Peste 600 de medici au plecat să lucreze în străinătate în primele două luni din an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele două luni din 2015, peste 600 de medici au plecat să lucreze în străinătate, susţine profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), cu prilejul Adunării Generale a CMR.

Medicul a explicat că cei 600 de doctori se alătură, astfel, celor peste 18.000 de profesionişti care au renunţat deja să mai lucreze la spitalele din România şi au preferat să aleagă calea străinătăţii.

Una dintre cauze, pe lângă salariile mici oferite de autorităţile de la noi, e legată de statutul medicilor, subliniază profesorul Astărăstoae.

„Acest statut nu este reglementat printr-o serie de legi concrete iar medicul devine astfel subiect al infracţiunilor asociate funcţionarilor publici şi actorul unor conflicte de interese, în care primează cele ale statutului în raport cu medicii sau pacienţii”, a declarat preşedintele CMR, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, medicii care lucrează în alte state europene nu sunt consideraţi funcţionari publici.

„În reglementarea profesiei de medic nu funcţionează numai norma juridică, ci cea etică reprezentată de codurile deontologice. Normele etice primează în raport cu cele juridice în reglementarea profesiei medicale. În România medicul este echivalat cu funcţionarul public. Acest status nu este reglementat printr-o serie de legi coerente”, a completat preşedintele CMR.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite