Australian Open 2015: Simona Halep dictează moda la Antipozi. Fanii caută disperaţi „ardeii“ româncei
0
Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale Australian Open 2015, după ce a eliminat-o pe Bethanie Mattek Sands.
Numărul trei WTA, Simona îşi creşte popularitatea pe zi ce trece, iar fanii o îndrăgesc din ce în ce mai mult, deşi Halep nu este genul de jucătoare care să se expună în orice ipostază. În Australia însă face furori acum un model de tricou, pe care l-au purtat antrenorii româncei la ultimele meciuri şi pe care fanii îl caută cu înfrigurare. Tricoul Halepeno, lansat de adidas, sponsorul tehnic al Simonei, are pe piept trei ardei iuţi în culorile României.
Simona Halep îşi poate schimba din nou antrenorul după Australian Open. De ce face asta?
Halepeno este porecla pe care Simona Halep a primit-o anul trecut de la fostul jucător american Brad Gilbert şi reprezintă un joc de cuvinte între numele fetei noastre şi jalepeno, termen care denumeşte un tip de ardei iute din Mexic. Brad Gilbert a vrut atunci să sublinieze ascensiunea Simonei, pe care a comparat-o cu un ardei iute. Acum Halepeno tinde să devină un brand, fanii de la Antipozi căutând disperaţi tricouri cu "ardeii" Simonei.
