Andrei Pleşu: Note, stări, zile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Într-un an, Simona Halep a câştigat şapte turnee WTA
Într-un an, Simona Halep a câştigat şapte turnee WTA

Să urmăreşti cu pasiune prestaţia sportivă a unui conaţional este normal. Să te bucuri dacă reuşeşte să cîştige şi să te întristezi dacă pierde e normal. Să observi, chiar în cazul unei înfrîngeri, că „omul tău“ a etalat calităţi remarcabile şi a dovedit o înzestrare plină de promisiuni e, de asemenea, normal. Lucrurile încep să nu mai fie în regulă dacă te străduieşti să ambalezi eşecul într-o retorică triumfală.

Sau dacă parazitezi jurnalistic sau politic meritele altuia. Sau dacă murdăreşti succesul cu o frazeologie patriotardă, cu sentimentalisme de telenovelă, cu declaraţii kitsch, cu şmecherii electorale. 

Simona Halep nu merita un asemenea tratament. Nu merita să devină pretextul unei surescitări de prost gust, chiar dacă euforia publică de după meciul de la Paris era legitimă şi, ca atare, inevitabilă.

Evident, nici acreala „competentă“ a cîte unui „pamfletar“, care bombăne ca să-şi confirme statutul de excepţie în corul euforiei generale nu e neapărat recomandabilă. Dar de partea cealaltă, am citit fraze ameţitoare, candid imbecile, comice pînă la capodoperă. 

Un gazetar prezent pe mai toate canalele de televiziune, inocent, probabil, dar subminat de o stilistică subliceală şi de un patriotism libidinos (ca orice formă de iubire, patriotismul poate avea şi el momente de inflaţie divagatorie…), gazetarul la care mă refer descrie competiţia Halep – Şarapova în termeni de război mondial. 

Rusoaica întruchipa deopotrivă imperiul ţarist şi pe cel american (căci a făcut şcoală în Statele Unite), în vreme ce „româncuţa“ s-a luptat vitejeşte, „ca la Mărăşeşti“ cu „puhoaiele de Ivani“. Şarapova – „tigroaică cu ţipete de prădător“, Simona Halep – „gazelă“ obidită, dar mîndră şi victorioasă. Înflăcăratul autor nu-şi dă seama, desigur, că descriind-o în termeni atît de sumbri pe oponenta „româncuţei“ nu face decît să bagatelizeze virtuţile şi gloria preferatei sale. „Gazela“ nu poate înfrunta o „tigresă“. În cel mai bun caz, se bucură dacă scapă cu viaţă. 

Altcineva simte că Simona Halep („fătuca asta“) „ne-a îndatorat definitiv“. Carevasăzică n-am asistat la un meci frumos, care a reuşit să ne flateze prin ţinuta de joc a reprezentantei noastre. Am asistat la o turnantă istorică, la naşterea unei noi ere. 

Mai în glumă, mai în serios, ne-am putea gîndi la „Simona preşedinte“! „Constanta din Constanţa“ (un alt subtil encomion jurnalistic) a uimit mapamondul prin „discreţia cu care lovea cu racheta“. Publicul parizian a trebuit (chestie de politeţe) să o aplaude şi pe Şarapova, dar a fost vorba de nişte „aplauze resemnate“. Inima tuturor era confiscată „definitiv“ de româncuţă.

Nu ştim nici să pierdem, nici să cîştigăm. 

Un sportiv de talia lui Boris Becker a putut, la finalul partidei, să le felicite cald pe cele două combatante. Pe amîndouă. Noi pendulăm între leşin şi scrîşnirea dinţilor. Cîştigăm pentru că sîntem fenomenali, de neatins, extratereştri, şi pierdem pentru că toţi ne invidiază şi ne urăsc. 

Cîştigăm pe mîna noastră şi a strămoşilor noştri şi pierdem pe mîna restului (conspirativ) al planetei. 

Ne putem retrage liniştiţi în munţi, ca de atîtea ori, pentru a boicota istoria „de foarte sus, din polul plus“… (P.S. Iubire, iubire, dar instituţiile patriei tot nu funcţionează. Simonei Halep i s-au pierdut, la aeroportul Otopeni, bagajele…)

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite