1. Umanitate. Am înţeles că e Lumină Sfântă de la Ierusalim şi aşa mai departe, dar îţi promit că o să ajungă şi la tine, mai devreme sau mai târziu. Nu e nevoie să împingi pe nimeni, nu e nevoie să îi calci pe alţii în picioare ca să îţi aprinzi candela. E ironic să ajungi într-o zi dedicată iubirii semenilor să îi calci pe alţii pe cap ca să fii tu în primul rând.
 
2. Responsabilitate. Ştiu că aşa zice tradiţia, ştiu că înainte nu se foloseau candele din alea roşii, dar nu mai e nevoie să ardem părul sau hainele altora cu lumânările. Dacă îţi pasă atât de tare de semenii tăi, dă un leu în plus şi cumpără o candelă acoperită. Nu e politicos să ne incendiem între noi... nici măcar de Paşte.
 
3. Bun-simţ. Îmi pare sincer rău că slujba de Înviere a devenit pentru unii un simplu motiv să iasă din casă. Din respect pentru alte persoane mai credincioase, opreşte-te măcar jumătate de oră din a vorbi tare, din a urla, din a înjura la poarta bisericii sau din a începe să faci poze cu blitz (dacă lucrezi în presă să zicem că ai o scuză). 
 
De asemenea, copiii nu i-ai scos în parc. Nu e normal să mă trezesc în mijlocul unui joc de raţele şi vânătorii (mai ales când cineva are o lumânare aprinsă la câţiva centimetri de mine).
 
Putem să redevenim oameni?