Raed Arafat vrea separarea medicinei de stat de cea privată. Consecinţe pozitive şi negative deopotrivă

Raed Arafat vrea separarea
medicinei de stat de cea privată. Consecinţe pozitive şi negative deopotrivă

Raed Arafat/ FOTO: Mediafax

Obligarea medicilor să opteze pentru a lucra la stat ori la privat, aşa cum pledează secretarul de stat Raed Arafat, ar fi o măsură radicală, afirmă specialiştii din domeniul Sănătăţii. Decizia ar putea avea efecte asupra pacienţilor atât în mod pozitiv, cât şi negativ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Delimitarea sectorului medical privat de cel public este o măsură radicală, despre care nu se ştie cum va impacta pacienţii, medicii, şi sistemul medical per total. Aceasta este singura certitudine asupra căreia se pronunţă specialiştii din Sănătate cu privire la propunerea lansată în spaţiul public de Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat. 

Arafat a transmis săptămâna trecută că este importantă creşterea veniturilor personalului din Sănătate, însă cu aceasta trebuie să vină şi delimitarea sectorului privat de cel public.

„Pasul de a creşte veniturile personalului din sănătate este important, însă acesta trebuie să vină şi cu alte măsuri. Cea mai importantă este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor sau încearcă să-i plimbe între cele două sectoare şi să-i facă să plătească cât mai mult posibil fără a ţine cont de posibilităţile lor“, a declarat Raed Arafat, care a estimat că aproximativ 20% din personalul medical lucrează şi la stat şi la privat.

Specialiştii spun că, pe de o parte, măsura ar fi bine-venită pentru că s-ar evita abuzurile din partea medicilor care căpuşează sistemul şi pacienţii. Pe de altă parte, cei bolnavi ar putea să beneficieze de anumite servicii medicale doar dacă îşi permit, adică la privat.

Fenomenul căpuşării pacienţilor şi spitalelor de stat

„Sunt activităţi ale medicilor care se desfăşoară sub forma conflictelor de interese. De pildă, sunt situaţii în care pacienţii sunt dirijaţi către sectorul privat, la cabinetul unui medic care lucrează şi la stat. Sunt şi cazuri în care un pacient este tratat la privat, iar când se agravează starea de sănătate a acestuia, este dus tot la stat. Astfel de probleme există, deşi avem mai multe legi care spun că asemenea acţiuni trebuie să fie supravegheate şi sancţionate. Nu se respectă pentru că nu avem norme de aplicare.

Cred că ar fi mai bine să ne preocupăm de acest aspect în loc să implementăm o propunere radicală precum cea a domnului Arafat. De ce spun asta? Trebuie să ne gândim şi la cei care profesează în medicina din ambulatoriu. Mai cu seamă la medicii de familie şi la cei care au cabinete de specialitate. Aceşti oameni nu au beneficiat de măriri de salarii (singurii au fost medicii din spitalele de stat). Or, să le interzici acestor oameni să lucreze şi la stat ar fi nedrept. Sunt medici care se duc acasă cu numai 1.300 de lei în mână, după ce plătesc utilităţile şi angajaţii“, afirmă Vasile Barbu, reprezentantul pacienţilor.

Sunt situaţii în care pacienţii sunt dirijaţi către sectorul privat, la cabinetul unui medic care lucrează şi la stat. Sunt şi cazuri în care un pacient este tratat la privat, iar când se agravează starea de sănătate a acestuia, este dus tot la stat.

Îngrădirea dreptului de profesare al medicilor

La rândul său, preşedintele Alianţei Medicilor din România, Bogdan Tănase, crede că problema este cu dublu tăiş. „Pe de o parte, vorbim de  fenomenul căpuşării spitalelor de stat de către unii dintre aceşti medici. Pe de altă parte, măsura  ar reprezenta o îngrădire a dreptului medicilor de a-şi pune la dispoziţie talentul unde cred ei de cuviinţă. Un alt aspect este legat de faptul că sunt mai multe specializări de nişă, unde activează foarte puţini medici în România. Dacă această propunere va fi dusă la îndeplinire, există riscul ca o parte din acei medici să opteze pentru profesarea în privat. Asta înseamnă că pacienţii cu venituri reduse nu vor avea acces la anumite tratamente. De exemplu, angiografia este o specializare cunoscută de puţini medici. Aceasta este un fel de super-specializare a radiologiei, prin care pot fi eliminate tumorile inoperabile de pe creier“, explică Tănase.

Dacă această propunere va fi dusă la îndeplinire, există riscul ca o parte din acei medici să opteze pentru profesarea în privat. Asta înseamnă că pacienţii cu venituri reduse nu vor avea acces la anumite tratamente.

Pe de altă parte, Sorin Paveliu, specialist în politici publice în domeniul medicinei, afirmă că propunerea lui Arafat are atât argumente pro, cât şi contra. „Subiectul este unul complex, căruia nu i se poate oferi un răspuns tranşant. Sunt foarte multe variabile: numărul de specialişti de la stat versus privat, care sunt veniturile lor, dacă o unitate din privat, care are contract cu statul, îşi acoperă cheltuielile din banii pe care îi ia de la stat şi lista poate continua. Din acest motiv este posibil ca pacienţii, respectiv medicii, să se împartă în mai multe tabere în funcţie de propriile lor interese, nu în raport cu interesul general, şi-anume: o asistenţă medicală de calitate pentru toţi cetăţenii României“, opinează Paveliu.

 

citeste totul despre: