ANALIZĂ Simona Halep e unică în tenisul feminin. De ce merită să fie respectată şi apreciată de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep şi daneza Caroline Wozniacki de la Australian Open 2018 FOTO Guliver / Getty Images / Clive Brunskill

În urmă cu patru ani, pe 27 ianuarie 2014, Simona Halep intra în premieră în Top 10 WTA. Este singura care s-a menţinut fără întrerupere între cele mai bune zece jucătoare ale lumii de atunci şi până acum.

Simona Halep a strâns 210 săptămâni în Top 10 WTA, dintre care 194 între primele cinci jucătoare ale lumii. Preţ de16 săptămâni a ocupat poziţia de lider mondial pe care o poate recupera chiar luna aceasta.

Într-o lume a tenisului feminin în care constanţa nu e o caracteristică, ba dimpotrivă, Simona Halep este floarea rară. A aniversat recent patru ani de când a ajuns în Top 10 şi de la acel moment, 27 ianuarie 2014,  nici o altă jucătoare  nu a reuşit să se menţină alături de româncă în ierarhia amintită.
Unele dintre ele s-au şi retras, precum Na Li, altele au avut probleme cu dopingul, vezi Maria Şarapova sau Sara Errani, Serena Williams a născut, dar cele mai multe dintre ele pur şi simplu nu au reuşit să rămână constant bune. În afara Simonei Halep, singura care figura în Top 10 WTA la sfârşitul lui ianuarie 2014 şi apare şi acum în acest clasament este Angelique Kerber, dar tenismena germană a revenit abia recent printre cele mai bune, după un sezon 2017 modest. Realitatea ne spune că în volatila lume a tenisului feminin sunt multe exemple de jucătoare care au apărut ca din senin, dar au ieşit la fel de repede din peisaj, cum ar fi Eugenie Bouchard. Altele, ca Sloane Stephens sau Jelena Ostapenko, au pus mâna pe un Grand Slam, dar nu au confirmat pe mai departe. Tocmai pentru că a reuşit să rămână timp de patru ani printre cele mai bune, Simona Halep merită mai mult respect, dacă admiraţie nu se poate, din partea celor care tocesc tastatura şi împrăştie venin în comentariile lor. 

Ce a reuşit Simona în patru ani

Simona Halep a pătruns în Top 10 după un sfert de finală jucat la Australian Open la începutul lui 2014, o continuare a unui sezon 2013 în care a câştigat şase turnee de nivel mai mic. Ce a mai reuşit ea de atunci?

  • a ocupat prima poziţie WTA vreme de 16 săptămâni.
  • a stat pe podiumul clasamentului feminin 123 de săptămâni şi 194 de săptămâni printre primele cinci jucătoare ale lumii.
  • a jucat trei finale de Grand Slam, două la Roland Garros şi una la Australian Open.
  • a ajuns până în semifinale la Wimbledon şi la US Open.
  • a câştigat alte 10 turnee, printre care trei competiţii de categorie Premier Mandatory: Indian Wells 2015, Madrid 2016 şi 2017.
  • a jucat o finală de Turneul Campioanelor şi a participat de patru ori consecutiv la această competiţie care reuneşte cele mai bune opt tenismene ale anului.
  • a jucat 254 de partide în WTA, câştigând 189 dintre acestea, aproape 75 la sută procentaj de succes.

Cu aceste cifre impresionante în spate, puţine ar mai fi de spus. Poate doar amintite cuvintele Martinei Navartilova: “Să câştigi un Grand Slam, ai nevoie să baţi şapte jucătoare în două săptămâni. Ceea e ce cu adevărat dificil este să te menţii în top pe o periodă îndelungată”. Dacă Navratilova nu v-a convins, mai există la arhive şi o declaraţie a lui Federer, după ce Halep a devenit lider mondial: „Nimeni nu îi poate lua din merite Simonei Halep. A avut un vis de o viaţă pe care l-a împlinit. Nu e vorba doar de Grand Slam-uri. Halep merită să fie numărul unu mondial şi trebuie respectată. Nu contează prea mult că nu a câştigat un Grand Slam. Munceşte foarte mult, joacă foarte multe turnee şi sunt fericit pentru ea.

E în top şi la bani
Simona Halep a primit 1,6 milioane de dolari pentru că a ajuns până în finala de la Australian Open şi a făcut un salt important în topul jucătoarelor cu cele mai mari încasări din tenis. Ea este acum pe locul 11 în ierarhia all-time, în faţa unor tenismene precum Steffi Graf sau Martina Navratilova, cu zeci de Grand Slamuri în palmares, însă care au ghinionul de a fi jucat într-o perioadă mai ygârcită din punct de evdere al premiilor. Halep a strâns din tenis cecuri în valoare totală de 22.429.763 de dolari.

Poate reveni pe primul loc în februarie

Caroline Wozniacki, locul 1 WTA, a pierdut partida din sferturile de finală ale turneului de la Sankt Petersburg contra rusoaicei Daria Kasatkina. Începând de luni, daneza va avea 7.965 de puncte, cu 349 mai multe ca Simona Halep.Totuşi, pentru Wozniacki urmează o lună februarie de foc, ea având de apărat punctele câştigate anul trecut la Doha şi la Dubai , turnee la care a ajuns până în finală, acumulând astfel un total de 890 de puncte. Halep, care n-a jucat anul trecut nici la Doha, nici la Dubai, n-are niciun punct de apărat la aceste turnee şi poate recupera fotoliul de lider mondial. Până la Doha, Simona Halep va juca la finalul acestei săptămâni la Cluj-Napoca în meciul de Fed Cup dintre românia şi Canada.

De ce nu anunţă Simona Halep că nu va juca în meciul de FED Cup, contra Canadei

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite