PROGNOZA METEO Cum va fi vremea de Crăciun 2018. Zonele unde va fi mai cald decât normalul perioadei
0Vremea va fi mai rece decât în mod normal în următoarele zile, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile vor creşte însă începând cu data de 21 decembrie, astfel că de Crăciun, vremea va fi apropiată sau chiar uşor mai caldă decât de normalul perioadei, în anumite zone. Aşa arată prognoza pentru intervalul 17-30 decembrie 2018.
Potrivit ANM, pe parcursul zilei de luni, dar şi la noapte, va mai ninge în nordul şi estul Olteniei, în vestul Munteniei, în Transilvania şi în Maramureş. Ploile vor continua în Dobrogea şi Bărăgan, în timp ce lapoviţa va cădea jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Moldovei, unde izolat se va forma polei. În plus, pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va fi viscol. Temperaturile se vor situa între minus 3 grade în Bucovina şi 8 grade Celsius pe litoral.
În zilele următoare, temperaturile se vor situa sub normalul perioadei în toate regiunile. Totuşi, cel mai frig va fi miercuri, când maximele se vor încadra între minus 8 grade în nord-estul extrem şi cel mult 3 grade Celsius în zonele deluroase. Şi atmosfera se va menţine închisă, dar ninsorile vor pierde tot mai mult teren şi chiar vor înceta complet la mijlocul săptămânii.
Ninsorile vor continua şi la munte, însă vor slăbi în intensitate. Vântul va sufla cu putere pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde va fi viscol. Spre mijlocul săptămânii, fulgii de zăpadă vor apărea tot mai rar, iar maximele se vor situa sub pragul îngheţ în toate masivele. Nopţile vor veni cu ger în special pe creste şi în depresiuni. Atenţie, la altitudini mari şi pe pantele cu înclinare se va menţine riscul de avalanşă.
Banat
În primele patru zile vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 0 grade şi a minimelor de -3...-5 grade. Apoi, până în jurul datei de 25 decembrie, se va încălzi treptat, iar valorile termice vor fi apropiate sau uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei, astfel că media maximelor se va situa între 3 şi 6 grade, iar a minimelor între -3 şi 1 grad.
În ultimele zile de prognoză vremea va intra într-un proces de răcire, maximele termice se vor apropia, treptat, de o medie de 2 grade, iar minimele vor fi în jur de -3 grade. Temporar vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse în prima zi şi din nou începând cu data de 20 decembrie.
Crişana
Până în data de 20 decembrie valorile termice vor fi mai scăzute decât în mod normal la această dată; media maximelor va fi de 0...1 grad, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de -4 grade. Între 21 şi 25 decembrie se va încălzi, temperaturile maxime vor ajunge până la medii de 5...6 grade, iar minimele până la medii în jurul a 1 grad.
Din 26 decembrie trendul general va fi din nou de răcire, astfel că la finalul intervalului de prognoză maximele termice vor avea în medie 2...3 grade, iar minimele -3...-2 grade. Vor fi condiţii de precipitaţii aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse vor fi cele din data de 17 decembrie, precum şi după data de 20 decembrie.
Transilvania
Până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative, media maximelor situându-se în jurul valorii de 0 grade. Apoi se va încălzi treptat, cu aproximativ 3...4 grade, pentru ca în ultimele zile de prognoză să se răcească din nou, astfel că la finalul intervalului media maximelor va coborî uşor sub 0 grade.
Temperaturile minime vor fi preponderent negative, iar cele mai reci dimineţi vor fi în 20 şi în 21 decembrie, când media lor va fi de aproximativ -8 grade. Probabilitatea de precipitaţii temporare va fi mai ridicată în prima zi a intervalului de prognoză şi din data de 21 decembrie.
Maramureş
Între 17 şi 22 decembrie şi în zilele de 29 şi de 30 decembrie vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul valorii de 0 grade şi a minimelor între -6 şi -2 grade. În restul intervalului se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale specifice perioadei sau uşor mai ridicate decât acestea, cu o medie a maximelor de până la 4 grade, iar a minimelor apropiată de 0 grade.
Temporar vor fi precipitaţii mai ales la începutul intervalului şi după data 20 decembrie.
Moldova
În perioada 17 – 20 decembrie vremea va deveni rece, cu maxime în medie cuprinse între -6 şi -2 grade şi minime, în medie regională, între -10 şi -4 grade, cu cele mai scăzute valori în cursul zilei de 19 decembrie şi respectiv în noaptea de 19/20 decembrie. Spre finalul primei sâptămâni temperatura aerului va creşte, iar regimul termic se va apropia de cel normal, maximele se vor situa în medie între -1 şi 1 grad, iar minimele vor tinde spre medii de -4 grade.
În cea de a doua săptămână nu vor fi modificări importante în câmpul valorilor termice, astfel încât vor fi medii ale temperaturilor diurne cuprinse între 0 şi 3 grade şi, ale celor nocturne, între -4 şi -2 grade. Precipitaţii slabe vor apărea în data de 17 decembrie, dar şi în perioada 21 – 30 decembrie, cu caracter local şi temporar.
Dobrogea
Până la mijlocul primei săptămâni, vremea se va răci, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 4...5 grade, spre -2 grade, iar cea a minimelor de la 1...2 grade, până în jurul a -6 grade în noaptea de 19/20 decembrie. După data de 20 decembrie valorile termice vor creşte şi, chiar dacă vor mai avea mici fluctuaţii, vor caracteriza în general o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime medii cuprinse între 2 şi 6 grade şi minime în medie între -2 şi 2 grade.
Precipitaţii slabe cantitativ se vor semnala în data de 17 decembrie şi în perioada 21-22 decembrie, în timp ce în restul intervalului, acestea pot apărea doar trecător şi pe arii restrânse.
Muntenia
În perioada 18 – 20 decembrie vremea va deveni mai rece decât în mod normal, cu temperaturi maxime, în medie regională, cuprinse între -2 şi 0 grade şi minime care vor scădea progresiv de la o medie de -1...0 grade, până în jurul a -7 grade, în noaptea de 19/20 decembrie.
Începând cu data de 21 decembrie valorile termice diurne vor caracteriza o vreme apropiată sau chiar uşor mai caldă decât în mod normal, astfel că maximele se vor situa în medie între 2 şi 5 grade, iar minimele între -4 şi -2 grade. Vor fi precipitaţii, posibil moderate cantitativ în data de 17 decembrie, şi slabe în 18, 21 şi 22 decembrie, dar posibil şi după data de 26 decembrie.
Oltenia
Până la mijlocul primei săptămâni, vremea se va răci uşor, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea de la 1...2 grade, spre -2 grade, iar cea a minimelor de la - 2...0 grade, până în jurul a -6 grade în nopţile de 19/20 şi 20/21 decembrie.
Începând cu data de 21 decembrie valorile termice vor creşte şi chiar dacă vor mai avea mici fluctuaţii vor caracteriza o vreme apropiată sau chiar uşor mai caldă decât în mod normal, astfel că maximele se vor situa în medie între 2 şi 4 grade, iar minimele între -4 şi -2 grade. Vor fi precipitaţii, moderate cantitativ în data de 17 decembrie, şi slabe în 18, 21 şi 22 decembrie, dar posibil şi după data de 25 decembrie.
La munte
În cea mai mare parte a intervalului regimul termic diurn va fi mai scăzut decât cel normal şi va fi caracterizat de medii ale temperaturilor maxime între -3 şi 0 grade. Cele mai ridicate valori vor fi în zilele de 20, 24, 25 şi 26 decembrie.
În schimb, valorile termice nocturne vor fi strict negative şi se vor situa în medie între -8 şi -6 grade, posibil mai ridicate până în jurul a - 4 grade în nopţile de 25, 26 şi 27 decembrie. Precipitaţii slabe cantitativ vor apărea în zilele de 17 şi 18 decembrie, dar cu caracter local şi temporar şi în perioada 21 – 30 decembrie, potrivit meteorologilor ANM.