Adevărul Live: „Lotul evazioniştilor“ din fotbalul românesc, salvat de noul Cod Penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Cazacu, avocatul lui George Copos şi al lui Jean Pădureanu FOTO Mediafax
Ion Cazacu, avocatul lui George Copos şi al lui Jean Pădureanu FOTO Mediafax

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a retrimite dosarul „baronilor“ din fotbal la Curtea de Apel înseamnă rejudecarea acestora după noile prevederi, mult mai blânde cu infracţiunea de înşelăciune, dezvăluie Ion Cazacu, avocatul lui Copos şi Pădureanu.

Prevederile noului Cod Penal care vor intra în vigoare anul viitor le sunt favorabile celor opt inculpaţi din „Lotul evazioniştilor“, astfel că decizia luată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a retrimite dosarul la instanţa inferioară, Curtea de Apel, s-ar putea să echivaleze cu colacul de salvare pentru „baronii“ fotbalului românesc.

Concret, şansele lui Ioan şi Victor Becali, Cristian Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu şi Gică Popescu, protagoniştii transferurilor dubioase de fotbalişti acuzate de procurori, ar putea să scape basma curată în baza noii legislaţii. Aceasta ar putea fi concluzia intervenţiei telefonice a lui Ion Cazacu, avocatul lui George Copos şi Jean Pădureanu, în emisiunea „Adevărul live“ difuzată luni, de la ora 15.00 la ora 16.00, pe site-ul adevarul.ro.

Pedeapsa maximă pentru înşelăciune coboară de la 20 la numai 5 ani

Actualul Cod Penal prevede infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, la care sunt încadraţi toţi cei opt inculpaţi, şi care este pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare. Noul Cod Penal elimină acest termen, spune Ion Cazacu, astfel că răgazul primit de învinuiţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se dovedeşte, practic, salvator, deoarece noul curs al procesului se va întinde dincolo de 1 februarie 2014, data la care trebuie să se schimbe Codul Penal.

„Pentru alte infracţiuni, cum ar fi evaziunea fiscală, faptele care au fost comise în anii 1998 şi 1999 (n.r. – transferurile lui Cristi Dulca, Cosmin Contra, Ionel Ganea şi Iulian Arhire) sunt prescrise. (…) În cazul înşelăciunii cu consecinţe deosebit de grave, prescripţia e mai mare. Dar nu uitaţi că, de la 1 februarie 2014, intră în vigoare noul Cod Penal. În noul Cod Penal, reglementarea cu privire la înşelăciune e modificată sub aspectul sancţiunilor, pentru că nu se mai prevede această situaţie a consecinţelor deosebit de grave. La înşelăciune, pedeapsa maximă va fi de 5 ani închisoare“, a punctat avocatul Ion Cazacu.

Apărătorul lui Copos şi Pădureanu a subliniat apoi: „În aceste condiţii se schimbă dramatic toată problema legată de pedepsele ce pot fi aplicate în cauză. Deci este o prevedere a noului Cod Penal care poate fi interpretată ca o lege mai favorabilă ce trebuie aplicată inculpaţilor“. Avocatul a mai specificat, totuşi, că e posibil să nu fie modificată şi perioada de prescripţie în acest caz, deoarece nu există o practică a cumulării legilor favorabile inculpaţilor.

O sentinţă definitivă – cel mai devreme, în 2015

În toamna anului trecut, Curtea de Apel a decis ca pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, adică mai puţin de jumătate din plafonul maxim prevăzut de lege (20 de ani), să-i fie aplicată lui Ioan Becali. Dacă algoritmul s-ar repeta şi la rejudecare, cea mai grea sentinţă ar putea fi, conform noului Cod Penal, de doi ani, caz în care se poate aplica pedeapsa de închisoare cu suspendare. Şansele celor opt inculpaţi de a scăpa devin astfel, în urma deciziei de ieri a ÎCCJ, substanţial mai mari.

Avocatul Ion Cazacu a mai precizat că, în cazul lui Jean Pădureanu, e foarte probabil ca dosarul să fie disjuns şi trimis de Curtea de Apel înapoi, la prima instanţă – Tribunalul Bucureşti –, deoarece lipseşte sentinţa acestui for de la dosar.

Conform uzanţelor, procesul celor opt la Curtea de Apel se va relua după vacanţa judecătorească, adică nu mai devreme de luna septembrie. Precedentul proces la această instanţă a durat peste şase luni, aceasta însemnând că următoarea sentinţă se va da, probabil, la începutul verii viitoare. Va urma, inevitabil, un nou recurs la ÎCCS, ceea ce înseamnă că sentinţa definitivă e de aşteptat în 2015.

ÎCCS a hotărât ieri să caseze sentinţele precedente în dosarul în care sunt judecaţi opt capi ai fotbalului românesc pentru evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi - în unele cazuri - spălare de bani, cauza fiind întoarsă la Curtea de Apel. Procesul a început în 2008, durează de aproape 1700 de zile şi a avut, până acum, 57 de termene. Dosarul cauzei numără peste 20.000 de pagini.

„Nu uitaţi că, de la 1 februarie 2014, intră în vigoare noul Cod Penal. În noul Cod Penal, reglementarea cu privire la înşelăciune e modificată sub aspectul sancţiunilor, pentru că nu se mai prevede această situaţie a consecinţelor deosebit de grave. La înşelăciune, pedeapsa maximă va fi de 5 ani închisoare.“ Ion Cazacu, avocatul lui Copos şi Pădureanu

Adevărul Live despre lupta cu justiţia a clanului Becali

Citeşte pe aceeaşi temă:

Sentinţa Curţii Supreme: „Dosarul Transferurilor” se rejudecă la instanţa care i-a condamnat la închisoare cu executare pe greii fotbalului românesc

Reacţii din fotbal după ce s-a decis rejudecarea în „Dosarul Transferurilor“

Explicaţia lui Gigi Becali pentru încercarea de a părăsi ţara cu o zi înainte de sentinţa din „Dosarul Terenurilor“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite