Alergarea, un sport din ce în ce mai popular: Ce sportivi din alte discipline s-au apucat de crosuri şi de semimaratoane
0Printre cei mai buni sportivi care nu au făcut atletism, dar aleargă foarte bine sunt cicliştii, ei la rândul lor adevăraţi fondişti, dar pe două roţi. Găsim însă şi gimnaste, spadasine, tenismeni, de masă sau de câmp, canotoare care participă, înainte de retragere sau după, la competiţii de alergare.
Unul dintre cei mai rapizi alergători din România care a făcut un alt sport la nivel ridicat este Alex Ciocan. Multiplu campion naţional, participant la numeroase Tururi Cicliste, atât în România cât şi în străinătate, Ciocan aleargă foarte bine, mai ales dacă ţinem cont că antrenamentele sale pentru această disciplină lipsesc aproape cu desăvârşire. Se poate spune că ploieşteanul este aproape obligat să alerge pentru că participă la curse de triatlon, fiind unul dintre cei mai buni triatlonişti români mai ales pe distanţe mari, acolo unde la final se fuge cel puţin semimaraton. Canotajul este bine reprezentat la cursele de alergare pe şosea. Impulsionate şi de organizatoarea Semimaratonului şi Maratonului Bucureşti, Valeria Răcilă, campioană olimpică la simplu vâsle în 1984, şi ea o alergătoare pasionată în timpul liber (a participat la zeci de maratoane şi semimaratone), Viorica Susanu, are 4 medalii olimpice de aur şi una de bronz, Geta Andrunache, are 5 medalii olimpice de aur şi una de bronz, Doina Ignat, a adunat 4 medalii olimpice de aur, una de bronz şi una de argint, şi Camelia Mihalcea, o medalie olimpică de aur, apar foarte des la startul competiţiilor de alergare, fie ele de ştafetă, de 10 kilometri sau mai mari. ”Este vorba de distracţie. Competiţie e pentru cei bine antrenaţi”, ne-a spus Viorica Susanu.
Andreea Răducan şi Monica Roşu, prezenţe obişnuite la alergare
Andreea Răducan, multiplă medaliată olimpică şi mondială la gimnastică, este preşedintele Fundaţiei Olimpice Române şi în acelaşi timp o pasionată de alergare, fiind prezentă aproape la fiecare eveniment de acest fel din Capitală. La fel şi fosta sa colegă Monica Roşu, dublă campioană olimpică. ”Vin la aproape toate evenimentele organizate de Bucharest RUNNING CLUB, le-am văzut crescând de la an la an şi este impresionant faptul că zeci de mii de oameni din zeci de ţări participă în fiecare an la Maratonul şi la Semimaratonul Bucureşti”, declara Roşu.
Ana Maria Brânză este scrimeră, vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing, campioană olimpică pe echipe la ediţie din 2016 de la Rio de Janeiro, de două ori campioană mondială pe echipe (2010, 2011) şi de şapte ori campioană europeană (2013 la individual şi 2006, 2008, 2009, 2011, 2014 şi 2015 pe echipe). Este în acelaşi timp şi o alergătoare pasionată, mai ales că a primit numeroase sfaturi şi de la amicul ei, Marius Ionescu, cel mai bun maratonist al României. A participat la numeroase curse, cea mai lungă distanţă a ei fiind un semimaraton.
LOREDANA DINU si ALINA DUMITRU, CAMELIA POTEC?
Tenisul este reprezentat şi el, fie că e de câmp, fie de masă. Multipla campioană europeană şi mondială la tenis de masă, Otilia Bădescu a participat şi ea la curse de alergare pe şosea, de obicei pe distanţe mai scurte, antrenându-se pentru ele ori afară, ori indoor, în funcţie de vreme: “Când sunt zile de palton nu ies afară la alergat. Mă duc la sală”. La start, puteţi să-l întâlniţi şi pe fostul tenisman Victor Hănescu, sportivul cu cea mai bună clasare a sa locul 92 în clasamentul ATP.
Fotbalişti foarte cunoscuţi la curse de alergare? Afară, da, în ţară, nu!
Fotbaliştii aleargă foarte mult, atât în meciuri, dar şi la antrenamente, iarna fiind de multe ori pentru ei un chin, cu sesiuni de fugă destul de lungi. Un motiv destul de puternic să nu mai audă de aşa ceva după ce renunţă la sportul de performanţă. Cel puţin în România, unde foşti jucători de top nu apar la startul curselor mai mult sau mai puţini lungi organizate în marilor oraşe. Nu aşa stau lucrurile în străinătate. Paolo Di Canio (44 ani), fiind invitat în 2011 să dea startul la o cursa care avea loc în oraşul Swindon (era antrenor la FC Swindon, în liga a treia engleză), a şi luat startul în cursa populară de 3 km. Fostul jucător de la Lazio şi West Ham a greşit însă traseul şi a ajuns alături de un pluton al alergătorilor de semi-maraton. ”Nu m-am oprit pentru că era o încercare pe care trebuia să o duc până la final. Am fost fericit că am alergat continuu”, a precizat la final fostul atacant italian. Edwin van der Sar, portarul care a câştigat de două ori Liga Campionilor, cu Ajax şi Manchester United, a trecut linia de sosire a maratonului New York, la sfârşitul anului 2011, în 4h:19:16. Un alt jucător care a terminat un maraton, în 3h:31:56, fostul fotbalist de la Aston Villa şi Manchester United Dwight Yorke, a alergat pentru a strânge bani în contul ”Vision”, organizaţia sa care ajută copiii orbi (fiul său Harvey este nevăzător).
Nedved a început să alerge semimaraton ca să nu se îngraşe
Pavel Nedved a participat la două semimaratoane, ambele la Praga, în 2009 şi în 2012, încercând să scape de sedentarismul care îl presupune slujba sa din birourile clubului Juventus Torino, unde este membru al consiliului director. Nedved (91 selecţii, Cehia) a alergat sub două ore cele două semimaratoane alături de doi foşti colegi de la naţională: atacantul Vratislav Lokvenc (74 selecţii) şi Tomas Votava (13 selecţii).
În străinătate, cei mai buni alergători sunt cicliştii
În afară, actuali sau foşti sportivi participă în număr mare la cursele de alergare de şosea, cei mai mulţi fugind semimaratoane şi maratoane. Recordman-ul sportivilor ”non-alergători” este fostul ciclist Abraham Olano, care a terminat maratonul de la San Sebastian (2006) în 2:39:19. Alţi competitori pe două roţi care au finalizat maratonul sunt: Rolf Aldag la Hamburg (2006) în 2:42:54, Chris Boardman la Londra (2009) în 3:19:27, Laurent Jalabert la New York (2005) şi Barcelona (2007), ultimul în 2:45:52, şi cvadrupul campion olimpic Leontin van Moorsel la Rotterdam (2008) în 3:28:57. La fete, performanţe notabile au avut Amelie Mauresmo, fostă lideră a circuitului profesionist feminin de tenis, care a terminat maratonul New York (2010) în 3:40:20, şi campioana olimpică din 1996 cu echipa americană de gimnastică a SUA, Kerri Strug, care a finalizat 2 maratoane, Houston (1999) şi New York (2008), ultimul în 3:56:06. Sunt şi piloţi care participă constant la curse de şosea. De exemplu, cel mai bun timp la maraton a fost scos de finlandezul Heikki Kovalainen (câştigător la Hungaroring în 2009), care a terminat competiţia de la New York (2007) în 3:36:56. Un alt pilot de Formula 1 care a trecut linia de finish a unui maraton, New York (2000), este Jarno Trulli. Italianul, deţinător al unui trofeu la Grand Prix Monaco 2004, a scos 4:02:21.
Daca iubeşti mişcarea si stilul de viaţă sănătos vino ca alergător, voluntar sau suporter la Volkswagen Bucharest HALF MARATHON. Fii unul dintre cei peste 16.000 de oameni din 60 de ţări care se bucura de sarbatoarea Bucurestiului. Inscrie-te la una dintre curse: 21km OMV Petrom, 10 km Volkswagen, Stafeta Scholl, Cursa Populară Vodafone, Cursa Adolescenţilor Carrefour sau Cursa Copiilor McDonald’s. Detalii pe www.bucuresti21km.ro.