VIDEO DOCUMENTAR România musulmană. Un tablou complet al islamului de lângă noi

VIDEO DOCUMENTAR România musulmană. Un tablou complet al islamului de lângă noi

În lipsa unei moschei încăpătoare, musulmanii din România se adună la marile sărbători pe Stadionul Dinamo. FOTO: Mediafax

La finalul unui an în care Europa a fost zguduită de atentate în numele lui Allah şi a fost „arată“ de uriaşe grupuri de refugiaţi din Orientul Mijlociu, „Adevărul“ demarează o campanie multimedia despre musulmanii din România: ce gândesc, cum trăiesc şi ce pun la cale.

2015 va rămâne în memoria colectivă a europenilor drept anul marilor cifre arabe: zeci de atentate teroriste precedate de strigătul „Allahu Akbar“, sute de oameni seceraţi de armele jihadiste pe plajă, în birouri, pe terase sau în săli de concerte. Sute de mii de refugiaţi care au mărşăluit pe marile bulevarde ale Europei. Bătrânul continent a fost lovit brutal de efectele crizei din Orientul Mijlociu.

Până acum, România a fost ocolită de undele de şoc ale acestui fenomen. Însă viitorul se anunţă tensionat: ţara noastră urmează să primească câteva mii de refugiaţi, în marea lor majoritate musulmani care au fugit din calea războaielor. La Bucureşti s-a schimbat Guvernul, dar proiectul mega-moscheii merge mai departe. Iar prin pieţe, pe Facebook şi pe forumuri se dezvoltă o islamofobie tot mai accentuată. Românii au aflat în ultimele luni că sunt în pericol să fie islamizaţi şi unii dintre ei au ieşit în stradă să spună „Nu!“. Să se opună construirii unei mari moschei la Bucureşti, cu toate că în ţară există peste 80 de lăcaşuri de cult musulmane. Să se opună primirii de refugiaţi, deşi în România ajung anual peste 1.000 de cetăţeni străini, veniţi din zone de conflict să solicite azil politic la noi în ţară.

În isteria islamizării, nimeni n-a mai avut timp să discute despre adevăratele probleme ale comunităţii musulmane care există deja în România. Despre numărul tot mai mare de moschei nerecunoscute oficial, asupra cărora statul aruncă suspiciuni de radicalism, apoi ridică din umeri a neputinţă. Despre legile noastre care permit ridicarea unor lăcaşuri de cult doar cu autorizaţie de la primărie. Despre comunitatea tot mai numeroasă de musulmani veniţi din ţările arabe pe care Muftiatul refuză să o recunoască. Reporterii „Adevărul“ au intrat în casele şi în geamiile musulmanilor din România pentru a vedea cum trăiesc, cum gândesc şi cât de radicali sunt adepţii islamului de la noi din ţară.

Cultul musulman este unul dintre cele 18 culte recunoscute de statul român. 70.000 de musulmani trăiesc azi în România. Unii au venit în ţara noastră în urmă cu 20-30 de ani, la studii sau să facă afaceri, alţii sunt aici de generaţii întregi (comunitatea istorică formată din turci şi tătari).

Minaretul singurei moschei oficiale din Bucureşti se înalţă printre blocurile din cartierul Pieptănari

O ŢARĂ PLINĂ DE FUNDAŢII ISLAMICE ŞI MOSCHEI NEAUTORIZATE

În Bucureşti sunt peste 9.000 de musulmani şi o singură moschee recunoscută oficial. Are o capacitate de cel mult 150 de locuri şi un minaret care se ridică dintre blocurile cartierului Pieptănari. Imamul Osman Aziz (foto jos), român născut în comunitatea musulmană din Dobrogea, slujeşte aici din 1987, când a venit de la Techirghiol şi a găsit o geamie goală. Înainte de căderea comunismului, în afară de câţiva diplomaţi, nu participa nimeni la slujbe, întrucât musulmanii se temeau de interdicţiile regimului.

Sunt două categorii de musulmani în România: populaţia băştinaşă şi populaţia parvenită, arabii şi turcii. Dar cu toţii avem aceeaşi religie, citim acelaşi Coran, spunem aceeaşi rugăciune.
Demirel Gemaledin, preşedintele Ligii Islamice şi Culturale din România

După Revoluţie, moscheea a început să se umple. Veneau la rugăciune mai ales studenţii arabi înscrişi la facultăţile din România. Mulţi dintre aceştia au rămas aici, şi-au deschis afaceri şi au întemeiat familii. Comunitatea musulmană a devenit tot mai numeroasă şi geamia din Pieptănari n-o mai putea cuprinde. Osman Aziz s-a înfăţişat înaintea autorităţilor şi a cerut teren să mai construiască o moschee: „Mi s-a spus că Imperiul Otoman ar fi avut un protocol cu Ştefan cel Mare. Protocolul spunea că de la Dunăre încoace să nu se facă edificiu cultural islamic. Au spus că treaba asta rămâne valabilă şi n-au cum să ne dea“.

În aceste condiţii, comunitatea musulmană apărută în marile oraşe s-a văzut nevoită să se organizeze singură şi să-şi construiască locuri de rugăciune fără implicarea statului român. În 1994, o parte a musulmanilor din Bucureşti s-au grupat în jurul doctorului Ahmed Mazhar şi au înfiinţat Centrul Cultural Semiluna. A fost un proiect de peste un milion de dolari, sumă care s-a strâns din donaţiile unor oameni de afaceri musulmani şi din finanţări externe (ambasade şi fundaţii din Arabia Saudită, Libia, Egipt şi Emiratele Arabe). Cu aceşti bani s-au ridicat o şcoală şi o grădiniţă pentru copiii din comunitatea arabă şi o moschee cu peste 250 de locuri, situată pe strada Munţii Gurghiului din cartierul Crângaşi.

Tot la începutul anilor ’90, Abu Al-Ola Al-Ghithy, un tânăr din Yemen venit să studieze Medicina la Timişoara, înfiinţa Asociaţia Studenţilor Musulmani, care ulterior avea să se ramifice în Fundaţia Taiba şi în Centrul Cultural „Islamul azi“. În prezent, aceste asociaţii au filiale în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Medgidia şi fiecare filială şi-a clădit o moschee în care musulmanii fac rugăciuni.

Sunt doar câteva exemple, pentru că în România există zeci de fundaţii islamice care şi-au construit locuri de închinare. Preocupat să respecte protocoalele încheiate pe vremea Imperiului Otoman, statul român s-a trezit cu o comunitate musulmană de dată recentă pe care a scăpat-o de sub control. Muftiatul Cultului Musulman, singura autoritate recunoscută de stat ca reprezentând religia islamică în România, spune că numai în Bucureşti sunt 17 moschei care funcţio¬nează în afara autorităţii sale. Victor Opaschi, ministru secretar de stat pentru Culte, ridică din umeri a neputinţă: „Cele 17 moschei din Bucureşti nu pot fi socotite neautorizate sau ilegale pentru că statul român nu autorizează funcţionarea lăcaşurilor de cult. Conform legii, în România oricine poate construi un lăcaş de cult în baza unei simple autorizaţii de construire eliberată de primărie“.

Există suspiciunea că în cele 17 moschei din Bucureşti care nu sunt sub autoritatea Muftiului s-ar putea propaga mesaje neconforme cu siguranţa publică.
Victor Opaschi, ministru secretar de stat pentru Culte

Moscheea de la Romexpo - gata în maximum trei ani

Victor Opaschi, ministru secretar de stat pentru Culte, a explicat pentru „Adevărul“ care sunt mecanismele prin care proiectul moscheii de la Romexpo va fi pus în practică: „Secretariatul de Stat pentru Culte a primit de la RAPPS terenul de la Romexpo şi, printr-un protocol, l-am dat în folosinţă Muftiatului pentru 49 de ani. Protocolul prevede ca moscheea să fie construită în cel mult 36 de luni de la data apariţiei în Monitorul Oficial, iar finanţarea se va face din surse proprii ale Muftiatului şi nu din banii statului turc, cum greşit s-a înţeles. Sigur, Muftiatul poate apela la statul turc şi dacă ei vor dori să sprijine acest proiect, nu e nimic ieşit din comun. Din câte ştiu, Muftiatul se află acum în stadiul în care trebuie să obţină certificatul de urbanism de la primărie, după care ar urma demararea construcţiei. Nu e vorba de o mega-moschee, să renunţăm la acest termen. E, totuşi, o moschee mică, pentru o mie de oameni“.

Dacă există moschei radicale de ce nu le închid? Nu cred că există moschei radicale, există oameni radicali, dar moscheile niciodată nu pot fi radicale.
Ahmed Mazhar, liderul Fundaţiei Culturale Semiluna


Arabii îşi fac propria mega-moschee

Lucrurile par cu atât mai grave cu cât dinspre instituţiile statului se fac aluzii că în moscheile nerecunoscute s-ar promova idei radicale. Este unul din argumentele prin care Muftiatul şi Secretariatul de Stat pentru Culte susţin necesitatea moscheii de la Romexpo. „Noi credem că noua moschee care s-ar construi i-ar putea aduce mai aproape de tradiţia românească a unui islam paşnic şi pe membrii noii comunităţi care se formează la Bucureşti. Faptul că acest lăcaş va fi sub autoritatea Muftiatului va juca un rol de temperare a unor mişcări şi idei fundamentaliste“, spune Victor Opaschi, ministru secretar de stat pentru Culte.

Însă musulmanii pe care Muftiatul şi Secretariatul de Stat pentru Culte ar vrea să îi cuminţească sub minaretele viitoarei moschei de la Romexpo au alte planuri.„Banii sunt de la statul turc, imamii sunt turci, predicile vor fi în limba turcă… Atunci noi, arabii, care nu vorbim limba turcă, cu ce o să beneficiem de pe urma acestei moschei?“, se întreabă Abu Al-Ola Al-Ghithy, liderul Fundaţiei Taiba.

Musulmanii veniţi din ţările arabe sunt hotărâţi să-şi facă şi ei o moschee care ar urma să aibă 1.800 de locuri, adică mult mai mare decât mega-moscheea de la Romexpo. Al-Ghithy spune că a cumpărat deja un teren în oraşul Voluntari, situat în vecinătatea Bucureştiului, şi a pus pe hârtie un proiect: „O să fie un complex care cuprinde o sută de apartamente, şcoală, policlinică, mini-market, loc de joacă pentru copii şi o sală de rugăciune. Noi nu facem cupolă, nici minaret, nimic, pentru că vrem să-i respectăm pe cei care locuiesc în jur. Vom găsi finanţare de la oameni de afaceri musulmani şi o vom construi foarte uşor“.

MUFTIUL AŞTEAPTĂ PRIMĂVARA

Într-o perioadă în care religia islamică e privită cu suspiciune, musulmanii din România s-au împărţit în două tabere şi se ceartă între ei. Reprezentant al comunităţii istorice formată din turci şi tătari, Muftiul Murat Yusuf îi acuză pe cei din comunitatea modernă, originari din ţările arabe, că vor să-şi impună obiceiurile şi că promovează un islam radical. În replică, musulmanii din fundaţiile arabe spun că Muftiul refuză să-i recunoască şi amplifică intenţionat conflictul. „Noi nu vrem să fim izolaţi, vrem să fim recunoscuţi şi să fim uniţi cu toţii, dar domnul Muftiu împarte această religie în islam turcesc şi islam arăbesc. Spune că vrea modelul turcesc al islamului, dar noi ştim că există un singur islam, aceeaşi credinţă. El se străduieşte să facă mereu această dezbinare“, afirmă Abu Al-Ola Al-Ghithy.

Muftiul lansează cu nonşalanţă afirmaţii cum că ar fi fost ameninţat cu moartea de potrivnicii săi şi că ar exista facţiuni radicale aflate în interiorul comunităţii pe care o păstoreşte. Totuşi, Muftiul nu se grăbeşte să lămurească situaţia acestora. În ciuda insistenţelor, Muftiul Murat Yusuf a refuzat să dialogheze cu reporterii „Adevărul“: „Vă rog foarte mult să ne înţelegeţi, nu vrem să alimentăm acest scandal mediatic care s-a creat cu moscheea. A venit iarna şi vrem să stăm liniştiţi la Constanţa, să lăsăm lucrurile să se liniştească, urmând ca la primăvară să ieşim din nou cu declaraţii“.

MUSULMANII DE LA NOI SE ACUZĂ UNII PE ALŢII DE TERORISM

În schimb, liderii fundaţiilor care îi reunesc pe musulmanii arabi au făcut tot posibilul să ne arate că nu au nimic de ascuns şi ne-au permis să intrăm în moscheile lor şi să asistăm la slujbele de rugăciune. Unii dintre ei susţin că, pentru a-şi crea o plasă de siguranţă, înregistrează pe camere video toate predicile pe care le ţin în geamii. „Dacă cineva ne acuză că am vorbit împotriva lui X, scoatem înregistrarea. Unde am vorbit? Arată-mi. Pentru că nu o dată am primit diferite avertismente din partea Muftiului că am fi predicat lucruri grave. Toate predicile noastre se traduc în limba română şi oricine poate veni să asculte“, ne explică Demirel Gemaledin, preşedintele filialei din Bucureşti a Ligii Islamice şi Culturale.

Demirel este tătar din Dobrogea şi spune că după ce a fost la studii în Siria şi Iordania şi a început să colaboreze cu fundaţiile musulmanilor arabi a devenit un proscris. „Ne-am trezit cu o hârtie oficială din partea Muftiatului prin care se stipula că persoanele care au studiat în Siria, Iordania, Arabia Saudită, Egipt, Sudan sunt persoane care au o gândire radicală. Eram imam la moscheea din Pieptănari (n.r. – singura din Bucureşti recunoscută de Muftiat) şi ca urmare a acestei hârtii am fost considerat extremist şi terorist şi mi s-a desfăcut contractul de muncă. N-am aflat nici până azi de ce sunt considerat extremist“.

Musulmanii aflaţi în conflict cu Muftiul se vaită că acuzaţiile acestuia i-au pus sub lupa autorităţilor. În aprilie 2011, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a făcut percheziţii la mai multe fundaţii islamice din Bucureşti, Constanţa şi Cluj. Printre ONG-urile verificate s-a numărat şi Fundaţia Taiba, condusă de Abu Al-Ola Al-Ghithy (foto dreapta): „Noi ne-am bucurat că au venit pentru că nu avem nimic de ascuns. Au fost foarte cumsecade, au verificat, au luat calculatoarele, după care ne-au dat totul înapoi şi am funcţionat mai departe fără probleme. Dacă autorităţile ar fi găsit ceva, astăzi nu mai era nicio fundaţie deschisă“.

„Mii de refugiaţi au ajuns deja în România“

Refugiaţii de la noi au toate drepturile unui cetăţean român, inclusiv acela de a protesta în stradă: imagine de la un miting din 2009 al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Refugiaţilor din România.

Tema islamului de sorginte arabă care devine din ce în ce mai puternic în România a fost alimentată şi de fenomenul refugiaţilor. Ţara noastră trebuie să preia 7.000 de fugari din calea războiului, iar primii 300 ar urma să sosească în perioada imediat următoare. Pe marginea acestor date, în spaţiul public
s-au lansat dezbateri despre islamizarea României, iar fostul preşedinte Traian Băsescu a spus că ţara noastră n-ar trebui să primească vreun refugiat din Orientul Mijlociu, pentru că musulmanii vin cu violenţa în sânge.  

Stabilit în România de două decenii, jurnalistul sirian Mazen Rifai crede că aceste temeri sunt mai mult decât deplasate: „Cei care avansează aceste teorii ar trebui să ştie că în România au ajuns, în ultimii ani, câteva mii de refugiaţi, mulţi dintre ei arabi de religie musulmană. N-a ştiut nimeni de ei şi nici nu s-a produs vreo islamizare a României“.

Datele centralizate de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) confirmă spusele lui Mazen Rifai: în România sosesc anual circa 1.500 de refugiaţi care solicită azil politic şi majoritatea celor care îl primesc se integrează în societatea românească.

25.000 de cereri de azil politic s-au înregistrat în România din 1991 şi până în prezent.

Azilul politic se acordă însă pe baza unor proceduri severe şi cel mult 40% din cei care solicită acest statut ajung să îl şi primească. Gabriela Leu, responsabil cu comunicarea la UNHCR, îi asigură pe cei care se tem de terorişti infiltraţi printre imigranţi că şi refugiaţii care ne sunt repartizaţi de Uniunea Europeană vor trece prin aceleaşi proceduri: „Din 1991 şi până azi am avut 25.000 de cereri de azil politic. Criteriile sunt foarte stricte şi nu toţi solicitanţii de azil vor fi recunoscuţi. Procentul celor acceptaţi oscilează între 25% şi 40%. Iar dacă o persoană nu este îndreptăţită să primească statutul de refugiat, devine automat un străin care e obligat să-şi reglementeze şederea în ţara noastră sau să plece“.

„SUNT GATA SĂ DAU JUMĂTATE DIN TOT CE AM“

Musulmanii care trăiesc deja în România spun că sunt pregătiţi să îi ajute cu tot ce le stă în putere pe refugiaţii care vor ajunge la noi în ţară. „Comunitatea musulmană este deja mobilizată pentru că noi, în predicile pe care le ţinem în moschei, îi îndemnăm pe oameni să ajute. Dacă va fi nevoie, sunt sigur că pentru un număr de cel puţin 1.000 de refugiaţi s-ar asigura tot ce e necesar  prin implicarea comunităţii musulmane din România“, spune Demirel Gemaledin, preşedintele filialei din Bucureşti a Ligii Islamice şi Culturale.

Atmeh Hasan, om de afaceri sirian stabilit în Bucureşti, confirmă: „Eu sunt gata să dau jumătate din tot ce am pentru oamenii care vin şi au nevoie de ajutor. Şi nu cred că o să stea nimeni acasă fără să ajute, şi din comunitatea musulmană, dar şi dintre români. Am auzit foarte mulţi români care sunt gata să le sară în ajutor refugiaţilor şi îmi vine să plâng când văd atâţia oameni care n-au nicio legătură cu Siria, dar sunt alături de poporul meu“.  

CEI CARE NU DAU SIRIA PE ROMÂNIA

Pentru musulmanii de la noi, valul de refugiaţi abătut peste Europa înseamnă mai mult decât o ştire care îngălbeneşte burtierele televiziunilor. Mulţi dintre ei au rude apropiate rămase în zonele de conflict şi se tem pentru siguranţa lor.

Jurnalistul Mazen Rifai (foto dreapta) este mâhnit când vede că refugiaţii sunt priviţi ca nişte cotropitori, pentru că înţelege cât de greu este să laşi totul în urmă şi să pleci spre nicăieri: „Sora mea trăieşte în Alep, oraş bombardat aproape în fiecare zi. De trei ani încerc să o conving să plece de acolo şi să vină în România, dar ea nu vrea. Am făcut tot ce am putut, i-am găsit loc de muncă aici, i-am spus că îi obţin viza, am filmat şi i-am trimis imagini din România, am spus: «Uite ce frumoasă e natura, uite ce străzi mari, ce mall frumos e aici.» Nu a vrut, a spus că nu lasă Siria şi preferă să moară acolo. În Alep erau patru milioane şi jumătate de locuitori, din care mai mult de jumate au fugit din calea războiului. Au rămas însă două milioane. Două milioane de oameni care preferă să moară decât să plece din ţara lor“.

Anul 2015. Calendarul atentatelor care au zguduit Europa

 

Sirienii din România cred că străinii sunt vinovaţi de criza din ţara lor

- Ahmed Mazhar (medic sirian): „Eu ştiu sigur că marile puteri ale lumii pot să oprească acest dezastru din Siria într-o oră! Dar ei nu vor acest lucru. E o crimă când se discută despre cum primim refugiaţii şi nu despre cum oprim acest refugiu. Armamentele americane pot să vadă şi gradul de pe umărul unui ofiţer şi nu văd şirurile de tancuri care intră în Siria?“

- Mazen Rifai (jurnalist sirian): „Majoritatea oamenilor din Statul Islamic vin din Europa de Vest: din Franţa, din Anglia, sau din Cecenia şi Rusia. Există foarte puţini sirieni în ISIS.“

- Atmeh Hasan (om de afaceri sirian): „ISIS n-are nicio legătură cu Islamul. ISIS e plin de drogaţi nebuni care au ieşit din puşcărie sau care sunt fără muncă. Unii au venit din afară şi sunt sponsorizaţi de mâini neştiute. În Siria, 99% din populaţie este împotriva lor. Poporul voia demnitate şi libertate, iar ISIS i-a luat aceste drepturi“.

Sute de oameni au murit în atacurile teroriste care au avut loc în Europa, în acest an. Împuşcături, decapitări, explozii, toate au fost provocate de adepţi sau simpatizanţi ai grupării teroriste Statul Islamic. Anul 2015 a fost marcat nu doar de creşterea atentatelor provocate de islamişti, ci şi de refugiaţii care au sosit pe bătrânul continent. Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, peste 522.000 de persoane au ajuns în Europa, aproape 180.000 provenind  din Siria.

7 ianuarie. Doi atacatori mascaţi şi înarmaţi au intrat în sediul revistei de satiră franceză „Charlie Hebdo“ din Paris şi au început să tragă în jurnalişti. 12 persoane au fost ucise, printre care şi doi poliţişti, şi alţi 10 oameni au fost răniţi. Atentatorii  aparţineau grupării teroriste Al-Qaeda din Yemen. „Profetul a fost răzbunat“, au strigat atacatorii în urma măcelului, făcând referire la numeroasele caricaturi provocatoare cu profetul Mahomed publicate în revista franceză. La două zile de la acest atac, un bărbat înarmat a luat mai mulţi ostatici într-un magazin din estul Parisului. Poliţiştii l-au ucis pe bărbatul francez în vârstă de 33 de ani, un apropiat al teroriştilor de la „Charlie Hebdo“ şi adept al grupării ISIS. Patru ostatici şi-au pierdut viaţa în ziua de
9 ianuarie.

14 februarie. Un bărbat a fost ucis, iar trei poliţişti au fost grav răniţi în timpul conferinţei „Artă, blasfemie şi libertatea de expresie“, ce a avut loc în cafeneaua Østerbro din Copenhaga, Danemarca. Ţinta era Lars Vilks, un renumit caricaturist suedez, cunoscut pentru desenele sale controversate cu Mahomed. A doua zi, un membru al comunităţii evreieşti a fost împuşcat în cap în faţa sinagogii mari din capitala Danemarcei. Vinovat pentru ambele atacuri a fost găsit Omar Abdel Hamid El-Hussein, un simpatizant al ISIS.

26 iunie. Un terorist a decapitat un bărbat şi a încercat să arunce în aer o uzină chimică în Saint-Quentin-Fallavier, aproape de oraşul francez Lyon. 12 persoane au fost rănite. În aceeaşi zi, 38 de oameni au fost omorâţi pe plajele a două hoteluri de lux din staţiunea tunisiană Sousse în urma unui atentat terorist. Doi luptători ISIS au tras asupra turiştilor, rănind alţi 40. Printre victimele atacului erau britanici, germani şi belgieni. 30 din turiştii ucişi erau cetăţeni din Marea Britanie, acesta fiind cel mai grav atentat asupra britanicilor din ultimii 10 ani.

10 octombrie. 102 persoane au murit şi alte 508 au fost rănite după cei doi atentatori sinucigaşi s-au aruncat în aer în apropierea Gării Centrale din Ankara (Turcia), unde avea loc un miting pentru pace. Cei doi sinucigaşi erau membri ai Statului Islamic.

31 octombrie. Un avion rusesc care zbura pe ruta Sharm el-Sheikh – Sankt-Petersburg s-a prăbuşit în Peninsula Sinai, în nordul Egiptului. Toţi cei 224 de pasageri au murit. Atentatul a fost revendicat de ISIS.

13 noiembrie. 129 de morţi şi peste 350 de răniţi este bilanţul celui mai grav atac terorist asupra Franţei. Peste 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici în sala de spectacole Bataclan. Trei explozii comise de terorişti sinucigaşi au avut loc în zona stadionului „Stade de France“, în timpul unui meci de fotbal. În acelaşi timp, teroriştii au deschis focul în mai multe restaurante din arondismentul 11 al Parisului. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic. (Anca Vancu)


 








 

citeste totul despre: