REPORTAJ VIDEO  Voluntar de meserie. Povestea tinerei care a devenit voluntar datorită bunicilor

REPORTAJ VIDEO 
Voluntar de meserie. Povestea tinerei care a devenit voluntar datorită bunicilor

Povestea tinerei care îi ajută pe vârstnici să uite de singurătate. Foto:  Arhivă personală

„Voluntar de meserie“ este campania prin care prezentăm poveştile unor oameni care, în timpul lor liber, încearcă să ajute la schimbarea societăţii.  Andreea Boldică este voluntar la asociaţia „Niciodată Singur”, unde are grijă ca persoanele vârstnice să uite de singurătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

O zicală românească spune că „Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere”. Este motivaţia pentru care o tânără de 29 de ani a decis să ajute persoanele vârstnice. În felul acesta, Andreea Boldică, voluntar în cadrul asociaţiei „Niciodată Singur”, mai uită de dorul bunicilor ei.

„Am simţit că pot să fiu acolo pentru cineva. Persoanele vârstnice sunt o comoară pentru cei care nu-i au şi aşa sunt şi pentru mine. Eu am avut bunici, în continuare am doar o singură bunică, şi am zis că vreau să îi am în continuare pe bunici aproape de mine. Am simţit că este ceva ce mi se potriveşte”, spune tânăra.

Înveţi din experienţa vârstnicilor

Potrivit acesteia, voluntariatul îţi oferă un impuls de a-ţi depăşi limitele datorită doamnelor care nu lasă vârsta să le oprească. „Sunt un model pentru mine, pentru că dânsele, cu durerile pe care le au, sunt foarte energice. Deci, le admir pentru chestia asta: `Uite, are 80 + şi eu am 29 şi mă vait mai rău”, spune Andreea.

Cu ajutorul programului, Andreea susţine că a reuşit să înveţe lucruri din viaţa celor de care are grijă şi este o modalitate de a avea o altă perspectivă asupra vieţii.
„Te simţi implicat şi oarecum simţi că aparţii unei familii mari. Eu mă simt ca într-o familie. Când ne întâlnim cu toţii e aşa ca un bal, ca o mare chermeză”, spune voluntara.

Efectul voluntarilor asupra persoanelor în vârstă

Doamna Drăgoi este una dintre persoanele pe care Andreea le ajută. „În viaţa noastră au intervenit aceşti voluntari, care ne-au adus aşa o bucurie şi o satisfacţie fiindcă nu ne mai simţim singuri, fiindcă ne dăruiesc prietenie, fiindcă ne dăruiesc ajutor”, spune ea.

Potrivit acesteia, voluntariatul este un schimb reciproc de experienţe, de informaţii, de zâmbete. „De la Andreea am învăţat să mă joc, să fiu veselă, să fiu comunicativă”, spune bătrâna.

„Voluntariatul ţine şi de curaj, dar ţine mai mult de dorinţa de a fi parte din comunitate. E mult mai greu să faci bine decât rău, eu cred asta”, conluzionează tânăra.

 

citeste totul despre: