Australian Open 2015: Monica Niculescu a părăsit competiţia de dublu fete
0
România mai are patru reprezentanţi la Australian Open 2015, după ce Monica Niculescu a fost eliminată din competiţia de dublu feminin.
Cuplul Monica Niculescu/Vitalia Diatcenko (România/Rusia) a fost învins, cu scorul de 6-1, 3-6, 7-6 (5), de perechea americană Raquel Kops-Jones/Abigail Spears, cap de serie numărul 5, în turul doi al turneului Australian Open.
Pentru prezenţa în manşa a doua, Niculescu şi Diatcenko vor primi un cec în valoare totală de 23.000 de dolari australieni (16.000 de euro).
În competiţia feminină de dublu ne-a mai rămas doar o reprezentantă, Irina-Camelia Begu, care face echipă cu Lara Arruabarrena din Spania, ele fiind calificate tot în turul secund.
Simona Halep va juca în optimi cu jucătoare pe care n-a învins-o niciodată