Transplantul de organe, pus pe butuci chiar de medici

Mai multe spitale au cerut retragerea din programul naţional de transplant FOTO Adevărul

De mai bine de un an transplanturile de organe s-au injumătăţit. Motivul principal: 80% din medicii de la Terapie Intensivă care ar trebui să identifice donatorii nu sunt plătiţi că caute donatori de organe, drept urmare nu o mai fac.

Vieţile bolnavilor care au nevoie de un transplant de organe sunt puse în pericol chiar de cei care ar trebui să-i salveze. Birocraţia din sistemul românesc de sănătate a dus la asta, atrag atenţia specialiştii, care susţin că în acest moment transplantul românesc este sabotat chiar de medici care în număr tot mai mare se retrag din programul de transplant, iar cei rămaşi nu-şi mai dau interesul să identifice, în mod corect, donatorii aflaţi în moarte cerebrală. 

„Declinul se vede din iulie 2016, iar motivele sunt mai multe. Pe de o parte, colegii noştri au o oarecare reticenţă faţă de această activitate. Ăsta ar fi un prim motiv pentru care a scăzut numărul de donatori declaraţi. Oamenii nu ştiu că aproximativ 80% din medicii care ar trebui să identifice donatorii nu sunt plătiţi pentru ce fac. Apoi, sunt spitale care nu au dotarea necesară. Pe de altă parte, sunt şi manageri care nu încurajează sub nicio formă această activitate”, a explicat medicul Victor Zota, coordonatorul de transplant pe Bucureşti pentru „Adevărul”.

Concret, anul acesta au fost realizate doar jumătate din intervenţiile care se făceau în mod normal în anii trecuţi. Astfel, de la începutul anului s-au efectuat 70 de transplante de rinichi la Bucureşti, alte 70 în Cluj, 70 de transplante de ficat şi doar două de inimă. Numărul mic de astfel de intervenţii i-a făcut pe şefii de la Sănătate să pună în dezbatere publică un proiect de lege prin care să definească, mai precis, atribuţiile coordonatorului naţional de transplant şi pe cele ale coordonatorilor locali şi intraspitaliceşti. 

Banii există în teorie, dar sunt accesaţi mai greu

„Şi problema banilor este una delicată. În teorie, ei există, în realitate, sunt greu de accesat pentru că există o modalitate de decontare impusă de Ministerul Finanţelor care nu se potriveşte cu realitatea din teren. Nu are nicio legătură cu indicatorii, ci cu facturile. Avem de-a face cu un cerc vicios, la care putem adăuga şi o mai mare rată de refuz a aparţinătorilor. Toate acuzaţiile care au venit spre acest domeniu în ultimele luni au reprezentat o catastrofă pentru acest domeniu sensibil”, a completat medicul Victor Zota. 

De aceeaşi părere este şi Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România. „Nu mai au încredere, nici măcar pacienţii. Pe noi nu ne interesează jocurile politice, ne dorim să fie bine pentru pacient. Din păcate, lista de aşteptare creşte de la o zi la alta. Cu toate că numărul de morţi cerebrale prin accidente rutiere e tot mai mare, nu avem acces la organe pentru că donatorii nu sunt identificaţi la timp de către colegii noştri”, a precizat pacientul.

De altfel, în cei trei ani de când funcţionează un registru al donatorilor care este în evidenţa Ministerului Afacerilor Interne, doar 170 de persoane şi-au exprimat dorinţa sau refuzul de a deveni donatori. 

„Din nefericire, procedura asta nu se potriveşte cu psihologia poporului român. Familiilor trebuie să le explici, în momentul în care ruda lor este legată de fire şi tubuleţe, fără activitate cerebrală, dar cu inima bătând, că nu se mai poate face nimic pentru ea, dar că pot salva o altă viaţă cu organele ei. La poporul român nu merge cu forţa. Părerea mea este că sistemul pe care îl avem noi, de a discuta cu familia este cel mai corect, împacă pe toată lumea şi nimeni nu este cu conştiinţa încărcată, să zicem, că nu a respectat o dorinţă a cuiva. Avem un sistem de acord informat, explicit, scris”, a conchis coordonatorul. 

Acad. Ioanel Sinescu:  „Am putea face mai multe intervenţii, dar nu sunt identificaţi corect donatorii”

Adevărul: Câte intervenţii aţi reuşit să faceţi anul acesta?

Academicianul Ioanel Sinescu: Activitatea este mai slabă faţă de anul trecut, şi  pare mai diluată, la fel şi coordonarea ei. Au fost 70 de intervenţii în Bucureşti. Iar cazurile pe care noi le-am avut au beneficiat de suport financiar şi în spital şi în afara spitalului. 

Unde este, de fapt, problema?

Problema, din punctul meu de vedere, e la identificarea donatorului aflat în moarte cerebrală. Asta pentru că numărul donatorilor în moarte cerebrală hotărăşte şi numărul de transplante care se fac. Iar pacienţii în moarte cerebrală identificaţi de colegii noştri de la Terapie Intensivă este mult, mult mai mic decât cel din anii precedenţi. 

La cât ajungea numărul de intervenţii în mod normal?

De regulă, numărul de transplante renale efectuate în Capitală ajunge la 150 într-un an dar, în acest ritm, nu ştiu dacă reuşim să ajungem la 100 până în decembrie. 

Care sunt soluţiile?

Soluţia e una simplă. Trebuie să facem lucrurile corect, bine şi complet. Pe de-o parte, cei care au nevoie de organe pentru transplant trebuie investigaţi corect iar după investigaţii să figureze pe listele de aşteptare. Pe de altă parte, în fiecare secţie şi clinică de terapie intensivă, diagnosticul de moarte cerebrală trebuie să fie cunoscut perfect, să fie stabilit corect iar un potenţial donator să devină donator real în condiţiile legii. Dacă ne-am face treaba toţi, şi bine, de la un capăt la altul, fără îndoială că ar fi altceva.