ANALIZĂ Senzaţionala Mihaela Buzărnescu: a jucat peste 100 de meciuri în 2018 şi nu vrea să se oprească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Buzărnescu conduce în ierarhia WTA a tenismenelor cu cele mai multe meciuri jucate în 2018: 55 la simplu şi 47 la dublu. Diseară, ea joacă la San Jose şi la simplu, şi la dublu.

La 30 de ani, cariera Mihaelei Buzărnescu este în plin fuleu. Aseară, la San Jose, ea a jucat 51-a partidă a anului în competiţiile de simplu, mai mult decât orice altă adversară din circuitul WTA. Singurele care „se pun” cu ea sunt Daria Kasatkina (50 de meciuri) şi Angelique Kerber (49 de meciuri), urmează apoi Julia Gorges (44 de meciuri) şi un grup de patru jucătoare, printre care şi Simona Halep, cu 42 de partide disputate în acest an.

Distanţa dintre Buzărnescu şi Kasatkina sau Kerber e mult mai mare dacă mai luăm în considerare două statistici favorabile Mihaelei. Astfel, după Australian Open, ea a jucat şi într-o competiţie organizată de ITF , la Midland, în Statele Unite, unde a ajuns până în semifinale. Cu tot cu meciurile de la Midland, am ajunge la 55 de partide la simplu în care Buzărnescu a intrat pe teren.

Mai mult, dacă adaugăm în bagajul Mihaelei şi cele 47 de meciuri de dublu disputate de Buzărnescu în 2018, atingem un total impresionat, de 102 partide, cifră de care nu se poate atinge nicio altă jucătoare. Pentru Mihaela Buzărnescu, e o medie fantastică, de un meci la două zile, performanţă incredibilă pentru o tenismenă de 30 de ani, abia intrată în lumea bună a tenisului.

De ce „trage” Mihaela de ea şi întinde totul la limită, până într-un punct în care organismul poate ceda? Explică jucătoarea noastră: „Îmi doresc să continuu la fel, de aceea nu vreau prea multă pauză. Atunci când organismul o va cere, sigur i-o voi da. Am avut destulă pauză în carieră. Sunt momente care poate vor fi mai grele, acum este un alt nivel la care vreau să joc”.

A luat parte la 20 de turnee
Cu tot cu turneul de la San Jose, aflat acum în desfăşurare, Mihaela Buzărnescu a ajuns la un total de 20 de competiţii WTA la care a luat parte anul acesta. Ea a participat şi la competiţia ITF de la Midland (Statele Unite) şi la jocurile de Fed Cup ale României. Elocvent pentru sacrificiul pe care îl face Mihaela în acest moment al carierei îl reprezintă sezonul de iarbă: este singura care a mers la patru competiţii organizate pe suprafaţa verde, Nottingham, Birmingham, Eastbourne şi Wimbledon.

Câştiguri pe măsura sacrificiului
Cele mai bună performanţe ale Mihaelei din 2018 sunt finalele jucate la Hobart şi Praga. Ea a mai ajuns până în semifinale la Bucureşti, Birmingham şi Strasbourg, şi a intrat în săptămâna a doua la Roland Garros, oprindu-se în faza optimilor de finală. Două jucătoare de top a învins Buzărnescu în acest an: Elina Svitolina la Roland Garros şi Birmingham şi Jelena Ostapenko, la Doha. Efortul şi victoriile Mihalei Buzărnescu i-au adus în acest an 844.000 de dolari, în condiţiile în care în toată cariera a câştigat 1,2 milioane de dolari.

Ascensiune fantastică într-un singur an
Mihaela Buzărnescu a fost o junioare de talent, din generaţia Carolinei Wozniacki şi a Agnieszkăi Radwanska. A avut două accidentări delicate, la umăr şi la genunchi, în două momente cruciale ale carierei, accidentări ce i-au frânt ascensiunea. La începutul lui 2017, era pe locul 541 în lume. A luat-o pas cu pas, a câştigat turnee mici, a ajuns până în semifinale la Linz, a trecut de calificări la US Open şi a intrat în Top 60. Acum este pe poziţia a 24-a, cea mai bună a carierei.

În faţa Simonei şi la aşi
Statisticile WTA o plasează pe Mihaela Buzărnescu în faţa Simonei Halep şi la numărul de aşi. Ea a câştigat 108 puncte direct din serviciu, spre deosebire de cei 89 de aşi ai liderului mondial.

Cele mai multe meciuri jucate în 2018 (simplu WTA)
1.Mihaela Buzărnescu (România) 51
2. Daria Kasatkina (Rusia) 50
3. Angelique Kerber (Germania) 49
4. Julia Gorges (Germania) 44
5. Petra Kvitova (Cehia) 42
6. Simona Halep  (România) 42
7. Caroline Wozniacki (Danemarca) 42
8. Karolina Pliskova (Cehia) 42
9. Anastasija Sevastova (Letonia) 41
10. Elise Mertens (Belgia) 40

Alte românce în clasament
21. Irina Begu 33 de meciuri
45. Sorana Cîrstea 28
67. Ana Bogdan 20
84. Monica Niculescu 16
141. AlexandraDulgheru 7
146. Elena Ruse 5
168. Irina Bara 4


La ce turnee WTA a participat Buzărnescu în 2018
Turneu                Unde s-a oprit
Shenzen              Turul unu
Hobart                 Finală
Australian Open  Turul unu
Doha                   Optimi
Budapesta           Turul doi
Indian Wells         Turul unu
Miami                   Turul unu
Charlestone         Turul doi
Lugano                Turul unu
Praga                   Finală
Madrid                 Turul unu
Roma                   Turul unu
Strasbourg           Semifinale
Roland Garros     Optimi
Nottingham           Sferturi
Birmingham          Semifinale
Eastbourne           Optimi
Wimbledon            Turul trei
Bucureşti               Semifinale
San Jose               Cel puţin sferturi
*Mihaela Buzărnescu va juca diseară, în sferturi, contra Aljei Tomljanovici, din Australia. Apoi, va intra pe teren şi la dublu, alături de Heather Watson, tot în faza sferturilor de finală.


 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite