CS U Craiova - Dinamo 2-1: „câinii“ au fost puşi cu botul pe labe la Severin. Andone riscă demiterea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Ivan
Andrei Ivan

Oltenii rămân cea mai serioasă contracandidată la titlu pentru Steaua în acest sezon, chiar şi după înfrângerea din etapa trecută (1-2) în faţa trupei lui Reghecampf.

Asta pentru că CS U Craiova a profitat imediat de pasul greşit făcut de Steaua, duminică, şi, câştigând cu Dinamo, s-a apropiat la trei puncte de liderul campionatului.

Susţinută de un public numeros, la Severin, CS U Craiova a avut şi noroc. Ivan (55) şi Briceag (71) au dat două goluri din tentative de a centra! Prima dată, balonul l-a şters pe Hanca şi a fost lobat peste Brănescu, pentru ca apoi centrarea lui Briceag să traverseze tot careul şi să intră în poartă. Dinamo a egalat între cele două momente prin Hanca (63), însă, per ansamblu, a avut o nouă evoluţie slabă, fiind salvată o dată şi de bară în partea secundă.

După 12 etape, podiumul e format din Steaua (26 de puncte), CS U Craiova (23) şi Viitorul (20). Dinamo are un egal (1-1 cu Viitorul) şi trei înfrângeri la rând (0-1 cu Chiajna, 1-2 cu Botoşani şi 1-2 cu CS U Craiova) în ultimele patru etape şi ocupă locul 8, de play-out, cu 16 puncte. Astfel, e lesne de înţeles de ce schimbarea lui Andone din funcţie prinde contur tot mai mult.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite