Studiu. O treime dintre tinerele între 20 şi 29 de ani susţin că au fost hărţuite sexual în universităţi

Hărţuirea sexuală este frecventă în multe universităţi din România

Femeile şi fetele nu sunt în siguranţă nici acasă, nici pe stradă şi nici la locul de muncă sau în unităţile de învăţământ. Mai mult de o treime dintre respondente consideră că s-au confruntat cu situaţii de hărţuire sexuală în universitate, în timp ce aproape 40% apreciază că au fost martore.

Grupul informal Iniţiativa acţionăm pentru siguranţă în universităţi şi Centrul FILIA au derulat un studiu exploratoriu privind hărţuirea sexuală în universităţi prin lansarea unui chestionar online anonim care să mapeze magnitudinea acestui fenomen. Chestionarul a fost distribuit pe social media în perioada septembrie-noiembrie 2020. 

Astflle, din cele 368 de persoane care au răspuns la chestionar, cele mai multe sunt de gen feminin (85%), cu vârste cuprinse între 20-29 de ani (86%).

Rezultatele acestui studiu vin în completarea datelor publicate de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale ale Uniunii Europene, care conchide că 110 milioane de persoane din UE sunt victimele hărţuirii în fiecare an. (FRA, 2021)

Glume, bancuri, apelative nepotrivite

Printre cele mai des întâlnite cazuri de hărţuire sexuală se numără: glume, bancuri cu tentă sexuală; comentarii indecente despre aspectul persoanei sau despre viaţa privată; comentarii cu caracter sexual, folosirea de porecle şi expresii cu conotaţii sexuale; apelative sexiste şi umilitoare precum "păsărică", "iepuraş", "pisicuţă", "păpuşă"; discuţii explicit sexuale; emiterea de sunete cu caracter sexual, fluierături; ciupituri, mângâieri, atingeri nedorite; propuneri şi avansuri sexuale directe sau insistente privind acceptarea unei invitaţii sau a începerii unei relaţii, urmărirea persoanei; 91% dintre respondente au indicat că persoanele care au comis actele de hărţuire sunt bărbaţi.

Principalele cauze ale hărţuirii sexuale în universităţi

În clasamentul cauzelor de hărţuire din universităţi se numără: lipsa sancţiunilor corespunzătoare a faptelor de hărţuire sexuală (21%); tendinţa de blamare a victimei şi lipsa de solidarizare cu aceasta (19%); lipsa de proceduri clare privind raportarea şi depunerea plângerilor privind hărţuirea sexuală (16%); raportul de putere dintre profesori/profesoare şi studenţi/studente (16%); gradul de informare scăzut privind faptele de hărţuire sexuală (16%);lipsa informării cu privire la drepturile şi obligaţiile studenţilor/angajaţilor (11%).

O analiză a codurilor de etică din 55 de universităţi de stat din România arată că în 11% din aceste coduri de etică nu există nicio menţiune cu privire la hărţuire sau hărţuire sexuală, în timp ce în doar 16% hărţuirea sexuală este definită. 44% dintre codurile de etică analizate este menţionată hărţuirea, iar în 29% hărţuirea sexuală, însă fără o definiţie clară (Centrul FILIA, 2018). Iniţiativa acţionăm pentru siguranţă în universităţi solicită încă din anul 2016 măsuri clare de prevenire şi sancţionare a hărţuirii sexuale în universităţi şi acţionează pentru un mediu academic sigur.

Ce măsuri ar trebui luate

Măsurile care ar trebui luate includ: oferirea de informaţii exacte cu privire la definiţiile legale, dimensiunea şi natura agresiunilor sexuale printre studente şi factorii de risc; sprijinirea şi informarea cu privire la modalităţile de raportare a cazurilor la poliţie sau către birourile competente din universitate; sensibilizarea personalului din universităţi cu privire la consecinţele negative pe care agresiunile sexuale le pot avea ţi importanţa oferirii de servicii pentru victime; organizarea unor centre de criză şi de sprijinire în vederea raportării, care să aibă protocoale clare de lucru şi personal potrivit nevoilor victimelor; organizarea unor strategii de prevenţie bazate pe bune practici; folosirea datelor, studiilor şi a altor cercetări pentru a înţelege fenomenul violenţei sexuale şi nevoile studenţilor. (Centrul FILIA, 2019)

Hărţuirea sexuală rămâne un fenomen răspândit, dar despre care în continuare se vorbeşte prea puţin şi care este studiat insuficient, mai ales la nivelul unităţilor de învăţământ. În cazul universităţilor codurile de etică nu adresează în mod corespunzător violenţa sexuală, iar în multe dintre cazuri victimele sunt descurajate în a face demersuri împotriva agresorilor. Prevenirea acestui fenomen se bazează în continuare pe discuţii informale, între studenţi şi pe minimele informaţii pe care aceştia le acumulează din mediul online sau din alte surse, cele mai multe dintre ele neracordate la modificările legislative, la modelele de bune practici şi la nevoile victimelor.