Record european. Românii au realizat peste 50 de transplanturi de organe în primele cinci luni ale acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 50 de transplanturi de organe au fost realizate de la începutul anului şi până la 1 mai FOTO Adevărul
Peste 50 de transplanturi de organe au fost realizate de la începutul anului şi până la 1 mai FOTO Adevărul

De la începutul anului şi până la 1 mai medicii români au realizat peste 50 de transplanturi de organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală, în condiţiile în care la nivelul întregului an 2012 au fost efectuate 65 de astfel de intervenţii. Tot în acest an a avut loc şi premiera a 17 operaţii realizate în 24 de ore. Astfel, România a înregistrat cea mai mare creştere din Europa.

„Relevant este numărul recoltărilor de la donatori în moarte cerebrală care, de la 65 în tot anul 2012, este anul acesta, în perioada 1 ianuarie -1 mai deja de 51. Pe fondul acestei creşteri a numărului de donatori în moarte cerebrală, în România au avut loc o serie de premiere: opt transplanturi de rinichi în 24 de ore la Cluj, cinci transplanturi de ficat în 24 de ore la Bucureşti, patru transplanturi de cornee în 24 de ore la Bucureşti”, a declarat medicul Victor Zota coordonator în Programul Naţional de Transplant.

Totodată, 32 de noi spitale au fost implicate în 2013 în program, după nominalizarea coordonatorilor de transplant şi a responsabililor cu identificarea şi menţinerea donatorilor în moarte cerebrală, a mai spus Zota. Este vorba despre centre noi la Deva, Constanţa, Brăila, Botoşani, Vaslui, Tulcea şi spitale precum Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul Elias din Capitală.

Peste 2.500 de români trăiesc datorită transplantului, iar alte câteva mii sunt pe lista de aşteptare, a mai spus Zota.

Numărul transplanturilor efectuate în România a crescut de la 0,5 la un milion de locuitori în 1999, la patru la un milion în 2011, fiind însă în continuare sub media europeană, de 15 la un milion, afirma în 2012 medicul Victor Zota.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite