Raed Arafat: „Dacă nu vrei să faci de gardă, nu te angajezi în spitalele de urgenţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Garda voluntară nu este o practică sănătoasă într-un loc în care nasigurarea continuităţii pune în pericol vieţile oamenilor. Aşa a declarat doctorul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, invitat la emisiunea „În faţa ta”, de la Digi24.

„Obligativitatea gărzilor în spitale trebuie păstrată, altă soluţie nu există. Nu te obligă nimeni, dar dacă nu vrei să faci gardă, nu te angajezi în spitale de urgenţă”, a declarat doctorul Raed Arafat, citat de digi24.ro.

Potrivit sursei citate, medicul a explicat să trebuie să existe o plată adecvată gărzilor, adăugând că garda trebuie să aibă continuitate şi că medicii merită un tarif mai mare pentru plata gărzilor suplimentare.

În ceea ce priveşte mizeria din spitale, dar şi cazul pacientului cu larve pe răni, Arafat a declarat în cadrul aceleiaşi emisiuni că acestea sunt probleme grave de management.

„Nu e normal, o ţară ca România, 25 de ani şi să nu se construiască în ea cel puţin unu, două, trei, patru spitale care să înlocuiască infrastructura veche, indiferent cu ce scuze s-a venit, la finanţe, peste tot, că n-avem bani... Totuşi, un spital de urgenţă complet e cât câţiva kilometri de autostradă. Nu e o investiţie chiar atât de mare”, a apreciat şeful DSU.

În cazul în care România ar trece printr-o tragedie similară celei de la Colectiv, pacienţii care nu ar putea fi îngrijiţi de unităţile sanitare din ţară ar fi direcţionaţi către spitale din afară, a spus Arafat. „Arşii, de regulă, în toată lumea, e o statistică americană care spune că 52 sau 56% din decesele de arşi din Statele Unite, sunt din cauza infecţiilor”, a completat medicul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite