Câteva concluzii după meciul de la Cluj:

A fost un meci în care deşi aveam nevoie stringent de victorie, cei mai buni jucători ai noştri au fost fundaşii. De fapt, o parte dintre ei. Săpunaru şi Benzar au făcut un meci bun, Chiricheş bunicel.

Sistemul implementat de Daum, cu trei fundaşi centrali, n-a avut efectul scontat, decât poate în prima repriză, când Benzar şi Latovlevici au urcat mai mult. Per ansamblu însă nu şi-a dovedit utilitatea.

România a fost din nou confuză la mijlocul terenului, rolul de conducător de joc fiind aruncat de la unul la altul. Stanciu, cel de la care se aştepta să ordoneze cât de cât jocul a fost inexistent, Răzvan Marin nu are încă viziune, iar Pintilii nu poate decât să rupă jocul, nicidecum să-l lege.

Am terminat sufocaţi

În faţa unei apărări adverse cu jucători de peste 1,90 metri (Vestergaard are chiar 1,99 m), România a încercat şi mingi lungi, evident fără rezultat. Acestea au venit din criza de idei şi de personalitate de la mijlocul terenului, când în lipsă de soluţii eşti nevoit să o arunci în faţă.

Este cel puţin al treilea meci în care echipa cade fizic după minutul 70. Inexplicabil. S-a întâmplat şi în Kazahstan şi cu Polonia. Terminăm meciul în genunchi fizic, de parcă am fi jucat box nu fotbal. Asta e o problemă foarte mare.

Danemarca ne-a dominat la toate capitolele. O dovedesc cifrele: 55% - 45 % la posesie, 12-9 şuturi la poartă, 7-0 cornere, 430-307 pase, 386-230 pase reuşite. Să nu ai nici măcar un corner în faţa Danemarcei e ruşinos.

Keşeru, golgheter de carton

Cele 19 goluri marcate de Keşeru în campionatul Bulgariei valorează fix cât o bere fără alcool. Din păcate, nici Alibec, cunoscut ca un tip mai de viaţă, n-a reuşit nimic. De fapt, Keşeru a ratat, Alibec nici nu s-a întâlnit cu mingea.

Apărarea Danemarcei putea fi desfăcută destul de uşor pe jos. Era nevoie însă de pressing şi o presiune constantă care să o deregleze. Dar cine să facă pressing, când jucătorii noştri gâfâiau după 60 de minute.

Până la urmă am scăpat cu un egal, pentru că la ce a fost în careul lui Tătăruşanu în ultimele minute se conturase bine de tot varianta înfrângerii.

Daum ne vinde în continuare gogoşi. Fie vede alt meci, fie noi, ceilalţi suntem tâmpiţi. Să spui răspicat că România mai are şanse de calificare, când tu după cinci meciuri ai şase puncte, cât Armenia, şi joci cum joci, mi se pare cel puţin lipsă de realism.

Mult mai realist a fost Răzvan Burleanu, care a admis că aceasta este valoarea fotbalului românesc. Şi a promis că România va juca un meci şi la Craiova. De parcă stadionul e problema, nu jocul echipei.

Daum vrea, dar nu poate

Nu sunt foarte multe de făcut în acest moment. E evident că în acest moment culegem roadele unui sistem bolnav, corupt şi bazat pe nepotisme, care a dominat fotbalul românesc în ultimii 20 de ani. Cam de când nu am mai ajuns la Mondiale. Actuala naţională nu ai cu ce să o schimbi acum, câtă vreme tineretul pierde cu Rusia, 1-5, după ce patru copilandri se îmbată în avion.

Teoretic, Christoph Daum mi se pare un tip corect. Nu-l văd genul care să păcălească munca, e prezent peste tot, urmăreşte meciuri, caută soluţii, omul chiar vrea. Asta nu înseamnă însă că şi poate. Încep să cred că după falimentul Iordănescu la Euro 2016 am dat din lac în puţ. Poate că revigorarea naţionalei trebuia făcută cu un antrenor mai tânăr, român, capabil să mobilizeze jucătorii altfel. E de înţeles însă pe undeva şi strategia FRF de a da naţionala pe mânile unui străin, măcar pentru a o scoate din zona de scandaluri şi influenţe în care a stat mult timp. Din păcate, e puţin mai multă linişte, dar nu sunt rezultate.

Soluţia Hagi la naţională e imposibilă în acest moment. Gică nici măcar nu vrea să discute cu FRF alte probleme, o face prin intermediari. Hagi poate ajunge la naţională dacă nu va mai fi Burleanu, pe care îl consideră vinovat pentru trimiterea la închisoare a lui Gică Popescu. Deşi, să fim serioşi, nu avea Burleanu atâta valoare şi talent ca să-l bage pe Popescu după gratii.

Reformele trebuie continuate

Atât FRF, cât şi Daum ne dau uneori impresia că trăiesc într-o lume paralelă. Selecţionerul, care foloseşte foarte des cuvântul fantastic, când în fotbalul românesc şi în general în România nimic nu e fantastic, tot mai face calcule de calificare. Şefii de la FRF prezintă o sumedenie de proiecte colaterale, fotbal feminin, futsal, integritate, fair-play, Unicef, fotbal pe uliţă, Cupa Tymbark etc. Sunt proiecte bune, nu zice nimeni contrariul, dar toate la un loc nu aduc în sufletele românilor nici cât o victorie cu Armenia. Una e una, alta e alta. E o minciună să spui că fotbalul românesc o duce bine având aceste lucruri, câtă vreme nu are rezultate la echipa naţională.

Ce trebuie să facă FRF în continuare? În primul rând trebuie accelerate reformele. Măsurile luate în primii trei ani de guvernare Burleanu în privinţa echipelor care au probleme financiare au fost mult prea blânde. Nu poţi trata cancerul cu aspirină. Ne place sau nu, fotbal fără bani nu există. E inadmisibil ca în Liga I să crape anual echipe în insolvenţă, iar în liga secundă să înceapă competiţia 22 de echipe şi să o termine 18. Trebuie eliminată definitiv politica echipelor care trăiesc doar pentru a lua nişte bani de le televiziuni.

Nicio echipă n-ar trebui să fie primită în Liga I fără a avea academie de juniori. Până şi în Rusia există acest criteriu. Indiferent de nume, cine nu se încadrează în nişte tipare clare, nu mai are ce căuta în fotbalul profesionist. Poate juca la amatori. Petrolul evoluează în liga a patra cu 6000 de oameni în tribune. Şi ăla tot fotbal e. Cine vrea să fie însă profesionist, trebuie să funcţioneze profesionist. Centrele de juniori sunt singurul lucru care pot salva peste un timp naţionala. Nu acum, ci în câţiva ani.

Ca o concluzie, aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, urmărim un serial trist, care mai are destule episoade. Nu se poate schimba nimic peste noapte, dar lupta trebuie continuată. Vine meciul cu Polonia, apoi întâlnim Muntenegru, Danemarca. Toate în deplasare. După calculele lui Daum se poate să prindem barajul. După ale mele se poate să terminăm şi pe locul 5 în grupă dacă nu batem Armenia. Nici prima nici a doua variantă nu vor modifica semnificativ starea fotbalului românesc. În perioada următoare.