„Arena Naţională“, stadion de cinci stele sau o „bombă cu ceas“: ce şanse sunt ca tragedia de la Colectiv să se repete acolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă a costat peste 234 de milioane de euro, cel mai modern stadion al ţării n-are deocamdată, avizul pompierilor. Omul care a asistat la ridicarea arenei a comentat situaţia.

„Adevărul“ a scris aici despre o gravă problemă de construcţie cu care se confruntă „Arena Naţională“.

În acest moment, stadionul nu mai poate găzdui niciun eveniment, iar Dinamo a oprit vânzarea biletelor pentru derby-ul cu Steaua, partidă care, teoretic, ar trebui să se joace pe „Arena Naţională“ la data de 22 noiembrie.

Chiar şi aşa, Mircea Sandu insistă că stadionul care s-a ridicat pe vremea domniei sale la FRF va primi, în curând, avizul ISU. „Stadionul e unul dintre cele mai bune din Europa, e de cinci stele. Are şi mici imperfecţiuni, însă. În afară de problema acoperişului, care nu ştiu de ce materialul aprobat în Elveţia şi Germania în România nu e legal, din punctul meu de vedere acest stadion îndeplineşte toate condiţiile. Stadionul mai are câteva deficienţe tehnice. Un exemplu e că nu se poate ajunge cu autocarul în zona vestiarelor.

Nu cred ca stadionul poate să creeze probleme pentru desfăşurarea meciurilor. Nu se poate întâmpla pe Arena Naţională ce s-a întâmplat în clubul Colectiv. Avizul de securitate dat a fost foarte bine motivat, astfel încât să nu fie nicio problemă la finala Ligii Europa, în 2012. 

Sută la sută meciul dintre Dinamo şi Steaua se poate juca pe Arena Naţională. Doar dacă cineva se va opune din alte considerente“, a declarat Sandu la Dolce Sport.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite