Urâţi-i! Sunt evrei, sunt români, sunt...

Comedianul francez Dieudonné a primit şapte amenzi pentru discursuri antisemite, dar nu a platit niciuna până în momentul de faţă   FOTO Twitter

Întâmplări recente, în Franţa şi în Anglia, mă pun iarăşi pe gânduri. E vorba de ură, de dispreţ, de resentiment, manifestate public. Nu pot să urăsc pe cineva pentru ceea ce este. Mi s-a întâmplat să nu îmi placă cineva, dar asta este pentru ce ce spune sau, mai degrabă, pentru ceea ce face.

A urî e un sentiment foarte puternic, niciodată constructiv, dar, în mod sigur, motivant pentru a trece la fapte. Hitler şi Stalin au provocat, prin şi din ură, moartea a zeci de milioane de oameni. Au urât şi au trecut la fapte. Cum azi, în fotbal, galeriile adverse îşi declară război pe faţă şi trec la fapte.

Comedianul Dieudonné provoacă, din 2005 şi după şapte amenzi pentru declaraţii publice antisemite, un “scandal” în Franţa. De curând şi-a cumpărat un teatru în Paris, efectuează turnee cu spectacolele sale în care îndeamnă la ură împotriva evreilor. În 2005 partenerul său de scenă era Eli Simon, evreu. Ce s-a putut întâmpla cu Dieudonné ca să explice radicalizarea sa după despărţirea de Simon? Autorităţile statului francez, prin chiar persoana ministrului de Interne, vor acum să îi interzică spectacolele. Pascal Bruckner scria alaltăieri că nu e bine, nu poţi interzice ura prin decret. Între timp, video-urile de pe You Tube ale lui Dieudonné, biletele vândute deja la spectacolele sale, arată un grad al popularităţii sale. Comedianul este, fără îndoială, înzestrat, are talent, o dinamică a prezenţei scenice remarcabilă şi tehnici de stand up eficiente.

Mai mult, inventează un gest, la quenelle, care e salutul nazist, dar cu braţul întins în jos.

Doi fotbalişti de renume, Anelka şi Nasri, reproduc gestul pe terenul de fotbal. Întrebat, Anelka spune că el consideră gestul ca o exprimare “anti-sistem”, nu ca un gest antisemit. Bizar, căci “sistemul” îi aduce milioane de euro anual!

Semnificativ, aici, e faptul că sunt puse în ecuaţie chestiuni foarte sensibile: antisemitismul, energizat de mai bine de doi ani în mai multe ţări europene prin ascensiunea politică a extremei dreapta, fapt care dă frisoane pentru alegerile europarlamentare, cenzura, act prin care guvernul francez scontează interdicţia dată unui actor de a apărea pe scenă cu spectacole conţinând mesaje antisemite. Contextul arată, însă, şi altceva: popularitatea unor idei care se bazează pe ură. A-i interzice lui Dieudonné să apară pe scenă nu rezolvă mai nimic în raport cu analiza care să ajungă la rădăcina popularităţii acestor idei. Ce poate face Statul?

Peste Marea Mânecii, în Anglia, semi-isteria creată de ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, a promovat un alt nivel al urii. Cum se ştie, preconizatele valuri uriaşe  de români care să invadeze ţara lui Shakespeare în căutare de lucru şi de ajutoare sociale, nu s-au produs. Deocamdată. Acum, Anglia are probleme cu alte valuri, produse de fenomene meteo agresive. Campania de presă care a instigat, de fapt, populaţia, împotriva românilor are ceva indecent.

Cele două contexte, cărora le adaug şi recente declaraţii ale unor politicieni germani conservatori privind îngrijorarea în faţa unui aflux de imigranţi pe piaţa muncii, indică faptul că libertăţile puse în operă de mecanismele Uniunii Europene, precum libera circulaţie şi accesul pe piaţa muncii şi în sistemul asigurărilor sociale, se văd puse în lumina tulbure a resentimentului, dispreţului sau urii. Ce se poate face?

Franţa alege, se pare, măsura radicală a interdicţiei. Primari, între care şi celebrul Christian Estrosi (Nice) a declarat că va interzice prezentarea spectacolului lui M’bala M’bala (numele real al comedianului Dieudonné) în oraşul său. Căci, susţine el, aici nu e vorba de un artist, de un om de scenă, ci de un discurs politic pe care legea franceză îl incriminează. Dieudonné nu a plătit nicio amendă din cele şapte de până acum. Ministrul de Interne e hotărât să îl facă să le plătească. Dar Dieudonné recurge la eschiva declarării propriei insolvenţe fapt care atrage, din nou, mobilizarea autorităţilor pentru a împiedica acest lucru.

Până acum situaţia arată că, în Franţa, popularitatea unui comedian e la concurenţă, pe acelaşi culoar ideologic, cu aceea a Frontului Naţional condus de Marine Le Pen, un om de scenă şi un partid care au simpatizanţi ce pot face ca, anul acesta, partidul să se situeze dacă nu pe locul doi la europarlamentare, atunci, în mod sigur, pe trei. Îngrijorător pentru o mare parte a electoratului francez, dar şi pentru Bruxelles.

Pînă acum situaţia arată că, în Anglia, dezumflarea balonului muncitorilor români care vor invada ţara a produs, în spirit de fair play, reacţia autoironică a media de acolo dar şi a unor artişti de stand-up. Nu a existat săptămână, totuşi, fără declaraţii politice sau articole în media în care problema să nu fie ţinută la cald, pe focul plitei resentimentului, al dispreţului sau al urii. Chiar premierul britanic susţine ideea restricţiilor pentru români şi bulgari şi asta produce reacţii nervoase la Bruxelles.

Pare că civilizatul comportament european se anemiază atunci când libertăţile permit şi altora să vină la tine în ţară. Mai ales când comportamentul celor care vin lasă de dorit. Structurile europene par să nu poată gestiona eficient răspândirea unor astfel de discursuri care îndeamnă la ură.

Antisemitismul, discursul rasial, naţionalismul extremist se regăsesc în ţări cu o democraţie mai veche unde libertăţile sunt la ele acasă.

Nou-venitele ţări în UE trec periodic prin aceste “crampe” ale sistemelor democratice. A fost Polonia care, în 2004, a produs aceeaşi isterie când foarte mulţi polonezi au sosit în regat. Un ziarist francez a inventat formula peiorativă “instalatorul polonez” ca bau-bau pentru francezi, formulă preluată şi folosită repede de un europarlamentar francez la Bruxelles. Imediat au preluat-o şi englezii. 

Există, însă, diferenţe, pe care opinia publică le percepe repede. În Germania, de pildă, imigranţii polonezi sunt pe locul al doilea, după cei indieni, dar, nu surprinzător, cei mai prezenţi negativ în media sunt imigranţii români. Cetăţeanul plătitor de taxe din Vest este adesea consternat de nivelul scăzut de civilizaţie al unora dintre compatrioţii noştri. Resentimentul, dispreţul cresc imediat, alimentează curentul de opinie negativ care este absorbit în discursul politic extremist. Totul se petrece repede căci ura, spre deosebire de iubire, se propagă mult mai repede. Şi se va traduce în voturi. 

E neliniştitor să auzi, azi, în Europa, acest strigăt: "Urâţi-i! Sunt evrei, sunt români, sunt...". Ce se poate face? Ce putem face?