Prognoza meteo pe două săptămâni. După ploi, vine canicula. De când îşi intră vara în drepturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un început de săptămână răcoros şi cu ploi, vom avea parte de temperaturi peste mediile normale ale perioadei în aproape toată ţara, specialiştii anunţând chiar că vom avea parte de zile caniculare. Cu toate acestea, începând cu 20 iunie, temperaturile vor scădea, însă se vor situa în jurul valorilor normale. În privinţa precipitaţiilor, specialiştii anunţă că acestea vor fi posibile aproape în fiecare zi, dar pe suprafeţe mici.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Banat

Pe 13 şi pe 14 iunie valorile termice din timpul zilei vor fi mai scăzute decât mediile multianuale specifice acestei perioade, înregistrându-se maxime de până la 23 de grade. Ulterior, până pe 18 iunie, vremea se va încălzi, iar temperaturile vor urca până la 35 de grade. 

De săptămână viitoare, deşi maximele vor scădea uşor şi treptat, vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, fiind anunţate temperaturi de 25 de grade. O revenire la valori termice normale pentru această dată se va produce în ultimele zile ale intervalului de prognoză când se vor înregistra 28 de grade.

Temperaturile minime nu vor avea variaţii importante până pe 16 iunie, iar media lor, pe întreaga regiune va fi 14 - 15 grade. Pe 17 iunie temperaturile nocturne vor creşte chiar şi cu mai mult de patru grade, iar până pe 22 iunie se vor atinge valori minime care local vor depăşi 20 de grade. În zilele următoare, regimul termic va fi în scădere uşoară, spre o medie de aproximativ 16 grade.

Vor fi averse, local, importante cantitativ în primele trei zile ale intervalului. Ploi de scurtă durată vor apărea şi în zilele care urmează, dar pe spaţii mai restrânse.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Crişana

În primele zile ale intervalului de prognoză temperaturile maxime se vor menţine, în general, sub 25 de grade, apoi se va încălzi considerabil, iar cel mai cald va fi pe 17 şi pe 18 iunie, când maximele vor avea valori în jur de 35 de grade. În intervalul următor valorile termice vor scădea uşor şi treptat, totuşi vremea va rămâne mai caldă decât în mod normal la această dată, respectiv 28 de grade, însă unele zile pot fi caniculare. 

Valori termice apropiate de mediile climatologice se vor putea înregistra abia spre sfârşitul intervalului. Regimul termic nocturn va evolua asemănător, cu temperaturi minime, în medie, de 13 grade în primele zile şi în jur de 19 grade între 17 şi 20 iunie.

Până pe 15 iunie vor fi averse pe arii extinse, în general moderate cantitativ, apoi gradul de instabilitate se va reduce. Condiţii pentru ploi de scurtă durată vor fi aproape în fiecare zi, dar pe suprafeţe mici.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Transilvania

La începutul intervalului vremea va fi răcoroasă, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 22 de grade. Până în jurul datei de 17 iunie temperaturile vor creşte chiar şi cu mai mult de zece grade, vremea va deveni călduroasă, posibil caniculară. De la sfârşitul primei săptămâni regimul termic va fi în scădere, însă uşoară şi treptată, astfel că la temperaturi specifice perioadei este posibil să se ajungă abia la sfârşitul intervalului când sunt aşteptate temperaturi în jurul valorii de 26 de grade.

Temperaturile minime vor fi relativ constante până pe 16 iunie, apoi vor fi în creştere până spre 20 iunie, când se vor înregistra valori medii pe întreaga regiune, în jur de 17 grade. Scăderea de temperatură din următoarele zile va face ca media minimelor să coboare până în jur de 14 grade.

În intervalul 13 - 15 iunie vor fi averse, local importante cantitativ. Ploi de scurtă durată vor fi posibile aproape în fiecare zi, dar în cele mai multe situaţii se vor produce pe spaţii restrânse.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Maramureş

Săptămâna va debuta cu o vreme răcoroasă, media temperaturilor diurne fiind de 22 - 23 de grade. Până vineri, 17 iunie, temperaturile vor creşte accentuat şi local va fi caniculă, fiind anunţate maxime de până la 30 de grade. În zilele următoare, deşi temperaturile vor fi în scădere, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal la această dată, fiind anunţate temperaturi de 28 de grade.

Valori normale s-ar putea înregistra abia la sfârşitul intervalului de prognoză, când sunt anunţate maxime de până la 25 de grade. 

Regimul termic nocturn va evolua asemănător, cu temperaturi minime destul de scăzute în primele trei zile, când vor fi în jur de 12 grade, dar semnificativ mai ridicate între 18 şi 21 iunie, când media lor va fi de 17 - 18 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi ridicată aproape în fiecare zi, dar acestea vor fi mai intense şi pe suprafeţe mai mari între 13 şi 15 iunie.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Moldova

În prima săptămână de prognoză valorile termice vor marca un salt semnificativ, spre medii regionale ale temperaturilor maxime de peste 30 de grade începând de joi, 16 iunie. Acestea vor caracteriza o vreme călduroasă, local caniculară. 

Minimele termice vor avea acelaşi parcurs, variind de la 13 grade în medie, la începutul intervalului de prognoză, până la 19 grade în perioada 18 – 20 iunie. 

Ulterior, deşi temperatura aerului va marca o scădere uşoară şi treptată, valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale pentru sfârşitul lunii iunie. Astfel, la sfârşitul intervalului, la nivel regional, temperatura maximă va fi de 28 de grade, în timp ce minima nocturnă se va situa în jurul valorii de 16 grade.

Averse şi cantităţi de apă local mai însemnate se vor semnala în primele două zile ale intervalului de prognoză. Trecător şi pe spaţii restrânse vor mai fi posibile ploi de scurtă după data de 22 iunie.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Dobrogea

În intervalul 13 – 20 iunie, valorile termice diurne vor marca o creştere accentuată, de la o medie regională de 23 de grade în primele două zile, la 28...30 de grade începând de joi, 16 iunie. O creştere, în medie de aproximativ 4 grade, se va consemna şi în ceea ce priveşte regimul termic norcturn, între începutul intervalului şi cele mai calde nopţi de la începutul celei de-a doua săptămâni de prognoză, când temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 21 de grade. 

Apoi, atât temperaturile maxime cât şi cele minime vor marca o scădere uşoară şi treptată spre 28 de grade, în medie, ziua şi aproximativ 18 grade noaptea, valori apropiate de cele climatologic specifice acestei perioade.

În primele două zile ale intervalului de prognoză vor fi averse şi se vor înregistra cantităţi mai importante de apă. Ulterior, probabilitatea de apariţie a averselor va fi redusă şi doar spre sfârşitul lunii iunie acestea îşi mai pot face apariţia sporadic.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Muntenia

În primele două zile ale intevalului de prognoză, valorile termice diurne vor avea o medie regională de 23 de grade şi vor caracteriza o vreme răcoroasă pentru această dată din an, iar regimul termic nocturn se va situa în general în limitele specifice perioadei. 

Începând din data de 15 iunie, vremea se va încălzi semnificativ, devenind local caniculară în intervalul 17 - 20 iunie, atunci când maximele diurne se vor situa în jurul a 33 de grade, iar temperaturile minime vor creşte până la o medie de 18...20 de grade. 

Ulterior, temperatura aerului va marca o scădere uşoară, iar din 23 iunie până la sfârşitul intervalului de prognoză se va meţine relativ constant, în jurul a 30 de grade, în medie, pe parcursul zilelor şi aproximativ 17 grade, noaptea.

În primele două zile ale intervalului de prognoză vor fi averse însemnate cantitativ. 

Probabilitatea de apariţie a averselor, în general slabe cantitativ, va marca o creştere uşoară abia după 21- 22 iunie, când acestea se pot semnala local şi temporar.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru Oltenia

În prima săptămână de prognoză, regimul mediu diurn al aerului va marca o creştere accentuată, spre valori de peste 30 de grade începând din data de 16 iunie. Vreme va deveni local caniculară în zonele de câmpie şi podiş în intervalul 17 – 20 iunie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 33...34 de grade. 

Minimele nocturne vor avea aceeaşi evoluţie crescătoare, variind de la o medie de 14...15 grade, la începutul intervalului de prognoza, până spre 19...20 grade în perioada 18 – 21 iunie. 

Ulterior, temperatura aerului va marca o scădere, în medie, de aproximativ 3...5 grade, iar valorile termice vor caracteriza până la sfârşitul intervalului de prognoză o vreme călduroasă pe parcursul zilelor şi mai caldă decît ar fi normal, în cursul nopţilor.

Averse şi cantităţi de apă local mai însemnate se vor semnala în primele două zile ale intervalului de prognoză. Va creşte din nou probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de descărcări electrice cel mai probabil după 22 iunie.

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru zona de munte

La începutul intervalului valorile termice, în special cele diurne, vor fi mai coborâte decât cele climatologic specifice perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 14 grade şi a celor minime de 7 grade. Din data de 15 iunie şi până în jurul datei de 17 iunie, vremea se a încălzi semnificativ, devenind cu mult mai caldă decât ar fi normal pentru cea de-a doua decadă a lunii iunie, cu maxime diurne în jurul a 26 de grade şi minime nocturne, de 15...16 grade, în medie. 

A doua săptămână de prognoză va debuta cu un proces de scădere uşoară şi treptată a temperaturii aerului, dar până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză media regională a temperaturilor maxime nu va fi mai coborîtă de 18 grade, iar a celor minime de 10...11 grade.

Probabilitatea de apariţie a averselor, pe arii relativ extinse şi importante cantitativ, va fi mai ridicată până în data de 15 iunie şi din nou, după 19 iunie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite