Fostul director al Institutului Cantacuzino, Radu Iordăchel, a câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii. Acesta trebuie repus în funcţie
0Radu Iordăchel, fostul director al Institutului Cantacuzino, demis la sfârşitul lunii iulie de ministrul Sănătăţii, trebuie repus în funcţie. Iordăchel a câştigat în instanţă suspendarea ordinului de revocare. Acesta a fost dat afară din cauza „unor deficienţe de management” în timp ce se afla în concediu medical, decizia fiind luată la propunerea Consiliului de Administraţie.
„Săptămâna trecută am semnat ordinul de schimbare a directorului general de la Institutul Cantacuzino, ca urmare a unei propuneri care a venit din partea Consiliului de Administraţie (CA). În urmă cu o săptămână am solicitat o întâlnire comună între CA, comitetul director şi conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) pentru a face o analiză a modului în care se derulează investiţia pentru vaccinul antigripal. La acea întâlnire am constatat că o parte a consiliului de administraţie nu şi-a făcut datoria şi că nu s-au întâlnit săptămânal, aşa cum le transmisesem în februarie”, a explicat Nicolăescu în iulie.
Acesta a precizat că a constatat o serie de „întârzieri la anumite capitole. Am operat câteva schimbări în cadrul consiliului de administraţie, după care consiliul şi-a intrat repede în pâine, a făcut o analiză serioasă a comitetului director şi în circa o săptămână a venit cu propunerea de demitere a directorului general şi a altor directori din Institut”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Motivele pentru care a fost demis Iordăchel
Disfuncţiile semnalate de raportul Consiliului de Administraţie, înaintat ministrului sănătăţii, se referă atât la aspecte de ordin legal, juridic şi organizatoric, cât şi la absenţa oricărei strategii de dezvoltare şi a oricăror soluţii manageriale. Acestea au fost confirmate ulterior şi de Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.
Printre acestea se numără:
- nepunerea în aplicare a măsurilor de reorganizare, asumate de Directorul General, care priveau politica de personal, precum şi altor măsuri organizatorice necesare funcţionării Institutului;
- nepunerea în aplicare a Hotărârii judecătoreşti cu privire la plata unor drepturi salariale câştigate în instanţă, ceea ce constituie infracţiune;
- scoaterea la concurs a unor posturi înainte de intrarea în vigoare a organigramei şi organizarea concursului fără respectarea reglementărilor legale;
- modificarea unor procese verbale ale şedinţelor CA, neconvocarea comitetelor de direcţie pentru a pune în aplicare hotărârile CA şi neîndeplinirea angajamentelor privind demararea negocierilor contractului colectiv de muncă;
- grave probleme de implementare în cazul mai multor proiecte finanţate din fonduri europene, derulate de Institut.
Iordăchel, demis şi de fostul ministru Attila Cseke
Iordăchel ocupa această funcţie din aprilie 2012, fiind numit în locul lui Dorel Lucian Radu. Acesta din urmă a demisionat după ce sindicatul instituţiei i-a solicitat acest lucru, criticându-l pentru blocarea activităţii institutului.
Radu Iordăchel s-a aflat şi anterior la conducerea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", însă a fost demis, în aprilie 2010, de către ministrul Sănătăţii din acea perioadă, Cseke Attila, pe motiv că planul de măsuri corective şi de remediere a deficienţelor la liniile de producţie ale institutului nu a fost îndeplinit.
Radu Iordăchel s-a aflat şi anterior la conducerea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", însă a fost demis, în aprilie 2010, de către ministrul Sănătăţii din acea perioadă, Cseke Attila, pe motiv că planul de măsuri corective şi de remediere a deficienţelor la liniile de producţie ale institutului nu a fost îndeplinit.
Institutul Cantacuzino, serviciu de interes economic general
În mai 2013, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că Institutul Cantacuzino devine, prin hotărâre de guvern, serviciu de interes economic general şi va primi din fondul de rezervă al Guvernului 10 milioane de lei, sumă care nu reprezintă ajutor de stat, ci compensaţie financiară din partea statului.
Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccinuri.
Pe aceeaşi temă:
Directorul Institutului Cantacuzino din Bucureşti, Radu Iordăchel, a fost demis de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, din cauza unor deficienţe de management. Decizia a fost luată la propunerea Consilului de Administraţie. Ulterior, atribuţiile fostului manager i-au fost date directorului adjunct Ovidiu Antal.
Radu Iordăchel, demis de ministrul Sănătăţii din funcţia de director al Institutului Cantacuzino, spune că a luat act de ordinul de revocare din funcţie, care a fost emis în 26 iulie şi i-a fost comunicat oficial în 31 iulie, precizând că din 23 iulie este în concediu medical.