Proiectul legii salarizării medicilor, criticat pentru că ar fi discriminatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legea salarizării creează discriminare neproductivă între medici FOTO Adevărul
Legea salarizării creează discriminare neproductivă între medici FOTO Adevărul

Proiectul legii salarizării suplimentare a medicilor creează discriminare „neproductivă” între angajaţii spitalului, întrucât banii privaţi vor ajunge numai la o anumită categorie de doctori, restul echipei primind aproape nimic, a declarat vicepreşedintele CMR, Gheorghe Borcean.

„Acest proiect este de departe unul modern, îndrăzneţ, în care anumiţi medici vor primi nişte sporuri, o premiere. În realitate, însă, va crea discriminare între doctori, pe de o parte, dar şi între medici şi celelalte categorii de angajaţi”, consideră vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Gheorghe Borcean.

Vicepreşedintele CMR a argumentat că banii primiţi de la pacienţii trataţi în regim privat vor ajunge, în pondere de 60 la sută, la un singur medic.

„Proiectul prevede că 60 la sută din fondurile rezultate din tratarea pacienţilor în regim privat în cadrul unităţii sunt distribuite medicului curant. Apoi, 30 la sută revine personalului implicat direct în tratarea pacienţilor în acest sistem, iar 10 la sută, unităţii. Altfel spus, anestezistul, medicul de laborator, cel de la serviciul de imagistică, internistul sau mâna a doua - în cazul chiurgului, dar şi asistentele, infirmierele, brancardierul ar trebui să împartă cei 30 la sută”, a mai spus Borcean.

În aceste condiţii, spune vicepreşedintele CMR, ar putea apărea nemulţumiri în rândul angajaţilor, dată fiind discriminarea, care nu va fi deloc productivă pentru activitatea spitalului.

Ideea salarizării suplimentare a medicilor este compromisă

Şi Federaţia Solidaritatea Sanitară din România susţine că ideea salarizării suplimentare a medicilor este compromisă întrucât, prin forma sa, proiectul de act normativ „ascunde” mai curând dorinţa impozitării excesive a veniturilor informale decât construirea unei legi care să crească gradul de satisfacţie al personalului şi al pacienţilor.

Proiectul de lege privind salarizarea medicilor se află în dezbatere publică până la 1 septembrie.

„Vorbim despre un proiect privind creşterea veniturilor medicilor, prin care urmărim creşterea veniturilor acestora, dar şi reducerea exodului, pornind de la principiul fundamental din sănătate, respectiv acela că singurii care aduc bani în sistem sunt doctorii. Potrivit noului proiect, medicul va fi obligat să opteze dacă lucrează cu normă întreagă, respectiv şapte ore, în spitalul public. În cazul în care a optat să lucreze în spitalul public cu normă întreagă, atunci în aceeaşi unitate sanitară va putea lucra peste programul de lucru, în sistem privat”, a explicat, în 31 iulie, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Activitatea privată din spitalul public se desfăşoară în afara programului de lucru

O altă opţiune a medicului ar fi să lucreze doar câteva ore în spitalul public, iar în rest, într-o unitate sanitară privată.

„Aşadar, medicul care nu vrea să lucreze în sistemul public cu normă întreagă va face publică decizia şi atunci va avea dreptul să lucreze într-un spital privat, în cel de stat rămânând doar cu normă redusă”, a mai spus ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre proiectele legislative privind reforma în sistem.

Nicolăescu a subliniat că toată activitatea privată din spitalul public se desfăşoară în afara programului de lucru, acest model funcţionând cu succes, de zeci de ani, în spitalele publice din Franţa.

Din suma încasată de către medic, 60% rămâne acestuia, 30% va reveni echipei medicale, iar 10%, spitalului, a mai spus ministrul, precizând că numărul paturilor private nu va putea depăşi 20% din totalul celor publice.

Potrivit lui Nicolăescu, acest proiect va fi aplicat mai întâi în sistem pilot, în primul semestru din 2014.

Pe aceeaşi temă:

Medicii anunţă că a fost deschisă calea protestelor. Proiectul legii salarizării din sănătate anunţat de Nicolăescu a eşuat

Reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară susţin că proiectul legii salarizării postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii este un „eşec strategic al instituţiei”, dat fiind faptul că vizează doar creşterea veniturilor medicilor prin activitatea desfăşurată în regim privat după terminarea orelor de program.

Şpaga la medic se transformă în taxă legală. Reforma în Sănătate obligă medicii să aleagă între privat şi stat

Medicilor li se va permite să ofere asistenţă medicală în regim privat, în spitalele de stat, peste programul de şapte ore, obligatoriu pentru cadrele medicale. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, care a precizat că de anul viitor le va da posibilitatea medicilor să stea peste program contra cost.

Eugen Nicolăescu vrea secţii private în spitalele publice: „În aceeaşi unitate sanitară, medicul va putea lucra peste programul de lucru, în sistem privat“

Spitalele publice vor putea organiza clinici sau secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea de stat, prevede proiectul privind salarizarea doctorilor, care va fi lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite