Se majorează pedepsele pentru ultraj. Pe când şi cele pentru purtare abuzivă?

Dacă tot se umblă la majorarea pedepselor legate de activitatea poliţiştilor, de ce să crească doar pedepsele pentru infracţiunile comise împotriva lor şi nu şi pedepsele pentru infracţiunile comise de poliţişti împotriva cetăţenilor? O protecţie mărită a unei categorii de persoane ar trebui dublată de o mai severă sancţionare a abuzurilor comise de aceeaşi categorie.

Recent, s-au petrecut 2 episoade, aparent fără o legătură între ele:

1. Un turc, milionar şi alcoolizat, a luat în botul maşinii şi l-a trimis direct la reanimare pe un poliţist de la circulaţie, care încerca să-l oprească pentru control. Evident, întâmplarea asta nu poate încreţi linia continuă a “tradiţionalei prietenii” turco-române, aia care datează încă de pe vremea ienicerilor şi spahiilor şi care a fost redescoperită de guvernanţi cu ocazia discuţiilor despre noua moschee de la Pavilionul EREN (Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale).

2. Un român, patriot şi serv al interesului naţional, de la Ministerul Afacerilor Interne, a iniţiat un proiect de modificare a Codului penal în sensul majorării limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de ultraj, adică pentru agresiuni verbale (ameninţarea) şi/sau fizice la adresa poliţiştilor, magistraţilor şi a altor categorii de persoane.

Chiar dacă n-ar avea legătură între ele, deşi se pare că au, cele 2 episoade nu pot fi tratate separat. Mai precis, discuţia privind necesitatea majorării pedepsei pentru ultraj nu poate fi desprinsă de incidentul cu poliţistul de la circulaţie, care, în timp ce şi pentru că îşi exercita funcţia, a suferit vătămări foarte grave şi se află încă în stare gravă, la limita dintre viaţă şi moarte. Nu ar fi acesta singurul incident de acest gen, dar e cel mai recent. Şi e apt să stârnească emoţie, pe bună dreptate.

În acelaşi timp, şi pentru un necesar echilibru al dezbaterii, ar trebui avută în vedere şi situaţia în care un poliţist nu este victima cetăţeanului „simplu” (categorie în care, excepţional, includem de data asta şi un turc milionar şi alcoolizat), ci invers, când „simplul” cetăţean este victima unui poliţist. Există suficient de multe exemple în acest sens, iar rapoartele APADOR-CH pe tema abuzurilor/brutalităţilor unor poliţişti sunt dovezi ce nu ar trebui trecute cu vederea.

Dacă tot se umblă la majorarea pedepselor legate de activitatea poliţiştilor, de ce să crească doar pedepsele pentru infracţiunile comise împotriva poliţiştilor şi nu şi pedepsele pentru infracţiunile comise de poliţişti împotriva cetăţenilor? O protecţie mărită a unei categorii de persoane ar trebui dublată de o mai severă sancţionare a abuzurilor/brutalităţilor comise de aceeaşi categorie.

În acest sens, odată cu majorarea pedepselor pentru ultraj, ar trebui majorate şi pedepsele pentru purtare abuzivă, cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, tortură, represiune nedreaptă.

Spre exemplu, în prezent, ultrajul cu violenţă la poliţist se pedepseşte cu închisoare de la 9 luni la 7,6 ani (pentru lovire sau alte violenţe) sau de la 3 ani la 10,6 ani (pentru vătămare corporală) ori de la 9 ani la 18 ani (pentru loviri cauzatoare de moarte). După adoptarea propunerii de modificare a Codului penal, aceeaşi faptă se va pedepsi cu închisoare de la 10 luni şi jumătate la 8,7 ani (pentru lovire sau alte violenţe) sau de la 3,6 ani la 12,2 ani (pentru vătămare corporală) ori de la 10,6 ani la 21 ani (pentru loviri cauzatoare de moarte).

În acelaşi timp, în prezent, infracţiunea de purtare abuzivă (adică atunci când poliţistul e autorul unei agresiuni fizice împotriva „simplului” cetăţean) se pedepseşte cu închisoare de la 8 luni la 6,6 ani.

Cu alte cuvinte, dacă ultrajul la poliţist, sub forma simplă a violenţelor (care necesită de la 1 la 90 zile îngrijiri medicale), se va pedepsi cu închisoare de la 10 luni şi jumătate la 8,7 ani, potrivit recentului proiect al Ministerului Afacerilor Interne, proiect, din câte cunosc, nesupus dezbaterii publice potrivit Legii 52/2003 privind transparenţa decizională, normal al fi ca măcar infracţiunea de purtare abuzivă, adică „ultrajul” poliţistului la cetăţean, în forma simplă a violenţelor, să se pedepsească tot cu închisoarea de la 10 luni şi jumătate la 8,7 ani. Corespunzător, ar trebui majorate şi pedepsele pentru infracţiunile de cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, tortură, represiune nedreaptă, infracţiuni care pot fi comise de poliţişti şi/sau magistraţi.

În plus, pe lângă pedeapsa închisorii, pentru comiterea acestor infracţiuni (purtare abuzivă, cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, tortură, represiune nedreaptă) ar trebui aplicată şi o sancţiune suplimentară constând în pierderea dreptului la pensia specială/de serviciu.

„Funcţia” de simplu cetăţean trebuie să fie şi ea protejată pe măsura importanţei declamate, din 4 în 4 ani, de rapsozii statului de drept. E şi asta o componentă a interesului naţional. Mai greu de observat şi de digerat.

P.S. - În dimineaţa zilei de 21 august 2015 a fost declarat decesul, în spital, al poliţistului lovit de turc. Avea 44 de ani şi era unul dintre cei mai corecţi şi conştiincioşi poliţişti, cunoscut ca un adevărat "detector" al beţivanilor de la volan. Pentru asta, turcul milionar şi alcoolizat riscă, pe Codul penal de acum, închisoarea de la 15 la 25 de ani pentru infracţiunea de omor calificat. Desigur, pedeapsa, oricât de mare, nu va reînvia victima. De aceea, poate că Ministerul Afacerilor Interne se va gândi şi la o altă variată de a reacţiona la acesta situaţie: în loc să se preocupe de majorarea cu 2-3 ani a pedepselor pentru ultraj, mai bine s-ar gândi la modificări legislative şi la măsuri concrete extrem de dure care să ducă la eliminarea definitivă de pe şosele a beţivanilor de la volan. Poate că asta şi-ar fi dorit şi poliţistul decedat în dimineaţa zilei de 21 august 2015...

text de Dan Mihai  

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.