Reacţii din fotbal după ce s-a decis rejudecarea în „Dosarul Transferurilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Dosarul Transferurilor“ se rejudecă FOTO Mediafax
„Dosarul Transferurilor“ se rejudecă FOTO Mediafax

Luni, la prânz, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât ca „Dosarul Transferurilor“ să se rejudece la Curtea de Apel Bucureşti, lucru cerut de avocaţi din cauza lipsei unei expertize.

UPDATE „Dosarul Transferurilor“ vizează opt oameni din fotbal, acuzaţi de efectuarea unor tranzacţii ilegale de bani la transferurile unor jucători. Două dintre cele trei judecătoare, Corina Jîjîie şi Lucia Rog au decis ca Dosarul să fie retrimis la Comisia de Apel, în timp ce Lavinia Lefterache a avut o opinie separată.

Un alt dosar care a avut un termen de judecată azi, în aceeaşi zi cu "Dosarul Transferurilor", a fost "Dosarul Loteria" în care George Copos este acuzat de evaziune fiscală de peste 1 milion de euro. Judecătorii au decis să amâne sentinţa până pe 14 iunie.

Cristi Borcea: „Nu se puteau da condamnări pe presupuneri şi pe supoziţii. Acolo (n.r. - la ICCJ) trebuie lucruri certe. Eu nu am făcut altceva decât să duc la îndeplinire deciziile Consiliului de Administraţie al FC Dinamo. Noi suntem de fapt precum gladiatorii de pe timpul romanilor care trebuie aruncaţi în arenă. Dacă mă simţeam vinovat nu cumpăram o societate importantă în ianuarie. Îmi pare rău, dar oamenii de afaceri din România nu sunt respectaţi. 

Sunt peste 1.500 de angajaţi care depind de mine şi ar fi fost tragic ca eu să fiu pedepsit, sacrificat pe nedrept. Voi încerca să diminuez cât pot mai mult afacerile din România pentru că aici nu numai că nu eşti apreciat, dar eşti hărţuit. Aşteptăm să vedem motivarea ICCJ şi ne vom consulta cu avocaţii să vedem ce avem de făcut. Ne va aştepta un drum eu zic cât se poate de scurt pentru a ne dovedi nevinovăţia. Ca orice om am şi eu emoţii. S-a spus că eu am rezidenţă în America şi că nu mai vreau să revin în ţară, dar eu am fost aici la fiecare termen indiferent că am fost operat sau altceva. Din păcate familia a suferit enorm... după verdictul din noiembrie (n.r. - pedeapsa cu executare a Cuţii de Apel) tatăl meu a făcut infarct şi a avut nevoie de cinci by-pass-uri, toată familia plânge. Au fost şapte ani de anchete, de procese, practic a fost un arest la domiciliu. Am fost de atâtea ori la anchete, de atâtea ori la procese, cel puţin în ultima vreme nu a fost zi să nu ne întâlnim cu avocaţii“.

Gică Popescu: „Sper să se termine totul cu bine. Voi vorbi cu avocatul şi apoi voi da mai multe declaraţii“.

George Copos: „Este decizia instanţei, nu o comentez. Nici eu şi nici oamenii de la Rapid nu am făcut nimic ilegal. În toţi aceşti ani în care am fost hăituiţi am pierdut sute de milioane de euro. Din aceste sute de milioane, mai mult de 60 la sută mergeau către bugetul statului. Asta este viaţa, îmi duc această soartă pentru că nu am ce face. Nu doresc nimănui să simtă ce am eu în sufletul meu acum“.

După ce a ieşit din sala de judecată, patronul Rapidului a început să plângă şi, cu o voce gâtuită, a oferit câteva declaraţii jurnaliştilor, fiind vădit bucuros că a trecut cu bine peste ziua cu două termene de judecată.

Jean Pădureanu: „Nu am cunoştinţe juridice şi nu pot spune dacă e bine sau dacă e rău, dar sunt nevinovat şi sunt convins că în finalul finalurilor acest lucru se va demonstra. Din dosarul meu nu reiese că sunt vinovat. Am încredere în justiţie sută la sută. Procesul va continua şi rezist în continuare, mai ales că mă ştiu nevinovat. Aş fi fost tracasat dacă se lua o decizie mai drastică, dar am primit trei ani cu suspendare. Dacă eram vinovat mă condamnau din prima, dar aşa, probabil pentru ceva probleme în acte, nu le-aş spune neregularităţi, instanţa a decis să nu îmi dea cu executare“.

Mitică Dragomir: „Am vorbit cu toţi marii avocaţi şi mi-au spus că se va da spre rejudecare. Completul de judecată de la ICCJ a fost profesionist, asta a fost cea mai corectă decizie. Acum se reia totul, se face expertiză, se audiază martorii, tot, s-ar putea să mai dureze 3-4 ani. S-a ajuns prea departe, aceşti oameni au adus bani în ţară, nu au dus banii în străinătate ca alţii. Cele trei judecătoare de la ICCJ trebuie felicitate, aşa se face justiţie în această ţară. Nu sunt deloc surprins. Am prevăzut această întoarcere a dosarului, aşa cum Gigi Becali va fi achitat fiind total nevinovat. Copos nu mai are nicio scuză dacă se retrage acum. El a spus că era sigur că se pun ăştia pe el, că vor să-l cureţe“.

Ioan Becali: „Această decizie nu înseamnă o achitare, înseamnă în continuare derularea procesului. Pentru moment este linişte, însă acest război între avocaţi şi procurori va continua. Eu îmi fac profesia în continuare. Voi apăra interesele jucătorilor pe care îi reprezint. Banii asupra cărora noi ne înţelegem cu alte cluburi ajung în visteriile cluburilor care deţin drepturile, nicidecum ale noastre“.

Victor Becali: „S-a casat sentinţa şi se trimite la rejudecare la Curtea de Apel. S-a cerut de către avocaţii noştri audierea firmelor care spun ca sunt în străinătate. A fost o urmărire penală în lipsa noastră. Am spus că am încredere în Înalta Curte. Cred că este o soluţie corectă, pentru ca este normal să se facă o exeprtiză contabilă. Nu să fie un prejudiciu estimat. Aici am fost lăsaţi să vorbim, să depunem înscrisuri care pot ajuta instanţa. Este soluţia corectă, deşi spun că ar fi trebuit să fim achitaţi. Mă bucur că în România există instanţe care vor să scoată adevărul la iveală. Vom face acelaşi lucru pe care l-am făcut încă de la început: vom veni mereu prezenţi în faţa instanţei, ca şi până acum, la toate termenele. Eu sunt în detenţie din 2008, e greu să vezi strada plină de camere de filmat când ieşi din casă, să te urmarească oamenii la semafor, că sunt oameni care vorbesc la televizor despre acest caz fără să citească o filă din rechizitoriu, e mai greu ca în detenţie. E normal ca orice om să aibă parte de o judecată corectă“.

Sentinţa dată iniţial de judecătorii Curţii de Apel 

  • Ioan Becali - 8 ani de închisoare cu executare
  • Victor Becali - 7 ani de închisoare cu executare
  • Cristi Borcea - 7 ani de închisoare cu executare
  • George Copos - 5 ani de închisoare cu executare
  • Mihai Stoica - 4 ani de închisoare cu executare
  • Gica Popescu, Gigi Neţoiu si Jean Pădureanu - câte 3 ani de închisoare cu suspendare

Ştiri pe aceeaşi temă:

Sentinţa Curţii Supreme: „Dosarul Transferurilor” se rejudecă la instanţa care i-a condamnat la închisoare cu executare pe greii fotbalului românes

 

Explicaţia lui Gigi Becali pentru încercarea de a părăsi ţara cu o zi înainte de sentinţa din „Dosarul Terenurilor“

Gigi Becali a vrut să plece din ţară duminică seară, înainte de sentinţa din „Dosarul Terenurilor“

Judecătoarele care dau verdictul în „Dosarul Transferurilor“: una dintre ele i-a achitat pe Gigi Becali şi pe Adrian Năstase, iar alta a dispus arestarea unui coleg de la Înalta Curte

La puşcărie? „Adevărul“ prezintă semnalele care indică un verdict zguduitor: fraţii Becali, George Copos, Cristi Borcea şi Mihai Stoica pot ajunge luni după gratii

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite