Reforma din spitale, la loc comanda. Baronii din Sănătate au reprimit permisiunea să ocupe funcţii în diferite domenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actul normativ care a produs un adevărat cutremur la vârful spitalelor, cel prin care managerii nu puteau face parte din conducerea partidelor politice, a fost anulat de Senat, for decizional fiind Camera Deputaţilor. „Puterea merge din nou la tătucii sistemului”, a reacţionat, Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii.

Controversata ordonanţă de urgenţă care le interzicea managerilor de spitale să deţină funcţii de conducere în partide politice, să-şi angajeze rudele în poziţii- cheie în acelaşi spital sau să obţină beneficii de la furnizorii cu care au încheiat contracte, a fost respinsă de Senat.

Concret, actul normativ, care a produs un adevărat cutremur în sistemul sanitar în timpul mandatului ministrului tehnocrat Vlad Voiculescu, dădea voie oricui să se înscrie la concursul pentru funcţia de manager de spital. În plus, directorii unităţilor sanitare ar fi fost obligaţi, potrivit noii legi, să se ocupe strict de activităţi administrative în intervalul orar 8.00-16.00, lăsând pentru a doua parte a zilei consultaţiile, operaţiile sau activitatea didactică.

Jaful cel mai mare s-a făcut în spitale

Ordonanţa a fost însă respinsă de plenul Senatului prin votul majorităţii PSD- ALDE, după ce comisiile juridică şi de sănătate au adoptat şi ele un raport comun de respingere a acesteia.

Reacţia fostului ministru al Sănătăţii nu a întârziat să apară, acesta declarând că tocmai ce li s-a permis baronilor sănătăţii şi politicienilor care au distrus sistemul să-şi ia revanşa. De cealaltă parte, medicii afirmă că respingerea de către Senat a acestei ordonanţe, care va ajunge pe masa Camerei Deputaţilor în perioada imediat următoare, e un lucru bun.

„Puterea trebuie să meargă din nou la ei, la tătucii sistemului, la cei neclintiţi de zeci de ani deja din poziţiile lor, la cei care au adus sistemul sanitar în halul în care este acum. Domnii de la guvernare ne spun că este OK ca managerii de spitale publice să fie în organe de conducere, administrare şi control al partidelor politice, a companiilor private, să îşi promoveze rude pe poziţii de şefi mai mici în acelaşi spital. Jaful din Sănătate nu s-a făcut doar din Ministerul Sănătăţii şi de la sediile partidelor. Jaful cel mai mare s-a făcut în spitale. Banii au fost furaţi de manageri corupţi, numiţi politic, de ei şi de prietenii lor din partid, universitate”, a arătat fostul ministru Vlad Voiculescu.

„Anularea acelei ordonanţe este un lucru bun, nu făcea bine învăţământului medical în primul rând. Denatura puţin din realităţile din lumea medicală. Îi atingea pe mulţi, pentru că ce nu s-a înţeles este că nu trebuie să stai legat de birou opt ore dacă eşti manager de spital. Iar faptul că managerii medici nu puteau să-şi desfăşoare activitatea profesională, cea de medic, şi pe cea didactică, decât după anumite ore, era anormal. Faptul că nu s-a mers mai departe era benefic. I-ar fi făcut pe mulţi să renunţe la funcţie”, este însă de părere profesorul Florian Popa, chirurg la Spitalul Pantelimon din Capitală şi fost vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Senat.

„Sănătatea e o vacă de muls“

De la bun început, şefii universităţilor de medicină şi farmacie, dar şi decanii facultăţilor de medicină din România s-au aliniat împotriva ordonanţei de urgenţă.

„Sănătatea nu este privită de dumneavoastră ca un serviciu public pentru populaţie. Pentru dumneavoastră nu este altceva decât o vacă de muls care dă mult lapte sub formă de bani. Or, acest sistem, din punctul dumneavoastră de vedere, nu trebuie scăpat din mâna politicului şi a feudalilor care vă servesc”, a declarat şi senatorul USR Vlad Alexandrescu, revoltat de decizia Senatului.

„Sunt spitale prost gestionate în România“

De cealaltă parte, preşedintele Alianţei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, spune că spitalele româneşti sunt conduse într-un mod cât se poate de defectuos, fiind transformate într-o dominantă a sistemului de educaţie, aspect întâlnit în special în unităţile sanitare mari, judeţene sau clinici universitare.

„Sunt spitale cărora li s-a modificat structura pentru a corespunde unor nevoi ale unor grupuri de interese şi sunt revoltat de reacţiile corpului academic care susţine că doar un profesor universitar poate organiza un spital. Nu este adevărat”, a replicat Barbu, potrivit căruia faptul că cei din comunitate ar fi putut lua parte la susţinerea concursului de manager era un lucru bun.

Ce prevede actul normativ

Potrivit ordonanţei, managerii de spitale nu pot face parte din conducerea vreunui partid politic sau a unei societăţi comerciale şi nu pot să-şi angajeze rudele în poziţii-cheie în unitatea sanitară pe care o conduc.

Totodată, ei nu trebuie să fie neapărat medici pentru a ocupa această funcţie, însă în cazul în care sunt doctori, nu vor mai avea dreptul să predea sau să desfăşoare activitate medicală în intervalul 8.00 - 16.00, când trebuie să facă strict activitate de manager. Actul normativ aducea modificări şi în privinţa şefilor de secţii, pentru care vor fi organizate concursuri. În prezent, aceştia sunt recomandaţi de Senatul Universitar.

Alina Gorghiu, singurul liberal care s-a dezis de guvernarea tehnocrată

Senatul a respins luni, cu 52 de voturi „pentru“ şi 28 de voturi „împotrivă” Ordonanţa de urgenţă prin care managerilor de spitale le este interzis să deţină funcţii de conducere în partidele politice. Senatoarea Alina Gorghiu este singura persoană din PNL care a votat alături de majoritatea din PSD şi ALDE, în condiţiile în care a fost o susţinătoare a guvernării tehnocrate. Pe de altă parte,  alţi 15 colegi ai săi au votat „împotriva“ respingerii ordonanţei.

Alte două voturi surprinzătoare au venit din partea a doi social-democraţi. Florian Bodog, actualul ministru al Sănătăţii, a votat împotriva respingerii ordonanţei, însă şi preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău. Singura formaţiune care a respectat linia de partid a fost USR, toţi cei opt senatori fiind împotriva respingerii ordonanţei.

Principalele motive invocate de comisiile Senatului în favoarea raportului de respingere, care a fost înaintat plenului, au fost  că ordonanţa a fost adoptată fără consultarea factorilor direct implicaţi, respectiv autorităţi locale, Colegiul Medicilor din România şi instituţiile de învăţământ medical superior, care vor fi obligate să îşi reevalueze implicarea în modul de utilizare a echipamentelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite