Spitalul Militar Central: În 2016, în Clinica de oftalmologie au fost realizate 76 de transplanturi de cornee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
76 de transplanturi de cornee în 2016, la Spitalul Militar
76 de transplanturi de cornee în 2016, la Spitalul Militar

În cadrul Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila” au fost efectuate, în 2016, 76 de transplanturi de cornee, iar 347 de bolnavi sunt pe lista de aşteptare, a anunţat, vineri, medicul Laura Macovei, coordonatorul Programului de transplant de cornee.

Un număr de 40 de transplanturi, dintre cele 76 înregistrate la nivelul Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Militar Central, au fost realizate cu cornee prelevată de la pacienţi în moarte cerebrală, a precizat medicul Laura Macovei.

Timpul de aşteptare în vederea realizării intervenţiei chirurgicale variază între şase luni şi doi ani, iar vârsta pacienţilor operaţi, rezidenţi ai judeţelor din ţară - între 18 şi 85 de ani, potrivit coordonatorului Programului de transplant de cornee.

Grefele au fost prelevate de la alte spitale, aflate în Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, cei mai mulţi donatori provenind de la spitalele din Capitală (nouă), de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare (nouă) şi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (opt).

Potrivit medicului oftalmolog Laura Macovei, patologiile oculare cele mai frecvente pentru care s-au efectuat transplant de cornee sunt: keratopatie edematoasă (35 de cazuri), distrofii corneene (11 cazuri), leucoame corneene de diferite cauze (11 cazuri) şi keratoconusul (10 cazuri).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite