Beckham a donat 700.000 de euro, salariul său pe o lună la PSG

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Beckham face adesea gesturi caritabile
David Beckham face adesea gesturi caritabile

David Beckham a sosit la începutul anului la gruparea franceză, Paris Saint-Germain, atunci când a anunţat că-şi va dărui leafa şi acum s-a ţinut de cuvânt.

“Donaţia în scopuri caritabile a fost o idee comună a mea şi a celor din club. Ni s-a părut o idee bună şi astfel banii vor merge la o fundaţie locală”, a fost declaraţia sa, iar presa franceză a dezvăluit că mijlocaşul de 37 de ani a oferit acum 700.000 de euro. Suma reprezintă câştigul său pe o lună din partea lui PSG, iar cei de la “Le Parisien” au scris că una dintre destinaţiile alese a fost spitalul “Necker-Enfants maladies”, instituţie specializată în tratamentul bolilor rare şi patologiilor complexe. În continuare, banii pe care îi va încasa Beckham vor merge către instituţii de acest gen şi, mai mult, şefii lui PSG au anunţat că englezul şi-ar putea prelungi contractul, ceea ce ar însemna că astfel de acţiuni ar putea continua. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite