Vacanţa veselă

Vine un moment în care până şi cel mai înrăit partizan politic oboseşte. Cum dă căldura, ideile îi clipocesc în cap, ca marea.

Departe de mine gândul că a venit vacanţa şi a şters cu buretele de pe hartă România profundă. Dar constat că putem vorbi despre cele mai naşpa momente ale ultimei săptămâni cu un soi de voioşie inconştientă. Fireşte, pentru părinţi, voioşia asta a fost acră: testul de română a lăsat în urmă sânge pe pereţi. Din nefericire, oricât de crud ar suna, răul a fost făcut şi nu se mai îndreaptă cât îi hăul. Eu sper să nu fi nenorocit vreun destin, deşi, în ţara asta, destine nenorocite sunt cu duiumul. După ce ne calmăm, putem înţelege (dar nu scuza) ce s-a-ntâmplat. Ar trebui să vă spun că elaborarea unui subiect este treaba profesioniştilor. Îţi trebuie glagore, experienţă, imaginaţie şi siguranţă să elaborezi întrebări sau teme clare. O să-mi spuneţi că în corpul profesoral nu mai există astfel de specimene. O să vă spun că încă sunt sumedenie. Bănuiesc că nu ştiţi că munca asta e, practic, neplătită. Ceva în jurul sumei de 5 lei pentru subiect. Da, aţi citit bine. De aceea nu mai vin specialiştii, iar temele se fac la f… pomana. Ştiu, asta nu-i încălzeşte pe părinţi şi nu-i mângâie pe elevi. Dar, cine ştie, poate că munca asta de mare răspundere pentru viitorul ţării va fi remunerată într-o bună zi.

Însă ziua asta bună n-au prins-o vecinele mele, farmacistele. Evident, nu e vorba de marele lanţ de farmacii, ci de aia mică, de cartier. Am intrat deunăzi cu o reţetă. M-au privit cu melancolie. Unitatea lor se desfiinţa. „Şi unde o să plecaţi?“ „Nu ştim. Vă recomand, totuşi, farmacia de la…“ Am ieşit amărât, pentru că doamnele de acolo, fără glamour-ul de rigoare al tinereţii, m-au sfătuit întotdeauna de bine. Pentru ele, vacanţa a început rău. Cu toate astea, nu şi-au pierdut surâsul. Le ştiu din perioada în care ocupau un spaţiu dublu. Acum, lângă viitoarea fostă farmacie, admir un magazin care nu vinde nimic şi un sediu în care nu intră şi din care nu iese nimeni. Uneori, un bodyguard păzeşte acest nimic.

Tot de vară, o întâmplare mult, mult mai hazlie. Nişte prieteni au primit, brusc, un mesaj de la recuperatorii COFACE, fraţii mai şmecheri ai lui KRUK, sau mai nemiloşi ai lui EOS KSI. „Păi sunteţi datori, nu ştiaţi că, în România, dator nu e bine să fii decât dacă eşti putred de bogat? Cu cât eşti mai sărac, cu atât eşti mai vinovat pentru 5 bani întârziere.“ „Râzi, mi-au spus, da' nu-i râsul tău. Datoria către ENEL a fost plătită acum o lună, uite dovada. E drept, n-am găsit chitanţa din prima, aşa că am fost la bancă, am făcut cerere, ne-am lăsat toate actele şi speranţa că, într-o săptămână, ni se va găsi dovada plăţii. Dar ştii cum se întâmplă, numai ce ne-am întors acasă, şi-am şi găsit chitanţa blestemată.“ „Păi e bine, de ce vă plângeţi?“ Au oftat amândoi. „Noi n-am semnat nimic cu ăştia. Ne-au ameninţat. Te pomeneşti că tot noi îi plătim şi pe recuperatorii ăştia care ne fac viaţa mizerabilă?“ N-am ştiut ce să răspund.

Asta pentru că mă grăbeam să văz cu ochii mei minunea. Două partide care s-au muşcat reciproc de părţile moi, şi-au furat membrii, s-au războit la televiziune şi în Europa s-au îmbrăţişat, pentru binele public. Cum le spuneam, acum şase luni, lui Traian Radu Ungureanu şi Mihai Voicu, nu vă mai caftiţi, că, în luna mai, o să vă pupaţi la aceeaşi masă. M-au fulgerat cu privirea – şi pe bună dreptate. Iată că am greşit cu o săptămână. Promit să nu mai fac, da' voi când vă opriţi?