Detalii despre accidentul de Formula 1, în urma căruia Fernando Alonso a fost transportat cu elicopterul la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fernando Alonso, implicat într-un accident FOTO marca.com
Fernando Alonso, implicat într-un accident FOTO marca.com

Fernando Alonso a fost implicat într-un accident pe pistă, duminică, în urma căruia a fost transportat cu elicopterul la spital. În acest context, oficialii echipei sale, McLaren-Honda, au făcut câteva precizări despre cauzele producerii episodului.

„Accidentul a fost cauzat de rafalele de vânt imprevizibile din acea parte a circuitului la momentul respectiv şi care au afectat şi alţi piloţi“, se arată în comunicatul emis de echipă. Totodată, se încearcă posibilitatea excluderii unei probleme mecanice, menţionându-se că nu s-a înregistrat o pierdere de presiune aerodinamică şi că nu a existat vreo problemă electrică.

Cât despre starea medicală a pilotului de Formula 1, McLaren a menţionat că recuperarea decurge bine şi că sportivul discută normal cu famiia, apropiaţii şi personalul medical. Între timp, Fernando Alonso a fost supus unor investigaţii medicale, iar rezultatele sunt liniştitoare, rămânând sub obsevaţie până la revenirea completă şi transmiţând un mesaj susţinătorilor săi: „Vă mulţumesc pentru sprijin!“.

Totuşi, cazul nu este lipsit de speculaţii. Sebastian Vettel este autorul unor declaraţii pentru cotidianul german „Bild“, care dau de gândit: „Era chiar în faţa mea. Mergeam relativ încet, estimez 150 km/h. Atunci, din senin, s-a dus la dreapta, fără să pară deloc un accident. Apoi s-a lovit de câteva ori de zidul de protecţie“. De aici, zvonurile sunt multiple, luându-se în calcul posibilitatea ca Fernando Alonso să fi leşinat sau să fi fost ameţit din pricina inhalării unor gaze toxie.

Accidentul s-a produs duminică, în ultima zi a sesiunii de teste de la Barcelona, când pilotul spaniol a pierdut controlul monopostului în al patrulea viraj din circuitul Catalunya, iar maşina sa a lovit zidul de protecţie de pe marginea pistei. La început, în primele minute, ibericul a acuzat ameţeli şi nu a ieşit din monopost, fiind transporat cu elicopterul la spital, în stare de conştienţă.

Formula 1, „zguduită“ de încă un accident. Fernando Alonso a fost transportat cu elicopterul la spital

Bilanţul după 14 luni cu Michael Schumacher imobilizat la pat. 14 milioane de euro şi multe incertitudini

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite