E oficial: Tecău şi Rojer sunt lideri în clasamentul perechilor. Horia e primul român număr 1 ATP, după Ilie Năstase
0Prin victoria obţinută în faţa gemenilor Bryan, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer nu au obţinut doar biletele pentru finala Turneului Campionilor, dar şi-au asigurat şi locul 1 în clasamentul mondial al perechilor la finalul anului 2015, detronându-i chiar pe învinşii de sâmbătă.
Tecău şi Rojer au intrat deja în posesia trofeului acordat perechii care termină anul pe primul loc în lume.
Iar Horia Tecău, în vârstă de 30 de ani, e primul tenismen român de la Ilie Năstase încoace care reuşeşte o asemenea performanţă, după mai bine de patru decenii.
Un succes venit datorită performanţelor excepţionale din 2015, în care la loc de cinste se află nu doar calificarea în finala Turneului Campionilor, dar şi titlul de la Wimbledon, sau semifinalele jucate în concursurile de Grand Slam.