Valeriu Gheorghiţă: „Dintre a arunca nişte doze şi a vaccina până la urmă persoane, eu aş alege, ca medic, să vaccinez o persoană”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Gheorghiţă / 5 ian 2021 / FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Valeriu Gheorghiţă / 5 ian 2021 / FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că sunt mai multe situaţii în care persoane care nu au fost înscrise pe platformă au fost vaccinate împotriva COVID-19, însă, dintre a arunca o doză şi a vaccina o persoană neprogramată, ar alege cea de-a doua variantă. Gheorghiţă a subliniat că a discutat cu ministrul Sănătăţii despre cele 1.200 - 1.300 de persoane vaccinate şi neprogramate.

„Sunt situaţii şi există instrucţiuni în acest sens în care pentru a elimina sau a reduce la minimul posibil irosirea dozelor să se vaccineze persoanele care sunt, evident, eligibile în primul rând, fie din ziua respectivă, fie din următoarele zile programate, sau atunci când nu vin persoane din zilele următoare care au programare să încercăm să identificăm persoane care se regăsesc în aceeaşi etapă a strategiei, dar totuşi dacă nu regăsim aceste persoane şi am făcut toate demersurile de a identifica, şi totuşi nu găsim, eu dintre a arunca nişte doze şi a vaccina până la urmă persoane care odată ce sunt vaccinate sunt persoane protejate, eu aş alege, ca medic, pe bună dreptate să vaccinez o persoană în loc să arunc acea doză. Cred că, din acest punct de vedere, alegerea este foarte uşoară pentru oricine este pus ipotetic în această situaţie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la B1 TV, miercuri seara.

Gheorghiţă a explicat că a avut o discuţie, pe acest subiect, cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Am vorbit cu domnul ministru şi i-am prezentat aceste situaţii şi explicaţii la acest număr de persoane care, aparent, nu făceau parte din etapa în care noi ne regăsim. Repet, vorbim de 1.200-1.300 de persoane la peste 620.000 de persoane. Este un procent, dacă vreţi, mai mic decât numărul de doze irosite, înseamnă 0,2-0,3 la sută”, a declarat Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a arătat că este vorba de persoane care nu au fost programate pe platformă.

„Este vorba de 1.200-1.300 de persoane (care au sărit rândul la vaccinare - n.r.), ceea ce spuneţi dumneavoastră erau prezentate persoanele care au fost vaccinate şi care nu aveau programare în platformă, dar aici, iarăşi, lucrurile sunt cât se poate de clare. Sunt persoane care sunt exceptate de la programarea în platformă, cum sunt, de pildă, persoanele care sunt internate în centrele sociale şi rezidenţiale, căminele de bătrâni. (...) Pot să vă spun că sunt 25.000 de persoane vaccinate în căminele de bătrâni. Au fost vaccinate fără să fie progrmate”, a declarat Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a mai declarat că „nimeni nu va fi forţat să facă un anumit tip de vaccin dacă nu va considera acest lucru” şi a subliniat că vaccinarea este voluntară.

„Vaccinarea este voluntară, este gratuită şi nu este obligatorie, şi nici nu trebuie să fie condiţionată, şi nu este condiţionată. Deci, din acest punct de vedere, trebuie în primul rând să ne uităm la caracteristicile fiecărei persoane care este programată – şi aici ţine de responsabilitatea medicului din centrul de vaccinare de a face corect un triaj medical, de a identifica eventualele reacţii adverse sau reacţii alergice din trecut, de a identifica eventualele boli care pot să contraindice sau să necesite un nivel mai mare de precauţie la administrarea unui anumit tip de vaccin”, a mai declarat Gheorghiţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite