Adi avertizează Astra: „O să jucăm cel mai bun fotbal al nostru“
0Sezonul trecut, a avut 16 apariţii şi doar trei goluri în campionatul slovac. Acum, e pe primul loc în clasamentul marcatorilor, având deja patru reuşite după două etape. „Adevărul“ prezintă cine e cel mai periculos fotbalist al celor de la AS Trencin.
AS Trencin - Astra Giurgiu (ora 18.00, Digi Sport 2) va deschide seria meciurilor din turul III preliminar al Ligii Europa. Pericolul numărul 1 pentru poarta lui Silviu Lung jr, nigerianul Fanendo Adi (22 de ani) a analizat duelul cu reprezentanta României.
„Astra trebuie să fie o echipă foarte bună, dacă a reuşit să o scoată pe Omonia din competiţie. Toată lumea ştie că avem o echipă foarte tânără, dar noi ne mândrim cu faptul că jucăm un fotbal bun. Noi suntem concentraţi pentru aceste două partide, vrem să jucăm cel mai bun fotbal al nostru şi sperăm că asta se va vedea joi. Lipsa de experienţă nu va fi deloc o problemă pentru noi“, a declarat atacantul celor de la Trencin pentru Digi Sport.