Au reacţionat până în prezent critic la această lege, elaborată tendenţios de Institutul „Elie Wiesel”, votată iresponsabil de Parlamentul României şi promulgată – sper − din neatenţie de preşedintele ţării, oameni de indiscutabilă valoare: Andrei Pleşu, Dan Grigore, Radu Preda, Marius Oprea, Sorin Lavric, Leonard Oprea, Nicoleta Savin, Marilena Rotaru, Oana Stănciulescu, Lucia Hossu-Longin. Dar foarte mulţi intelectuali tac, iar tăcerea lor este – cum se spune – asurzitoare.

Eu nu mi-am schimbat părerea. O lege care pedepseşte anumite opinii – opinii, nu fapte – cu închisoarea este în esenţa ei stalinistă şi nu poate fi acceptată de o societate democratică. Dar am obosit să tot vorbesc fără să mă fac auzit. Nu demult mi-a apărut o carte, cuprinzând o selecţie din publicistica mea naiv-frenetică de după 1989, intitulată „Texte care n-au folosit la nimic”. Din cuprinsul ei reieşea că regret timpul pierdut cu scrierea câtorva mii de articole pe teme politice şi sociale, neluate de nimeni în considerare, şi că mă întorc la ceea ce cu adevărat mă pasionează – la literatură. Şi iată că în ultimul timp am făcut din nou greşeala de a mă pronunţa inutil într-o problemă neliterară.

Mă retrag deci din discuţia asupra Legii 217/ 2015. Părerea nu mi-am schimbat-o, dar renunţ să mi-o mai afirm. Constat de altfel nu numai că importanţi lideri de opinie tac, dar şi că personalităţi de primă mărime girează legea, prin prezenţa lor în Colegiul de onoare şi în Consiliul ştiinţific ale Institutului „Elie Wiesel”. Dacă oameni ca Majestatea Sa Regele Mihai I, Traian Băsescu, Emil Constantinescu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Mona Muscă, Virgil Ştefan Niţulescu sau Andrei Pippidi garantează, cu numele lor, corectitudinea unei asemenea reglementări, ce aş mai avea de spus? Poate că sunt eu nebun şi nu înţeleg mersul lucrurilor.

Le spun tuturor: Trăiţi sănătoşi cu această lege, mă bucur sincer că sunteţi mulţumiţi văzând-o adoptată. De acum înainte n-am să mai scot un cuvânt în legătură cu ea.

Şi nu numai în legătură cu ea, ci şi în legătură cu oricare alt subiect neliterar. Ziariştii care vor să-mi ia interviuri, realizatorii de emisiuni TV care intenţionează să mă invite la talk-show-uri să ştie că nu mai sunt disponibil decât pentru discuţii pe teme literare.