Bianca Andreescu s-a retras din turneul de la Strasbourg. Ar fi putut să o întâlnească în sferturi pe Sorana Cîrstea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Andreescu, jucătoare canadiană de origine română. Imagine: Adevărul
Bianca Andreescu, jucătoare canadiană de origine română. Imagine: Adevărul

Jucătoarea canadiană Bianca Andreescu, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a retras din turneul de categorie WTA 250 de la Strasbourg, după ce s-a calificat în sferturile de finală.

Bianca Andreescu a învins-o, marţi, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Marina Zanevska din Belgia, locul 259 WTA, înainte de a-şi anunţa retragerea.

„Sunt foarte fericită cu victoria de astăzi, dar... mă retrag de la următorul meci deoarece am simţit un pic de durere la muşchii abdominali şi nu vreau să forţez înainte de RG (n.r. - Roland Garros). Nu vreau să risc. Nimic serios totuşi. Este un pic de disconfort”, a explicat jucătoarea de origine română, potrivit WTA Insider.

În sferturi, Andreescu ar fi urmat să joace cu Sorana Cîrstea, locul 61 WTA, sau cu chinezoaica Shuai Zhang, locul 45 WTA şi cap de serie numărul 6. După retragerea Biancăi, învingătoarea dintre Cîrstea şi Zhang va merge direct în semifinale.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite