Cine este Sassuolo, micuţa echipă din Italia unde Dinamo şi-a trimis golgheterul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Alexe este un jucător crescu în curtea lui Dinamo, unde a evoluat de la 10 ani FOTO Cosmin Iftode
Marius Alexe este un jucător crescu în curtea lui Dinamo, unde a evoluat de la 10 ani FOTO Cosmin Iftode

Dinamo l-a trimis pe Alexe la Sassuolo, o grupare nou-promovată, cu o ascensiune suprinzătoare în ultimii cinci ani.

S-a vorbit despre Betis Sevilla, Trabzonspor, Fulham, Kuban sau Werder Bremen, dar până la urmă „lozul” Alexe l-a tras Sassuolo. 

Vârful dinamovist care-şi anunţase deschis intenţiile de a se despărţi de roş-albi va evolua din sezonul viitor la o nou-promovată în Serie A. Una cu o ascensiune incredibilă. În urmă cu cinci ani, gruparea din nordul Italiei, din oraşul de 41.000 de locuitori cu acelaşi nume, din provincia Emilia-Romagna, era în liga a treia! Înfiinţată în 1922, echipa care are verde şi negru drept culori, a stat cea mai mare parte din istoria sa în ligile inferioare. 

Destinul său s-a schimbat însă din 2002, când a fost preluată de Giorgio Squinzi, preşedintele companiei Mapei, care desfăşoară afaceri în industria adezivilor. În 2008. Sassuolo a ajuns în Serie B, avându-l la timonă pe Massimiliano Allegri, actualul antrenor al lui Milan. În vara acelui an, Allegri a plecat la Cagliari şi a fost înlocuit de Mandorlini, care a avut un parcurs destul de bun, încheind sezonul pe locul 7. În iunie 2009, Mandorlini s-a despărţit de echipa italiană, de comun acord, iar cinci luni mai târziu a aterizat la CFR Cluj. 

Cel care a promovat-o în acest sezon pe Sassuolo, în premieră, pe prima scenă din Italia, este însă Eusebio Di Francesco (43 de ani), un fost jucător al Romei. Sassuolo are un lot format mai ales din jucători italieni, valorat la doar 23,5 milioane de euro, şi cu un tânăr star: Domenico Berardi (18 ani). Un atacant care poate evolua şi ca extremă şi de care se interesează Juventus şi Napoli. 

De altfel, transferul lui Alexe (23 de ani) pare a acoperi viitoarea despărţire de Berardi. 

„E o extremă care poate evolua perfect în sistemul 4-3-3. În tricoul lui Dinamo, Alexe a jucat 130 de meciuri şi a marcat 37 de goluri”, a scris presa italiană despre jucătorul aflat în curtea „câinilor” de la 10 ani. 

Alexe este deocamdată doar împrumutat, pentru un an, mutare pentru care Dinamo va încasa 1 milion de euro. Dacă, la finalul sezonului, italienii vor să-l transfere definitiv pe atacant, vor mai scoate din conturi încă 1 milion de euro. 

Nica, la Atalanta

Tot ieri, Dinamo a mai reuşit încă un transfer în Serie A. L-a vândut pe fundaşul dreapta Constantin Nica (22 de ani), la Atalanta. Presa italiană anunţă că roş-albii au încasat în jur de 1,6 milioane de euro. 

Ceilalţi români din Serie A:

Bogdan Lobonţ (Roma)

Radu Ştefan (Lazio)

Cristi Chivu (Inter Milano)

Paul Papp (Chievo)

Adrian Stoian (Chievo)

Denis Alibec (Bologna)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite