Arbitrul meciului PSG - Barcelona a fost criticat de ambele echipe: penalti nemeritat şi gol din ofsaid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zlatan Ibrahimovici, unul dintre marcatorii meciului cu Barcelona FOTO Reuters
Zlatan Ibrahimovici, unul dintre marcatorii meciului cu Barcelona FOTO Reuters

Partida tur din sferturile Champions League dintre Paris Saint-Germain şi FC Barcelona i-a adus arbitrului Wolfgang Stark critici din partea antrenorilor celor două formaţii.

Tehnicianul lui Paris Saint-Germain a criticat maniera de arbitraj din meciul cu Barcelona, considerând că adversarii au primit un penalti nemeritat: „Nu cred că acesta e un rezultat bun. În prima repriză am făcut un joc ofensiv şi totodată ne-am apărat bine.

 Este adevărat că am primit două goluri: primul a fost un cadou oferit lui Messi, iar al doilea un cadou de la arbitru. Sanchez a căutat contactul cu portarul. Aveam experienţă cu el, care a plonjat în meciul amical pe care l-am jucat în august, deci nu a fost o noutate pentru noi. Sunt mândru de performanţele jucătorilor şi de curajul arătat, dar nu prea sunt mulţumit de rezultat“, a declarat Carlo Ancelotti după meci.

De cealaltă parte, antrenorul secund al Barcelonei, Jordi Roura, s-a plâns de deciziile arbitrului: „Au fost câteva hotărâri discutabile. Golul lui Ibrahimovici a fost din ofsaid. Ceea ce nu a este discutabil este că meritam mai mult“. În meciul cu PSG, echipa de pe Camp Nou a rămas fără Messi şi Mascherano, accidentaţi: 

„Rezultatul este bun, dar văzând meciul putem spune că este puţin, deoarece am fost superiori, am jucat cu multă intensitate. Însă factura este mare, i-am pierdut pe cei doi, Messi are o problemă la coapsă. Va fi o pierdere să nu-l putem folosi pe cel mai bun jucător din lume, dar avem posibilitatea de a-l folosi pe Fabregas şi avem încredere în el“. Catalanii au încheiat la egalitate deplasarea cu PSG (2-2), golurile meciului fiind marcare de Ibrahimovici (80') şi Matuidi (90+4) pentru echipa gazdă, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Messi ('38) şi Xavi (89' penalti). Returul sferturilor va avea loc în data de 10 aprilie şi se va disputa pe Camp Nou.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite