţie: Grzegorz Krychowiak, de la Sevilla, care a fost numit în echipa anului din campionatul spaniol.
Calculele hârtiei spun că Polonia va încheia pe locul al doilea în grupă, fiind capabilă să se lupte de la egal şi cu Germania, şi cu Ucraina. Visul polonezilor nu se mărgineşte însă la simpla depăşire a grupelor, ei vizând măcar o prezenţă în sferturile de finală.

image

Ucraina

După dezamăgirea de acum patru ani, când a găzduit turneul dar n-a ieşit din grupe, Ucraina se prezintă la acest European cu o echipă mult schimbată în bine. Cu multă experienţă în apărare, cu jucători trecuţi de 30 de ani, şi cu imaginaţie bogată în atac, Ucraina îşi propune să se ia la trântă cu Germania şi cu Polonia pentru un loc calificant în optimile de finală. Antrenorul Fomenko, la cei 67 de ani ai săi, este unul dintre cei mai vârstnici tehnicieni de la EURO. El îşi pune mari speranţe în Yarmolenko şi Konoplianka în atac, iar cu abilităţile lor a avut de-a face şi România, în amicalul pierdut cu 4-3.
Pe de altă parte, acelaşi joc de pregătire a scos la iveală şi marea slăbiciune a naţionalei galben-albastre, prin prezenţa între buturi a lui Piatov. Deşi a ajuns la un număr remarcabil de selecţii şi de meciuri în cupele europene cu Şahtior, portarul continuă să comită greşeli copilăreşti când ţi-e lumea mai dragă.

image

Irlanda de Nord

Calificată în premieră la un turneu final european, naţionala nord-irlandeză e văzută ca o victimă sigură în Grupa C
Irlanda de Nord a încheiat preliminariile în faţa României şi s-a clasat în premieră la un turneu final european. Distribuită în ultima urnă valorică, naţionala alb-verde n-a avut  multă şansă la tragerea la sorţi, iar germanii, polonezii şi ucrainenii îşi fac calcule cu trei puncte  din meciul cu Irlanda de Nord.
Managerul Michael O’Neill încearcă să îşi motiveze jucătorii după modelul Leicester, echipa venită de nicăieri care a încurcat toate planurile. Argumentul principal al Irlandei de Nord ar fi apărarea de fier, din care fac parte trei jucători din Premier League, Jonny Evans, Gareth McCauley and Craig Cathcart. La un moment dat, nord-irlndezii au reuşit performanţa de a nu primi gol vreme de doi ani şi cinci zile. Mijlocul e ordonat de Steven Davis, tot din prima ligă engleză, iar atacul stă pe umerii lui Kyle Lafferty.
O mare absenţă pentru Irlanda de Nord va fi Chris Brunt, “aripa” lui WBA, care a suferit o accidentare serioasă la genunchi.


 

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite